În manualele de istorie românească, perioada comunistă este adesea prezentată prin prisma evenimentelor majore, a liderilor de partid și a transformărilor sociale impuse de regim. Rareori, însă, se vorbește despre eroii anonimi care au luptat cu arma în mână împotriva opresiunii, alegând pădurea și munții ca refugiu în fața unui sistem totalitar. Vasile Motrescu este unul dintre acești luptători, un partizan din Bucovina care a rezistat timp de ani de zile autorităților comuniste, lăsând în urmă un jurnal unic ce dezvăluie drama rezistenței armate. Povestea sa, plină de curaj, trădare și sacrificiu, rămâne o lecție uitată, care nu-și găsește loc în programele școlare, poate pentru că amintește prea dureros de rezistența populară împotriva comunismului instalat după 1944.

Copilăria și Anii de Formare

Vasile Motrescu s-a născut la 11 octombrie 1920 în satul Vicovu de Jos, județul Suceava, într-o familie modestă de țărani. Fiu al lui Pentilei și al Sofiei Motrescu, el a crescut alături de frații săi Ion, Constantin și Gheorghe, într-un mediu rural marcat de sărăcie și tradiții. A absolvit doar șase clase primare, dedicându-se apoi agriculturii, ocupația de bază a familiei sale. Deși nu a fost implicat în organizații politice, Motrescu era recunoscut în comunitate pentru cultura sa generală și pasiunea pentru istoria românilor, în special cea a Moldovei. Aceste cunoștințe l-au făcut un povestitor apreciat, capabil să inspire pe cei din jur cu povești despre eroii naționali.

În 1942, la vârsta de 22 de ani, a fost recrutat în armată și trimis pe frontul de est în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Experiența războiului l-a marcat profund, învățându-l disciplina și supraviețuirea în condiții extreme. După terminarea conflictului, s-a întors în satul natal, s-a căsătorit și a avut doi copii: George și Sofia. Viața sa părea să se așeze pe un făgaș normal, dar evenimentele politice din România postbelică aveau să-i schimbe destinul ireversibil.

Intrarea în Rezistența Anticomunistă

Odată cu ocuparea Bucovinei de Nord de către Armata Roșie în 1944, Motrescu s-a alăturat unei grupări anticomuniste conduse de Vladimir Macoveiciuc. Această decizie a venit în contextul rezistenței armate care a cuprins munții României, unde mii de oameni – țărani, intelectuali, foști militari – au refuzat să accepte impunerea comunismului. În 1949, aflând că este urmărit de Securitate pentru activitățile sale din 1944, Motrescu s-a retras în pădurile Bucovinei. A făcut parte din gruparea condusă de Constantin Cenușă, alături de care a fost condamnat în absență la 31 de ani de închisoare de Tribunalul Militar Iași, pentru „activitatea desfășurată în spatele trupelor sovietice în primăvara anului 1944”.

În 1951, presat de familie și amăgit de promisiunile Securității, Motrescu s-a predat autorităților. A fost folosit ca informator infiltrat în Grupul Carpatin Făgărășan, condus de Ion Gavrilă Ogoranu. Totuși, loialitatea sa față de cauză a prevalat: în loc să-i trădeze pe partizani, i-a avertizat, salvându-le viața. Conform mărturiei lui Ogoranu, Motrescu le-a șoptit: „Frățiorilor, sunteți vânduți și înconjurați”, iar securiștilor le-a replicat: „Ați crezut că-mi voi vinde frățiorii mei? V-ați înșelat, tâlharilor!”. Acest act de curaj l-a costat scump: condamnat la 23 de ani și șase luni de închisoare pentru „eșecurile” sale, a evadat pe 23 mai 1952 și s-a întors în clandestinitate.

Viața în Munți și Jurnalul Unui Partizan

Din 1952, Motrescu s-a alăturat lui Gavril Vatamaniuc (fugar din 1948) și fraților Ioan și Gheorghe Chiraș, operând în zona muntoasă a comunelor Sucevița, Voitinel și Vicovu de Jos. Grupul lor răspândea manifeste anticomuniste, promova ideea unui război iminent între Occident și URSS și încuraja populația să reziste colectivizării forțate. Motrescu a trimis scrisori autorităților, cerând grațierea deținuților politici și explicând motivele rezistenței sale. Un aspect unic al poveștii sale este jurnalul pe care l-a ținut, un caiet de 38 de pagini cu însemnări și poezii din 1953, depus la Miliție. Acesta oferă o perspectivă intimă asupra vieții de partizan: foamete, frig, singurătate, dar și credință neclintită în libertate.

Poeziile sale, naive dar pline de patos, reflectă suferința și speranța. De exemplu, în „Frunză verde matostat”, el scrie despre renunțarea la familie pentru a lupta: „Am lăsat copii și soție, / Pentru-a scăpa de urgie, / De hoți, de tâlhari, de bolșevici, / Care vor să facă din țară temniță”. Altă poezie, „Codrule drag”, evocă protecția pădurii: „Codrule drag, adăpost bun, / M-ai ferit de miliție, / Deși dormeam pe frunze uscate, / Tu m-ai ocrotit de vânt și ploaie”. Aceste versuri arată un om care, în ciuda greutăților, rămânea ancorat în valorile tradiționale românești.

În toamna anului 1954, grupul a construit un bordei în pădurea Bâtca Corbului, atacat de Securitate pe 18 ianuarie 1955. Motrescu a ucis doi ostași pentru a scăpa, lăsând un mesaj: „Către călăii Neamului Românesc”. După acest incident, a acționat independent, abandonând violența și concentrându-se pe aspecte spirituale.

Capturarea, Procesul și Execuția

Pe 19 iulie 1956, Motrescu a fost condamnat la moarte în absență prin sentința nr. 968 a Tribunalului Militar al Regiunii a 2-a București, care ținea ședințe la Suceava. Acuzațiile includeau tăierea steagului roșu, distrugerea busturilor lui Lenin și Stalin, producerea de manifeste și alte acte de „teroare”. Alături de el, Gavril Vatamaniuc a primit muncă silnică pe viață.

Trădat de Toader Șfichi, Motrescu a fost capturat în noaptea de 13/14 ianuarie 1958, în casa gazdelor sale, Gavril și Valeria Șfichi, țărani penticostali din Gălănești. A fost închis la Penitenciarul Botoșani, unde recursul și cererea de grațiere au fost respinse. Pe 29 iulie 1958, la ora 21:30, a fost executat prin împușcare.

Moștenirea și Suferința Familiei

Moartea lui Motrescu nu a pus capăt suferinței: peste 60 de rude au fost arestate, cumulând peste 700 de ani de închisoare, iar averea familiei a fost confiscată. Mama sa, Sofia, a fost închisă pentru „favorizarea crimei de acte de teroare”, iar fratele Gheorghe s-a întors paralizat din detenție. Copiii săi au reușit să absolve doar patru clase primare, marcați de stigmatul tatălui „bandit”.

Astăzi, Vasile Motrescu reprezintă simbolul rezistenței țărănești împotriva comunismului, o istorie care merită predată în școli pentru a înțelege prețul libertății. Jurnalul său, publicat în volume precum „Jurnalul unui partizan: Vasile Motrescu și rezistența armată din Bucovina”, ne amintește că eroii adevărați nu sunt mereu cei din manuale, ci cei care au ales să lupte în umbră pentru un ideal mai mare. Povestea sa ne îndeamnă să reflectăm: cât de mult știm cu adevărat despre trecutul nostru recent și de ce unele capitole rămân ascunse?