Cutremur în tabăra suveranistă

Numele Cristelei Georgescu, soția fostului candidat la președinție Călin Georgescu, apare într-o afacere cu ramificații ce duc de la un dosar la DIICOT până în regiunea separatistă Transnistria.
Totul a pornit de la o plată de 40.000 de lei către firma soției lui Călin Georgescu, pe care inspectorii ANAF o consideră suspectă, venită de la o firmă din Constanța care, înainte de a intra în insolvență, s-a remarcat atât printr-un management dezastruos, cât și prin afaceri cu un holding controlat de un fost agent KGB.
Firma Marsala Koncept SRL i-a virat Cristele Georgescu 40.000 de lei pe PFA-ul său, în baza unui contract de prestări servicii. Tranzacția a ieșit la iveală când firma s-a prăbușit financiar, iar un administrator judiciar a început să sape în contabilitate.
Raportul oficial arată, potrivit Fanatik, că Georgescu Cristela-Elena a facturat și încasat suma de 40.000,00 lei pentru care nu s-a putut face dovada prestației. astfel, ar fi primit banii pentru niște servicii care par să nu fi avut loc niciodată.
Plata suspectă nu era un accident, ci pare să fi fost parte dintr-un mod de operare. Administratorul judiciar descrie dezastrul companiei, care a ajuns de la afaceri de 160 de milioane de lei la datorii de peste 25 de milioane, drept rezultatul unei „deturnări contractuale majore sistematice și administrări frauduloase și fiscale neregulamentare”.
În timp ce firma se scufunda, patronul Elbis Osman a scos din firmă peste 1,1 milioane de lei și a investit sume uriașe în leasinguri pentru o flotă de peste 40 de mașini de lux, printre care Porsche 911, BMW M5 sau Mercedes S-Class, deși avea numai șase angajați.
Aici intervine și legătura directă cu Călin Georgescu. Până în 2023, partener în firmă cu Osman era Ionel Rusen, un apropiat al politicianului. Rusen și Georgescu nu sunt doar prieteni, ci și vizați într-un dosar DIICOT, unde un om de afaceri din Buzău îi acuză de o țeapă de un milion de euro.
Și milionarul Ioan Niculae a dezvăluit că ar fi luat o țeapă de 500.000 de euro de la același Rusen, motiv pentru care, de asemenea, ar fi făcut o plângere la DIICOT.
Cea mai tulburătoare latură a afacerilor Marsala Koncept este însă cea externă. În 2022, firma a exportat peste 3.000 de tone de motorină în Transnistria, către holdingul Sheriff, deținut de Victor Gușan, un fost agent KGB.
Întrebat despre această afacere, patronul Elbis Osman a oferit o explicație directă pentru DeFapt.ro: „Cine plătește mai bine, acela este clientul. Nu stau să fac investigații să văd cine vinde mai departe”.






