În istoria României, figurile eroice ale Războiului de Independență din 1877-1878 sunt adesea asociate cu nume precum Carol I sau Mihail Kogălniceanu, dar printre ei se află și personalități mai puțin celebrate, care au contribuit decisiv la obținerea suveranității naționale. Un astfel de exemplu este Alexandru Candiano-Popescu, un om cu o viață tumultoasă, marcată de idealism politic, curaj militar și o moștenire literară. Cunoscut drept “eroul de la Grivița”, el a jucat un rol pivotal în una dintre cele mai sângeroase bătălii ale războiului, dar istoria oficială l-a relegat adesea în umbră, poate din cauza controverselor politice care i-au marcat cariera. Acest articol își propune să readucă în lumină povestea sa, bazându-se pe documente istorice și mărturii contemporane, pentru a înțelege de ce acest erou merită să fie amintit.
O Viață Marcată de Idealuri și Conflicte
Alexandru Candiano-Popescu s-a născut la 27 ianuarie 1841, în comuna Lipia din județul Buzău, într-o familie modestă. Tatăl său, Dumitru Popescu, a murit devreme, lăsându-l pe tânărul Alexandru să se confrunte cu greutăți financiare. Educația sa militară a început la Școala Militară de Ofițeri din București, pe care a absolvit-o în 1860, obținând gradul de sublocotenent. De aici, cariera sa a luat o turnură rapidă: a avansat în ierarhia armatei, dar s-a remarcat și prin implicarea în politică și jurnalism.
Candiano-Popescu era un liberal radical, influențat de ideile revoluționare europene. El a fost un apropiat al grupului “roșiilor” din Partidul Liberal, condus de C.A. Rosetti și Ion C. Brătianu. În 1870, el a devenit figura centrală a așa-numitei “Republici de la Ploiești” – o revoltă efemeră împotriva domnitorului Carol I, pe care republicanii o considerau prea conservatoare. Evenimentul, care a durat doar câteva ore, l-a costat pe Candiano-Popescu libertatea: a fost arestat și judecat, dar achitat ulterior. Această episodă l-a marcat ca un nonconformist, ceea ce probabil a contribuit la marginalizarea sa ulterioară în istoriografia oficială.
După eliberare, el s-a dedicat avocaturii și jurnalismului. A fondat ziare precum Alegătorul Liber și Democrația, unde a pledat pentru reforme democratice și unitate națională. Totodată, a scris poezii patriotice, reflectând spiritul romantic al epocii. Viața sa personală a fost la fel de agitată: s-a căsătorit de două ori și a avut copii, dar a rămas fidel idealurilor sale republicane, chiar și după ce România a devenit regat.
Eroul de la Grivița: Momentul de Glorie
Punctul culminant al vieții lui Candiano-Popescu a fost participarea la Războiul de Independență, declanșat în 1877 împotriva Imperiului Otoman. Deși inițial retras din armată din cauza controverselor politice, el s-a înrolat ca voluntar, dornic să-și dovedească loialitatea față de țară. Avansat la gradul de maior în timpul conflictului, el a fost repartizat la Divizia a 4-a Infanterie, sub comanda generalului Gheorghe Manu.
Bătălia de la Grivița, parte a asediului Plevnei, a fost una dintre cele mai crâncene confruntări ale războiului. Redutele otomane de la Grivița erau fortificații puternice, apărate de trupe experimentate sub comanda lui Osman Pașa. Pe 30 august 1877, armata română a lansat un asalt masiv asupra Griviței 2. Candiano-Popescu, comandant al Batalionului 2 Vânători, a condus atacul decisiv. Sub un baraj intens de artilerie și foc de infanterie, el a pătruns primul în redută, urmat de soldații săi. Mărturiile contemporane descriu scena ca pe un act de eroism pur: rănit ușor, el a arborat steagul românesc pe parapet, strigând “Ura! Am luat reduta!”.
Capturarea Griviței 2 a fost un succes strategic major, deschizând calea spre căderea Plevnei și, ulterior, spre independența României. Pentru acest act, Candiano-Popescu a fost decorat cu Ordinul Steaua României și avansat la locotenent-colonel. Cu toate acestea, istoria l-a etichetat drept “eroul uitat”. De ce? Poate din cauza trecutului său republican, care nu se potrivea cu narațiunea monarhică promovată de Casa Regală. În plus, după război, el a fost implicat în alte controverse, inclusiv critici la adresa conducerii armatei, ceea ce i-a limitat ascensiunea.
Cariera Postbelică și Moștenirea
După 1878, Candiano-Popescu a continuat cariera militară, ajungând general de brigadă și comandant al unui corp de armată. A servit și ca prefect în mai multe județe, promovând reforme administrative. Totuși, spiritul său rebel l-a dus la conflicte cu superiorii, culminând cu retragerea din serviciu în 1892. Ultimii ani i-a petrecut la Târgoviște, unde a murit la 25 iunie 1901, sărac și uitat de mulți contemporani.
Moștenirea sa este complexă. Pe de o parte, este amintit ca poet patriotic – volumele sale precum Poezii reflectă dragostea pentru țară. Pe de altă parte, rolul său la Grivița simbolizează sacrificiul ostașilor români obișnuiți. Astăzi, monumente și străzi poartă numele său, dar puțini știu detaliile vieții sale. Documentare recente, precum cele de pe YouTube, încearcă să-i redea locul în istorie.
Concluzie: De ce Trebuie să-l Amintim?
Alexandru Candiano-Popescu reprezintă arhetipul eroului romantic român: un luptător pentru libertate, atât pe câmpul de luptă, cât și în arena politică. Uitarea sa parțială este o nedreptate istorică, cauzată probabil de ideologiile dominante ale epocii. Într-o eră în care revizuim trecutul, este esențial să celebrăm figuri ca el, care au pus țara mai presus de interese personale. Grivița nu a fost doar o bătălie câștigată, ci un simbol al unității naționale, iar Candiano-Popescu – steagul ei viu. Să-l readucem în memoria colectivă, ca un erou care merită mai mult decât o notă de subsol în cărțile de istorie.
