Formidabilul destin al lui Iancu de Hunedoara, eroul Europei marginalizat de români

În istoria Europei medievale, puține figuri se ridică la înălțimea lui Iancu de Hunedoara, un strateg militar de excepție care a oprit avansul otomanilor și a salvat creștinătatea de la un colaps iminent. Născut în jurul anului 1407 într-o familie de origine română din Transilvania, Iancu (cunoscut și ca John Hunyadi în engleză sau János Hunyadi în maghiară) a devenit un erou continental, dar în țara sa de origine, România, memoria sa pare adesea umbrită de alte personalități istorice. De ce un om care a fost regent al Ungariei, voievod al Transilvaniei și apărător al Europei este marginalizat în narațiunea națională română? Acest articol explorează destinul său formidabil, realizările sale și motivele pentru care românii nu îl celebrează la fel de intens ca pe Ștefan cel Mare sau Vlad Țepeș.

Origini modeste și ascensiunea meteorică

Iancu de Hunedoara s-a născut într-o familie nobilă, dar nu de rang înalt. Tatăl său, Voicu (sau Vojk), era un cneaz român din Țara Hațegului, care a primit domenii de la regele Sigismund de Luxemburg pentru servicii militare. Mama sa, Elisabeta Morzsinay, provenea dintr-o familie maghiară, ceea ce a alimentat dezbateri ulterioare privind etnia sa. Istoricii moderni, bazându-se pe documente, îl consideră de origine română (valahă), deși el însuși s-a integrat în nobilimea maghiară. Numele de familie “de Hunedoara” vine de la castelul pe care l-a reconstruit, simbol al puterii sale.

Cariera sa a început ca paj la curtea regală, unde a învățat arta războiului. A servit în armatele lui Sigismund, participând la campanii împotriva husiților și otomanilor. Prin merite proprii, a urcat rapid: în 1438 devine ban de Severin, apoi voievod al Transilvaniei în 1441. Aceste poziții i-au permis să controleze teritorii vaste, inclusiv mine de aur și argint, care i-au finanțat armatele. În 1446, după moartea regelui Vladislav I, devine regent al Ungariei, guverând un regat aflat sub amenințarea constantă a Imperiului Otoman.

Campaniile anti-otomane: Apărătorul creștinătății

Secolul al XV-lea a fost marcat de expansiunea otomană, culminând cu căderea Constantinopolului în 1453. Iancu de Hunedoara a fost unul dintre puținii lideri europeni care au opus rezistență activă. Campania sa din 1443-1444, cunoscută ca “Cruciada Lungă”, a adus victorii la Niș și Sofia, forțând otomanii să ceară pace. Deși alianța creștină s-a destrămat la Varna în 1444, unde regele Vladislav a murit, Iancu a supraviețuit și a continuat lupta.

Momentul culminant a fost Asediul Belgradului din 1456. Sultanul Mehmed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a atacat cu o armată uriașă. Iancu, ajutat de călugărul franciscan Ioan de Capistrano, a organizat o apărare eroică. Folosind țărani și mercenari, a respins asaltul, cauzând pierderi masive otomanilor. Victoria de la Belgrad a oprit avansul turcesc pentru decenii, salvând Europa Centrală. Papa Calixt al III-lea a ordonat ca clopotele bisericilor să bată la prânz în comemorare, tradiție păstrată până azi.

Iancu nu a fost doar un războinic; era un strateg inovator. A introdus tactici de gherilă, fortificații moderne și o armată profesionistă, finanțată din averea personală. Istoricii îl numesc “ultimul cruciat”, pentru că luptele sale aveau un caracter religios, apărând creștinătatea împotriva islamului otoman.

Din păcate, victoria de la Belgrad a fost ultima sa. Infectat cu ciumă în tabără, a murit la 11 august 1456, la Zemun. Fiul său, Matia Corvin, a devenit rege al Ungariei, continuând moștenirea.

Rolul în istoria Europei și moștenirea sa

Iancu de Hunedoara este recunoscut în Europa ca un erou al rezistenței anti-otomane. În Ungaria, este un simbol național, cu statui și muzee dedicate. Castelul Corvinilor (Hunedoara), reconstruit de el, este un monument UNESCO și atrage turiști din toată lumea. În Serbia, Belgradul îl comemorează ca salvator. Chiar și în Turcia, cronici otomane îl descriu ca un adversar formidabil.

Moștenirea sa include nu doar victorii militare, ci și reforme administrative. Ca regent, a centralizat puterea, a promovat comerțul și a protejat minoritățile, inclusiv românii din Transilvania. Familia Hunyadi a marcat istoria: Matia a fost un rege renascentist, iar descendenții au influențat politica europeană.

Marginalizarea în România: Un erou uitat?

Deși de origine română, Iancu este adesea marginalizat în istoriografia română. Motivele sunt complexe. În primul rând, el a servit coroana maghiară, iar Transilvania era parte a Regatului Ungariei. Naționalismul român din secolul al XIX-lea s-a concentrat pe figuri ca Mihai Viteazul sau Vlad Țepeș, care au luptat direct pentru independența principatelor române.

Dezbaterile privind etnia sa au creat confuzie. Unii istorici unguri îl consideră maghiar, în timp ce românii îl revendică, dar fără a-l integra pe deplin în panteonul național. În perioada comunistă, istoria a fost reinterpretată prin lentila naționalismului, marginalizând figuri asociate cu Ungaria din cauza disputelor teritoriale (cum ar fi Transilvania).

Astăzi, Iancu este menționat în manuale, dar nu cu aceeași emfază ca alți eroi. Castelul său este o atracție turistică, dar puțini români cunosc detaliile vieții sale. Este un “erou uitat”, așa cum îl numesc unii, victima granițelor naționale moderne care nu existau în secolul al XV-lea.

Concluzie

Destinul lui Iancu de Hunedoara este unul formidabil: de la origini modeste la salvator al Europei. El a demonstrat că un singur om poate schimba cursul istoriei prin curaj și strategie. Totuși, în România, unde ar trebui să fie un simbol al mândriei naționale, este marginalizat din cauza contextului politic și etnic. Este timpul să redescoperim acest erou, recunoscându-i rolul nu doar ca apărător al Europei, ci și ca fiu al pământului românesc. Prin el, istoria noastră devine parte a unei narațiuni europene mai largi, amintindu-ne că granițele sunt efemere, dar eroismul este etern.