DescoperireMistere

Care sunt dovezile că Maria Magdalena ar fi fost soția lui Iisus?

Iisus Hristos este de departe cel mai important personaj din istoria omenirii. Istoricii au analizat viața și moartea Mântuitorului pe toate planurile, încercând să deslușească cât mai multe din tainele Noului Testament. Iisus Hristos reprezintă figura centrală a creștinismului, astfel că tot ce ține de viața sa este important pentru credincioșii din întreaga lume și nu numai. Ultimele informații susțin că Fiul lui Dumnezeu ar fi fost căsătorit cu Maria Magdalena și ar fi avut chiar copii cu aceasta.

Cine a fost Maria Magdalena?

Maria Magdalena, pe numele ei adevărat Maria Miriam, ar fi fost unul dintre cei care au dus mai departe cuvântul lui Iisus Hristos. Aceasta a rămas cunoscută în istorie ca Maria Magdalena, fiindcă venea din orașul Magdala. De altfel, se spune că după ce a înviat, Mântuitorul i s-a arătat prima dată Mariei, care a stat alături de El atunci când a fost ridicat pe cruce.

Se spune că Maria ar fi fost vindecată de Iisus Hristos, printr-o exorcizare, salvându-i sufletul de cei șapte demoni care o bântuiau. Aceasta ar fi propovăduit cuvântul sfânt toată viața ei, însă Biserica a încercat să minimizeze importanța ei în religia creștină fiindcă era femeie.

Tot în prima zi, a Învierii, Domnul s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese șapte demoni! (Marcu 16:9). Ea stătea afara lângă mormântul gol și plângea și plecându-se spre mormânt a văzut doi îngeri în veșminte albe, unde a fost trupul Lui Iisus. Îngerii au întrebat-o: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți? Ea a răspuns: Că au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus! Apoi întorcându-se înapoi a văzut pe Iisus, care a întrebat-o: Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți? Ea crezând ca este grădinarul, I-a zis: Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus și eu Îl voi ridica! Iisus iarăși i-a zis: Marie! Ea întorcându-se și văzând ca este Iisus, a exclamat în evreiește: Rabuni! (adică Învățătorule). Apoi Iisus a trimis-o la propovăduirea Evangheliei și Maria Magdalena a mers și a vestit ucenicilor că a văzut pe Domnul. (Ioan 20:11-18), potrivit Wikipedia.org.

Trebuie precizat că nu scrie nicăieri în Biblie că Maria Magdalena ar fi fost o prostituată. Ba mai mult, Biserica a încercat să sugereze în trecut că Maria Magdalena ar fi fost, de altfel, păcătoasa care i-a spălat picioarele Mântuitorului. Această ipoteză a fost lansată fiindcă femeile nu erau văzute cu ochi buni de slujbașii bisericilor. Ulterior, lucrurile au fost clarificate în vremurile moderne
.
Maria Magdalena a fost soția lui Iisus Hristos?

Potrivit unor apocrife găsite la Marea Moartă, Maria ar fi avut o relație strânsă cu Iisus Hristos. Ba mai mult, se presupune că cei doi ar fi fost căsătoriți și ar fi avut chiar doi copii. Informația apare într-un manuscris vechi de 1500 de ani, însă este susținută și de o altă carte „Ultima tentație a lui Hristos” din 1953, precum și în „Codul lui Da Vinci”, al lui Dan Brown.

Manuscrisul vechi de 1500 de ani se găsește la British Museum, din Londra, și a fost denumit „Evanghelia Pierdută”. Adepții creștinismului însă nu sunt de acord cu noile informații și consideră că sunt simple supoziții.

Pe vremea lui Da Vinci exista teoria conspiraţiei, se vorbea de secretele Vaticanului. Păi Vaticanul până la 1054 nici nu a existat, era tot Episcopia de la Roma. Primele manuscrise ortodoxe au fost Evangheliile. Primii care au ajuns la Roma au fost Petru şi Pavel. Niciunul nu consemnează de vreo iubită sau soţie a lui Iisus Hristos. Şi este greu de crezut că le-ar fi scăpat aşa ceva, a declarat preotul Eugen Tănăsescu, pentru adevarul.ro.

Așadar, este greu de stabilit cu exactitate dacă Maria Magdalena a fost căsătorită cu Iisus Hristos. Adevărul, probabil, că nu îl vom ști niciodată.

 

Related Articles

Back to top button
error: Content is protected !!

Adblock Detected

DISABLE ADBLOCK TO VIEW THIS CONTENT!