În istoria zbuciumată a Principatelor Române, puțini domnitori au lăsat o amprentă atât de profundă precum Constantin Mavrocordat. Născut într-o familie de origine greacă, acest fanariot iluminat a domnit de șase ori în Țara Românească și de patru ori în Moldova, devenind un reformator vizionar care a pus capăt iobăgiei – o instituție medievală ce ținea țăranii legați de pământ și de boieri. Povestea sa este una a contrastelor: un grec la curtea otomană care a luptat pentru drepturile românilor, un om al secolului al XVIII-lea influențat de ideile iluminismului european, care a reușit să schimbe soarta a mii de supuși. Acest articol explorează viața, domniile și moștenirea sa, subliniind rolul pivotal în abolirea iobăgiei.

Origini și formare: Un grec cu rădăcini otomane

Constantin Mavrocordat s-a născut la 27 februarie 1711, în Constantinopol (astăzi Istanbul), capitala Imperiului Otoman. Era fiul lui Nicolae Mavrocordat, un alt domnitor fanariot care a ocupat tronurile Moldovei și Țării Românești. Familia Mavrocordat, de origine greacă, făcea parte din elita fanarioților – greci educați și influenți din cartierul Fanar al Constantinopolului, care serveau Poarta Otomană în calitate de interpreți, diplomați și, adesea, domnitori ai principatelor vasale.

Crescut în ambianța cosmopolită a Imperiului Otoman, Constantin a beneficiat de o educație solidă, influențată de ideile filozofice și reformatoare ale Iluminismului european. Vorbea mai multe limbi, inclusiv greaca, turca, latina și româna, și era familiarizat cu lucrările marilor gânditori ai epocii. Această formare l-a transformat într-un om cultivat, deschis spre reforme, spre deosebire de mulți domnitori anteriori care se concentrase pe interese personale sau pe supunerea față de otomani.

Viața personală a lui Constantin a fost marcată de două căsătorii. Prima, în 1728, cu Smaranda Cantacuzino, s-a încheiat tragic în 1730, fără urmași. A doua, în 1732, cu Ecaterina Rosetti, i-a adus trei fii și trei fiice, asigurând continuitatea liniei familiale. Prin descendenți, Mavrocordat este legat de alte figuri importante ale istoriei române, precum Zoe Bibescu, soția domnitorului Gheorghe Bibescu.

Domniile succesive: Un joc al tronurilor în Principate

Epoca fanarioților (1711-1821) a fost una tumultoasă pentru Țara Românească și Moldova, marcate de instabilitate politică, intervenții otomane și ruso-austriece. Constantin Mavrocordat a navigat cu abilitate prin aceste ape tulburi, ocupând tronul de nu mai puțin de zece ori – șase în Țara Românească și patru în Moldova. Domniile sale au fost scurte și intermitente, adesea dictate de capriciile Porții Otomane sau de alianțe europene.

Iată o cronologie succintă a domniilor sale:

• Țara Românească: 15 septembrie – 17 octombrie 1730; 24 octombrie 1731 – 16 aprilie 1733; 27 noiembrie 1735 – 16 septembrie 1741; iulie 1744 – aprilie 1748; 20 februarie 1756 – 14 august 1758; 16 iunie 1761 – martie 1763.
• Moldova: 16 aprilie 1733 – 27 noiembrie 1735; 16 septembrie 1741 – 29 iulie 1743; aprilie 1748 – 31 august 1749; 29 iunie – 15 decembrie 1769.

Aceste schimbări frecvente reflectau politica otomană de a roti domnitorii pentru a preveni consolidarea puterii locale. Cu toate acestea, Mavrocordat a folosit fiecare perioadă de domnie pentru a implementa reforme, inspirate parțial de modelul austriac din Oltenia (ocupată temporar de austrieci între 1718-1739).

Reformele iluministe: Capătul iobăgiei

Cea mai emblematică realizare a lui Constantin Mavrocordat rămâne abolirea iobăgiei, o reformă care a eliberat țăranii români de o formă de sclavie feudală. În Țara Românească, în 1746, el a desființat “rumânia” – instituția care lega țăranii de moșia boierului, interzicându-le să se mute liber. Trei ani mai târziu, în 1749, în Moldova, a abolit “vecinia”, echivalentul moldovenesc al rumâniei.

Această măsură nu a fost doar un act de milă, ci o reformă economică și socială profundă. Mavrocordat a recunoscut că iobăgia frâna dezvoltarea economică, împiedicând mobilitatea forței de muncă și perpetuând sărăcia. Prin eliberarea țăranilor, el le-a permis să se mute de pe o moșie pe alta, plătind o răscumpărare simbolică de 10 bani boierului. În schimb, a stabilit obligații clare: dijma (o zecime din producție) și un număr limitat de zile de muncă pe an – 12 în Țara Românească și 24 în Moldova, mult mai puține decât în țări vecine precum Transilvania sau Polonia.

Alte reforme notabile includ:

• Sistemul fiscal: În 1735, a desființat impozite indirecte precum “văcăritul” (pe vite) și “pogonăritul” (pe vii), introducând o taxă generală de 10 lei pe an, plătibilă în patru rate. Acest sistem a simplificat fiscalitatea și a redus abuzurile.
• Administrație: A numit ispravnici în județe, cu roluri extinse în justiție și administrație, centralizând puterea și reducând influența boierilor locali.
• Educație și cultură: S-a îngrijit de școli, a promovat alfabetizarea preoților în limba română și a încurajat tipărirea cărților bisericești în română. De asemenea, în 1735, a fondat Loja Masonică “Moldova” la Iași, reflectând afinitățile sale cu masoneria europeană.
• Recompense pentru boieri: Pentru a echilibra reformele, a acordat boierilor scutelnici (țărani scutiți de biruri către stat, dar obligați față de boier), menținând astfel loialitatea elitei.

Aceste schimbări au fost influențate de contextul european: Iluminismul promova rațiunea, egalitatea și reformele sociale, iar Mavrocordat, ca un intelectual al epocii, le-a adaptat realităților românești. Totuși, reformele nu au fost lipsite de controverse – boierii au rezistat inițial, iar otomanii au văzut în ele o potențială amenințare la adresa controlului lor.

Context istoric: Fanarioții și marile puteri

Domniile lui Mavrocordat s-au desfășurat pe fondul războaielor ruso-austro-otomane. În 1739, prin Tratatul de la Belgrad, el a obținut reunirea Olteniei la Țara Românească, după o perioadă de ocupație austriacă. Ultima sa domnie, în Moldova (1769), s-a încheiat tragic în contextul războiului ruso-turc (1768-1774). Retrăgându-se la Galați, a fost capturat de ruși și rănit la cap cu o sabie. Rana a cangrenat, ducând la moartea sa la 15 decembrie 1769, la Iași. A fost înmormântat în satul Tătărani, județul Prahova.

Epoca fanarioților este adesea criticată pentru corupție și exploatare, dar Mavrocordat reprezintă excepția: un domnitor străin care a acționat în beneficiul supușilor români, pavând drumul spre modernizarea Principatelor.

Moștenirea: Un reformator uitat?

Constantin Mavrocordat a murit la 58 de ani, dar moștenirea sa trăiește. Abolirea iobăgiei a fost un pas esențial spre emanciparea socială, influențând mișcările ulterioare din secolul al XIX-lea, culminând cu Unirea Principatelor în 1859. Ca mason și iluminist, el a promovat educația și cultura românească, contribuind la trezirea națională.

Astăzi, Mavrocordat este amintit ca “grecul care i-a scăpat pe români de iobăgie” – un titlu care subliniază ironia: un străin care a făcut mai mult pentru libertatea românilor decât mulți domnitori autohtoni. Povestea sa ne amintește că istoria este plină de figuri complexe, capabile să schimbe cursul națiunilor prin viziune și curaj. Într-o eră a inegalităților, reformele sale rămân un exemplu de progres social.