Călin Georgescu, revoltat: O bătaie de joc. Austeritatea nu e reformă, e a/s/a/sinat economic

Val de susținători ai lui Călin Georgescu la secția de poliție unde a semnat controlul judiciar
Călin Georgescu este urmărit penal în mai multe dosare, printre care și pentru fapte care vizează tentativa de destabilizare a ordinii constituționale. În acest context, fostul candidat este obligat să respecte măsura controlului judiciar, care presupune prezentarea periodică la secția de poliție.
Marți, acesta a ajuns la sediul poliției pentru îndeplinirea acestei obligații legale. Ca și la aparițiile anterioare, în fața instituției s-au adunat sute de susținători, unii veniți din afara Bucureștiului. Prezența acestora a creat aglomerație, iar Georgescu a fost însoțit de bodyguarzi la intrare și la ieșire.
Mesaj cu referințe religioase și apel la răbdare și conștiință
La ieșirea din secția de poliție, Călin Georgescu le-a mulțumit celor prezenți pentru sprijinul arătat, menționând că apreciază mobilizarea acestora chiar înainte de Crăciun. El a făcut referire la evenimentele din Decembrie 1989, evocând memoria tinerilor care au murit la Timișoara și București, afirmând că sacrificiul lor a făcut posibil dreptul românilor de a visa.
Georgescu a transmis că, în opinia sa, adevărata putere se bazează pe răbdare și a susținut că demersul său nu a fost legat de obținerea de voturi, ci de ceea ce el numește trezirea unui popor. Mesajul a fost rostit într-un cadru informal, înconjurat de susținători care au scandat și au încercat să se apropie de el.
„Vreau să le mulțumesc tuturor pentru prezență, mai ales în prag de Crăciun. Păstrăm vie memoria tinerilor eroi căzuți în Decembrie ’89, la Timișoara, București, pentru ca noi să avem dreptul la a visa. Acum, pentru astăzi, vreau să spun așa: adevărata putere stă în răbdare, eu nu am vorbit și nu m-am luptat pentru voturi, ci pentru a trezi un popor”, a declarat acesta reporterilor prezenți.

Georgescu a criticat Guvernul și măsurile de austeritate
În discursul său, liderul mișcării suveraniste a criticat măsurile de austeritate adoptate de guvernul condus de Ilie Bolojan, pe care le-a caracterizat drept un „asasinat economic”. El a afirmat că austeritatea nu poate fi considerată o reformă economică și a susținut că România ar fi afectată de creșterea taxelor și de decizii luate împotriva intereselor cetățenilor.
Georgescu a inclus în mesajul său și referiri religioase, amintind că perioada este una de post și că semnificația Crăciunului ar trebui înțeleasă dincolo de aspectele materiale. El a vorbit despre liniște interioară și despre importanța valorilor creștine, încheind prin a le ura celor prezenți sărbători cu pace și bucurie.
„Când frica se transformă în frică, omul, întărit de Duhul Sfânt, nu se mai teme de nimic. Astăzi vedem o Românie furată, batjocorită de străini, împreună cu slugile de la București, asta este groaznic. Asta ne arată că, la o inflație de taxe, eu le spun așa: România nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu, a fost dată de Dumnezeu prin puterea iubirii.
Toată această austeritate nu este altceva decât o bătaie de joc. Nu există reformă economică fără dezvoltare, iubire de aproapele. Austeritatea nu e reformă, e asasinat economic. Ei au furat alegerile și le-au anulat pentru a face rău.
Le spun tuturor – luptați să deveniți conștienți, pentru că floarea de cireș va înflori. Vine Crăciunul, este cel mai mare eveniment al creștinătății. Astăzi, 23 decembrie, încă suntem în postul Crăciunului, care nu este despre mâncare, ci despre a lăsa un tip de liniște în inimă ca să intre pruncul Iisus.
Așa că vă doresc Crăciun fericit, pace și bucurie!”, a mai spus Georgescu, înainte de a-și face loc prin mulțime, înconjurat de bodyguarzi.






