Primul conducător important al Dobrogei, Balica, a venit la putere urmând unei succesiuni de 5 jupâni (Gheorghe, Dimitrie, Tatos, Sacea, Sestlav). Balica a fost primul despot al Dobrogei, guvernatorul autonom al ţinutului îmbrăţişat de Dunăre şi de Marea Neagră, între anii 1347 şi 1366. Lui Balica i-a luat locul fiul său Dobrotici, cel care a dat numele regiunii ce avea pe atunci cetatea de scaun la Carvuna, vechea denumire a Balcicului.
Dobrotici a mutat capitala la Caliacra, iar urmele cetăţii sale de pe malul mării se văd şi astăzi. Despotul a domnit în perioada 1367 şi 1386, până la moartea sa. Pe jilţul Dobrogei s-a urcat apoi fiul său Ivanco, rodul uniunii cu o domniţă bizantină. Ivanco avea să rămână doar doi ani la domnie – din 1386 până în 1388.
Ţinutul său începuse să fie frământat de lupte interne şi atacuri externe ale bulgarilor, turcilor, tătarilor. Despotul Ivanco încheie o alianţă cu Genova pentru comerţul maritim şi este nevoit să încheie pacea cu Imperiul Otoman. Nu-şi respectă, însă, înţelegerea de a trimite trupe în armata sultanului Murad, care porneşte o expediţie pentru a lua Dobrogea în stăpânire. Otomanii reuşesc să cucerească regiunea, Ivanco dispare în istorie, pentru a lăsa cale liberă domnitorului român care salvează Dobrogea de la turci.
Intuind rolul strategic al pământului care oferea deschidere la Dunăre şi la Marea Neagră, Mircea cel Bătrân înfrânge trupele otomane din garnizoanele dobrogene şi alipeşte, pentru prima oară în istorie, Dobrogea la Ţara Românească, în anul de graţie 1388.
Înţeleptul voievod va păstra Dobrogea până în 1395, când Baiazid Fulgerul hotărăşte să-l pedepsească. Sultanul trece Dunărea şi reuşeşte să-l îndepărteze pe Mircea de pe tron, dar doar după ce Baiazid încasează crunta înfrângere de la Rovine. Puternica armata otomană îşi ia revanşa, valahul se refugiază peste munţi, în Ardeal, de unde revine în 1404 ca domnitor al Dobrogei.
În anul 1406, Mircea cel Bătrân se proclama:
„Eu, întru Hristos Dumnezeu binecredincios şi binecinstitor şi de Hristos iubitor şi autocrat, Io Mircea mare voievod şi domn din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată Ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului herţeg şi domnitor al Banatului Severinului şi pe amândouă părţile pe toată Podunavia, încă până la marea cea mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului“.
Mircea cel Bătrân moare în 1418, iar doi ani mai târziu fiul său Mihail I îşi pierde viaţa şi o dată cu ea, şi dreptul asupra Dobrogei, care intră iarăşi în componenţa Imperiului Otoman.
Urma o lungă perioadă de lupte şi cuceriri cărora Dobrogea avea să-i supravieţuiască, până la momentul 1878, când a revenit sub administraţie românească în urma Războiului de Independenţă de la 1877.
Dobrogea i-a rămas veşnic recunoscătoare domnitorului valah care a luat-o sub aripa principatului său. Cea mai titrată şi cea mai veche instituţie de învăţământ din Constanţa, Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, îi poartă numele, iar o importantă arteră a reşedinţei de judeţ, paralelă cu faleza, pe care se află aripa veche a liceului, se numeşte tot Mircea cel Bătrân. De asemenea, şi Academia Navală poartă numele lui.
