Controverse istorice româno-slave: Tărâmul uitat al Ţării Bolohovenilor şi moldovenii

Istoria relațiilor dintre popoarele române și cele slave este marcată de o serie de controverse profunde, care adesea reflectă nu doar dezbateri academice, ci și interese politice și identitare. Una dintre cele mai intrigante și contestate teme este cea a Țării Bolohovenilor, un teritoriu medieval menționat în cronicile rusești și situat în regiunea nordică a ceea ce astăzi reprezintă Moldova și părți din Ucraina. Bolohovenii, un grup etnic dispărut în secolul al XIII-lea, au devenit un simbol al disputelor privind originea etnică a populațiilor din spațiul carpato-dunărean. Pe de o parte, istoricii români i-au asociat cu vlahii (strămoșii românilor), văzând în ei o dovadă a continuității românești în regiune. Pe de altă parte, sursele slave și arheologia sugerează o origine slavă, ceea ce a alimentat tensiuni în contextul formării identității moldovenești. Acest articol explorează istoria Țării Bolohovenilor, dezbaterile etnice și legătura lor cu moldovenii, subliniind cum aceste controverse au fost instrumentalizate în perioade istorice diferite.

Istoria Țării Bolohovenilor

Țara Bolohovenilor, cunoscută și sub numele de Bolohoveni sau Bolokhoveni, este atestată exclusiv în cronica rusă medievală cunoscută sub numele de Letopisețul Ipatiev (Hypatian Chronicle), care acoperă perioada 1150-1257. Acest teritoriu se întindea în nordul Moldovei actuale, la răsărit și sud de Principatul Galiției-Volînia, între râurile Bugul de Sud, Horyn, Sluci și Teteriv, într-o zonă de frontieră a Rusiei Kievene. Bolohovenii erau organizați în cnezate autonome, conduse de cnezi proprii, și trăiau ca agricultori, cultivând grâu și mei, dar și ca războinici capabili să reziste marilor puteri regionale.

Prima mențiune apare în jurul anului 1150, legată de orașul Bolohovo, posibil identificat cu localități precum Bolekhiv (Ucraina) sau alte așezări similare. Bolohovenii au intrat în conflict repetat cu principele galițian Daniel Romanovici (Daniil al Galiției), un lider slav care a căutat să-și extindă influența. În 1231, cnezii bolohoveni s-au aliat cu ungurii împotriva lui Daniel, participând la asedii precum cel de la Kamianets-Podilskyi (1233-1236). Ei au susținut rebeliuni nobiliare în Galiția și au colaborat chiar cu mongolii după invazia acestora din 1240, furnizând trupe și provizii Hoardei de Aur pentru a evita distrugerea.

Conflictele au culminat în 1241, când Daniel a invadat teritoriul bolohovenilor, distrugând fortificații precum Gubin, Kudin și Derevici. Arheologia arată că aceste așezări erau fortificate cu șanțuri adânci și valuri de pământ, dar nu prezintă urme de masacre sau incendii masive, sugerând o relocare a populației. Ultima mențiune istorică datează din 1257, când bolohovenii au fost înfrânți definitiv de forțele lui Daniel, dispărând ca entitate politică independentă. După aceasta, teritoriul lor a fost integrat în Principatul Galiției-Volînia, iar populația s-a asimilat probabil în mediul slav înconjurător.

Dezbateri privind originea etnică: Slavă, română sau mixtă?

Identitatea etnică a bolohovenilor reprezintă nucleul controversei româno-slave. Sursele arheologice și istorice primare, precum cronica Hypatian, indică o origine slavă. Materialele excavate din așezări precum Bolohov, Gubin sau Kudin arată o cultură materială similară cu cea a Rusiei Kievene occidentale, cu influențe galițiane. Numele cnezilor și toponimia (de exemplu, Bolohovo derivând din cuvinte slave vechi însemnând “mlaștină”) susțin această teorie. Bolohovenii aveau legături familiale cu boierii galițieni slavi și erau înconjurați de populații rutene (ucrainene străvechi).

Totuși, o teorie alternativă, promovată de istorici români precum Alexandru Boldur, Nicolae Iorga (inițial sceptic, apoi parțial adept), Dimitrie Onciul, Radu Rosetti și Victor Spinei, susține o origine română (vlahă). Aceasta se bazează pe asemănarea etnonimului “Bolohoveni” cu “Voloch” sau “Voloh”, termen slav pentru vlahi (români). Argumentele includ organizarea cnezială similară cu cea a românilor din Regatul Ungariei, prezența unor enclave românești în Podolia și Moldova, și luptele bolohovenilor împotriva slavilor, văzute ca rezistență românească la expansiunea slavă. De exemplu, Boldur îi leagă de geto-daci și de alte grupuri precum brodnicii sau berladnicii, sugerând o continuitate românească în spațiul dintre Nistru și Bug.

O a treia perspectivă propune o origine turcică sau un amestec slav-turcic, bazată pe nume de așezări precum Derevici, Gubin sau Kudin, care ar putea deriva din limbi turcice. Cu toate acestea, studiile moderne, inclusiv cele ale lui István Kniezsa și Victor Spinei, resping originea românească ca fiind forțată, invocând imposibilități fonetice (schimbarea “v” în “b” nu este tipică în slavă) și lipsa dovezilor directe. Arheologia confirmă caracterul slav predominant, deși recunoaște infiltrări românești pastorale în regiune, separate de bolohoveni.

Aceste dezbateri reflectă tensiuni mai largi: românii văd în bolohoveni o dovadă a prezenței străvechi în Moldova și Transnistria, în timp ce perspectivele slave îi integrează în istoria Rusiei Kievene, minimizând elementul românesc.

Controversele politice și instrumentalizarea istorică

Controversele nu sunt doar academice, ci au fost instrumentalizate politic. În perioada interbelică românească, teoria originii românești a bolohovenilor a servit pentru a justifica revendicările teritoriale asupra Basarabiei și Transnistriei. Istorici precum Alexandru Boldur au folosit-o pentru a argumenta că bolohovenii au contribuit la așezările românești din aceste zone, legându-i de formarea statului moldovenesc. Aceasta a fost asociată cu idei precum o “republică federativă” a Țării Bolohovenilor sau diploma bârlădeană (considerată falsă de unii experți), pentru a sublinia rădăcinile românești.

În contrast, în epoca sovietică, mai ales în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească (RASSM, 1924-1940), bolohovenii au fost prezentați ca slavi pentru a crea o identitate moldovenească separată de cea română. Aceasta făcea parte din politica de “divide et impera”, promovând un amestec slav-românesc în geneza moldovenilor, distinct de românii din România. Istorici sovietici precum N.A. Mohov au lăsat deschisă etnia, dar au accentuat influențele slave, contribuind la dezbateri care persistă în contextul separatismului transnistrean actual.

Aceste manipulări arată cum istoria bolohovenilor a devenit un câmp de luptă în controversele româno-slave, reflectând lupte pentru teritoriu și identitate în spațiul est-european.

Legătura cu moldovenii și formarea Principatului Moldovei

Legătura bolohovenilor cu moldovenii este una dintre cele mai speculative aspecte. Susținătorii originii românești văd în ei un precursor al Principatului Moldovei, întemeiat în secolul al XIV-lea de Dragoș Vodă și Bogdan I. Teritoriul bolohovenilor, situat în nordul Moldovei, ar fi fost un nucleu al populației românești care a rezistat asimilării slave și a contribuit la etnogeneza moldovenească. De exemplu, toponimia medievală din regiune (sate pe “drept valah”) și infiltrările pastorale românești din Maramureș sugerează o continuitate.

Cu toate acestea, majoritatea istoricilor moderni resping această legătură directă. Dispariția bolohovenilor în 1257 precede cu un secol formarea Moldovei, iar arheologia arată o asimilare slavă, nu românească. Moldovenii, ca popor românesc, apar din fuziunea vlahilor cu elemente slave, dar bolohovenii sunt văzuți ca un episod separat, fără rol decisiv. Influențe slave asupra moldovenilor sunt evidente în limbă și cultură (de exemplu, cuvinte slave în româna moldovenească), dar acestea provin din migrații slave mai ample, nu neapărat din bolohoveni.

În contextul actual, aceste dezbateri influențează identitatea moldovenească, mai ales în Republica Moldova, unde unii promovează o “moldovenism” separat, evocând moșteniri slave, în timp ce unioniștii subliniază rădăcinile românești.

Concluzie

Țara Bolohovenilor rămâne un tărâm uitat, un simbol al ambiguităților istorice din spațiul româno-slav. Deși dovezile sugerează o origine slavă, controversele privind legătura cu românii și moldovenii ilustrează cum istoria poate fi reinterpretată pentru scopuri identitare. Într-o eră a reconcilierii europene, aceste dezbateri ar putea evolua spre o înțelegere integrată, recunoscând mozaicul etnic al regiunii. Totuși, ele amintesc că trecutul est-european este un câmp minat de interese naționale, unde faptele se împletesc adesea cu miturile.