Românii nu au fost niciodată considerați de către vecini sau de către europeni ca fiind un popor foarte civilizat. Încă din cele mai vechi timpuri, locuitorii din spațiul carpato-danubiano-pontic erau văzuți ca fiind leneși, mari amatori de vin și foarte violenți.
Frederich Bauer, un neamţ angajat în armata rusă în secolul al XVIII-lea, a fost pe meleagurile noastre. Acesta descria viața de la nord de Dunăre: „Foarte rar se aude vorbindu-se în Ţara Românească despre omor, furt sau alte crime îngrozitoare. Locuitorilor de aici le e destul de drag vinul, sunt leneşi şi zgârciţi, dar altfel, sunt oameni destul de cumsecade”, scrie adevarul.ro.
Adalbert Krickel, un cunoscut topograf al secolului al XVIII-lea, îi considera pe români din cale afară de violenți: „Mă abţin să judec indolenţa, brutalitatea şi nepăsarea bărbaţilor. Doresc să spun doar atât, că părul lor încâlcit, ochii lor mici şi sfredelitori, modul lor bănuitor de gândire, înclinaţia lor spre băutură şi lipsa oricărei educaţii îi aşează destul de jos în raport cu alte popoare, în ceea ce priveşte nivelul de educaţie. Rar am văzut un român fără un ciomag ca lumea în mână şi fără un brâu în care să se afle câteva cuţite”.
Totuși, au existat și vizitatori ai vremurilor demult apuse care aveau cuvinte de laudă pentru neamul românesc, pe care îl considera un neam de viteji. Philippe Le Masson du Pont, un francez aflat în serviciul regelui polonez Jan Sobieski, îi descria pe moldoveni astfel: „Oamenii sunt de felul lor şireţi, cu trupul înalt şi vârtos şi sunt cruzi în război. Sunt înarmaţi cu suliţe foarte lungi, cu scut şi cu sabie încovoiată, arme îndeosebi turceşti. Câţiva folosesc buzdugane de fier şi cei mai mulţi securea. Se încaieră la luptă cu atâta îndrăzneală, cu atâta dispreţ de duşman şi încredere în sine încât cu puţine forţe au bătut adeseori, chiar oştiri puternice de ale vecinilor lor”.
Cum erau descriși bucureștenii acum 400 de ani de către un călător turc?
În urma vizitei sale pe teritoriul românilor, Evliya Celebi (1611-1682) i-a caracterizat pe bărbații Bucureștiului ca fiind „ghiauri ce poartă căciuli tătărăști”, Bucureștiul devenise capitala Țării Românești în anul 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica și era tot mai vizitat de către negustori din toate colțurile lumii.
„Îndeosebi când omul vede fetele necăsătorite umblând cu capul gol şi cu părul despletit fir cu fir şi cu papucii galbeni în picioare, la drept vorbind i se împrăştie mintea ca părul răvăşit. Dar majoritatea acestora sunt nişte sărmane cu moravuri uşoare. Toate nelegiuitele de aici umblă cu faţa descoperită şi poartă fuste de stofă şi de mătase aurită, în diferite culori”, nota Evliya Celebi în opera sa intitulată „Cartea Călătoriilor” („Seyahatname”).
