Cine a fost Ioan Vodă cel Cumplit, cel care a băgat spaimă în turci?
Ioan Vodă cel Cumplit a fost cunoscut în istorie și ca Ioan Vodă cel Viteaz sau Ioan Vodă Armeanul. Acesta a fost domnitorul Moldovei din februarie 1572 până în iunie 1574. Ioan Vodă s-a născut la 1 ianuarie 1521 și a murit pe data de 14 iunie 1574. Viața acestuia nu a fost una ușoară, însă faptele sale au făcut ca acesta să rămână în istorie.
Ioan Vodă cel Cumplit a fost fiul nelegitim al lui Ștefăniță Vodă cu o armeancă. Pe parcursul vieții, el a fost căsătorit de două ori: cu Maria Rostowski, apoi cu Maria Huru. Aceasta din urmă, i-a oferit și un fiu pe Ștefan Surdul, care a fost domn al Țării Românești vreme de 2 ani.
Ioan Vodă cel Cumplit s-a opus hegemoniei instaurate de turci
Încă din anul 1551, Ioan Vodă a încercat să preia conducerea Moldovei. Tentativa sa eșuat, iar, drept urmare, a ales calea pribegiei, trăind în Polonia, apoi la Curtea țarului rus Ivan al IV-lea cel Groaznic. În această perioadă, Ioan Vodă s-a ocupat cu comerțul cu pietre prețioase, acumulând o avere impresionantă, trăind câțiva ani și în Imperiul Otoman. Ulterior, a revenit în țară și a reușit să preia conducerea Moldovei, detronându-l pe Bogdan Lăpușneanu.
Ioan Vodă cel Cumplit a avut o relație conflictuală cu boierimea, pe care nu a ezitat să îi execute și în ziua de Paști. Un astfel de eveniment, care a rămas în istorie, a avut loc pe 6 aprilie 1572, când este omorât un grup de boieri în frunte cu Ionasco Sbierea, care uneltea împotriva lui.
În politica internă, el a fost apreciat de păturile sărace ale populației, reușind să reorganizeze Sfatul Domnesc și să confiște anumite proprietăți ale Bisericii. Acesta a acordat, în anul 1572, privilegii comerciale negustorilor și a modernizat armata Moldovei, înzestrănd-o cu 100 de tunuri de foc.
În ceea ce privește politica externă, Ioan Vodă a avut o relație conflictuală cu polonezii din cauza cetății Hotin pe care a recuperat-o în 1572. Ulterior, acesta recunoaște suzeranitatea polonă și tensiunea diplomatică dispare. Relația cu Imperiul Otoman a fost una complicată, Ioan Vodă plătind tribut încă de la începutul instaurării pe scaunul domnesc. Cu toate acestea, el a refuzat dublarea sumei de bani, fapt care a adus la o campanie militară otomană împotriva sa.
Confruntarea a avut loc la Jiliște, în județul Vrancea, la 24 aprilie 1574, otomanii fiind zdrobiți de oastea moldavă și cazaci. Seria victoriilor continuă: îi învinge pe turci la Brăila, Tighina și Cetatea Albă. Mai mult decât atât, un corp de oaste moldavă pătrunde pe teritoriul Țării Românești, ajunge la București, unde înscăunează domn pe Vintilă, un prieten al voievodului moldovean. Acesta nu a domnit decât 4 zile, fiind ucis de boierii fideli lui Alexandru al II-lea Mircea. Seria victoriilor se termină la 10 iunie 1574, când Ioan Vodă este învins la Iezerul Cahulului de otomani și tătari. La acest rezultat a contribuit și trădarea unor boieri moldoveni care urmăreau îndepărtarea lui Ioan Vodă din fruntea Moldovei, potrivit istorie-romaneasca.ro.
Drept urmare, pe 11 Iunie 1574, Ioan Vodă s-a predat comandantului trupelor otomane, iar, în aceeași zi, turcii i-au legat trupul de coada a patru cămile, care l-au despicat.