Timp de 4.000 de ani, Lilith a cutreierat pământul, figurând în imaginația mitică a scriitorilor, artiștilor și poeților. Originile sale întunecate se află în demonologia babiloniană, unde amuletele și incantațiile erau folosite pentru a contracara puterile sinistre ale acestui spirit înaripat care vâna femei însărcinate și copii. Lilith a migrat apoi în lumea vechilor hitiți, egipteni, israelieni și greci. Ea are o apariție solitară în Biblie, ca demon al pustietății evitat de profetul Isaia. În Evul Mediu, ea reapare în sursele evreiești ca prima soție a lui Adam, înainte de legătura cu Eva.
În Renaștere, Michelangelo a portretizat-o pe Lilith ca fiind jumătate femeie, jumătate șarpe, încolăcită în jurul Pomului Cunoașterii.
Mai târziu, frumusețea ei îl va captiva pe poetul englez Dante Gabriel Rossetti. „Părul ei fermecat”, a scris el, „a fost de aur. Romancierul irlandez James Joyce a prezentat-o drept „patroana avorturilor”.
Feministele moderne celebrează lupta ei îndrăzneață pentru independența față de Adam. Numele ei apare ca titlu al unei reviste pentru femei evreice și al unui program național de alfabetizare.
Un festival anual de muzică care își donează profiturile către adăposturile pentru femei maltratate și institutele de cercetare a cancerului la sân se numește Lilith Fair.
Lilith, prima sotie a lui Adam
Haosul, seducția și lipsa de evlavie
În cele mai multe manifestări ale mitului ei, Lilith reprezintă haosul, seducția și lipsa de evlavie. Cu toate acestea, în toate înfățișările sale, Lilith a vrăjit omenirea.
Numele străvechi „Lilith” provine dintr-un cuvânt sumerian pentru demonii feminini sau spiritele vântului – lilītu și ardat lilǐ înrudit.
Lilītu locuiește în ținuturile deșertice și este deosebit de periculoasă pentru femeile însărcinate și pentru copii.
Sânii ei sunt plini de otravă, nu de lapte. Ardat lilī este o femelă frustrată sexual și infertilă, care se comportă agresiv cu bărbații tineri.
Cea mai veche mențiune supraviețuitoare a numelui lui Lilith apare în Gilgamesh și arborele Huluppu, un poem epic sumerian găsit pe o tăbliță din Ur și datând din aproximativ 2000 î.Hr.
Puternicul conducător Gilgamesh este primul erou literar din lume; el ucide cu îndrăzneală monștri și caută în zadar secretul vieții veșnice.
Într-un episod, „după ce cerul și pământul s-au despărțit și omul a fost creat”, Gilgamesh se grăbește să o ajute pe Inanna, zeița dragostei erotice și a războiului.
În grădina ei de lângă râul Eufrat, Inanna îngrijește cu dragoste o salcie (huluppu), al cărei lemn speră să-l transforme într-un tron și un pat pentru ea.
Planurile Inannei sunt însă aproape zădărnicite atunci când un triumvirat infamant pune stăpânire pe copac.
Unul dintre răufăcători este Lilith: „Inanna, spre dezamăgirea ei, s-a trezit incapabilă să-și realizeze speranțele. Pentru că între timp un dragon își instalase cuibul la baza copacului, pasărea Zu își așezase puii în coroana acestuia, iar în mijlocul lui demonul Lilith își construise casa.” Purtând o armură grea, curajosul Gilgamesh ucide balaurul, făcându-l pe Zu-pasăre să zboare în munți și pe Lilith, îngrozită, să fugă „în deșert”.
Originară cam în aceeași perioadă cu epopeea lui Gilgamesh este o placă de teracotă, cunoscută sub numele de Piatra Burney, pe care unii cercetători au identificat-o ca fiind prima reprezentare picturală cunoscută a lui Lilith. (Mai recent, cercetătorii au identificat figura ca fiind Inanna.)
Vestigiul babilonian o prezintă ca pe o frumoasă silfidă goală, cu aripi de pasăre, picioare cu gheare și părul cuprins sub o căciulă decorată cu mai multe perechi de coarne. Ea stă în vârful a doi lei și între două bufnițe, aparent îndoindu-le după voia ei. Asocierea lui Lilith cu bufnița – o pasăre prădătoare și nocturnă – indică o legătură cu zborul și cu teroarea nocturnă.
În primele incantații împotriva lui Lilith, aceasta călătorește pe aripi de demon, un mod de transport convențional pentru locuitorii lumii subterane.
Menţiunea secretă din Biblie
Cu timpul, oamenii din Orientul Apropiat au devenit din ce în ce mai familiarizați cu mitul lui Lilith.
În Biblie, ea este menționată o singură dată, în Isaia 34.
De-a lungul cărții Isaia, profetul încurajează poporul lui Dumnezeu să evite încurcăturile cu străinii care se închină la zeități străine.
În capitolul 34, un Iahve înarmat cu o sabie caută să se răzbune pe Edomiții necredincioși, străinii și dușmanii permanenți ai vechilor israeliți.
Potrivit acestui puternic poem apocaliptic, Edom va deveni un ținut haotic, deșertic, unde solul este infertil și animalele sălbatice umblă în voie: „Pisicile sălbatice se vor întâlni cu hienele, / Demonii caprelor se vor saluta între ei; / Și acolo Lilith se va odihni / Și-și va găsi un loc de odihnă” (Isaia 34:14).5
Se pare că demonul Lilith era atât de bine cunoscut de publicul lui Isaia încât nu a fost necesară nicio explicație cu privire la identitatea sa.
Pasajul din Isaia nu are detalii în descrierea lui Lilith, dar o localizează în locuri pustii. Astfel, versetul biblic o leagă direct pe Lilith de demonul din epopeea lui Gilgamesh care fuge „în deșert”.
Deșertul simbolizează în mod tradițional sterilitatea mentală și fizică; este un loc în care creativitatea și viața însăși se sting cu ușurință. Lilith, opusul feminin al ordinii masculine, este alungată din teritoriul fertil și exilată în pustietăți sterile.
Manuscrisele de la Marea Moartă
Deși Lilith nu mai este menționată din nou în Biblie, ea reapare în Manuscrisele de la Marea Moartă găsite la Qumran.
Secta Qumran era preocupată de demonologie, iar Lilith apare în Cântecul pentru un înțelept, un imn posibil folosit în exorcizări: „Și eu, înțeleptul, fac să răsune măreția frumuseții sale pentru a îngrozi și a confunda toate spiritele îngerilor distrugători și spiritele bastarde, demonii, Lilith. …, și cele care lovesc brusc, pentru a rătăci spiritul înțelegător și pentru a le pustii inima. ”
Comunitatea de la Qumran era cu siguranță familiarizată cu pasajul din Isaia, iar caracterizarea sumară a lui Lilith din Biblie este reluată de acest manuscris liturgic de la Marea Moartă.
La câteva secole după ce au fost scrise Manuscrisele de la Marea Moartă, rabinii erudiți au finalizat Talmudul babilonian (editarea finală în jurul anilor 500-600 e.n.), iar demonii feminini au călătorit în cercetările evreiești erudite.
Talmudul (numele provine de la un cuvânt ebraic care înseamnă „studiu”) este un compendiu de discuții juridice, povești ale marilor rabini și meditații asupra unor pasaje biblice.
Referirile talmudice la Lilith sunt puține, dar ele oferă o imagine a ceea ce intelectualii gândeau despre ea. Lilith din Talmud amintește de imagini babiloniene mai vechi, căci ea are „părul lung” (Erubin 100b) și aripi (Niddah 24b).
Imaginea lui Lilith din Talmud întărește, de asemenea, impresiile mai vechi despre ea ca fiind un succubus, un demon în formă feminină care făcea sex cu bărbații în timp ce aceștia dormeau. Practicile sexuale nesănătoase sunt legate de Lilith, deoarece ea întruchipează cu putere mitul demonului-amant.
O referință talmudică susține că oamenii nu ar trebui să doarmă singuri noaptea, pentru ca Lilith să nu-i ucidă (Shabbath 151b).
Prima soţie a lui Adam
În timpul perioadei de 130 de ani dintre moartea lui Abel și nașterea lui Seth, relatează Talmudul, un Adam tulburat se separă de Eva.
În acest timp, el devine tatăl „fantomelor și al demonilor masculi și al demonilor feminini [sau de noapte]” (Erubin 18b). Iar cei care încearcă să construiască Turnul Babel sunt transformați în „maimuțe, spirite, diavoli și demoni de noapte” (Sanhedrin 109a). Femeia demon al nopții este Lilith.
Cam în perioada în care a fost finalizat Talmudul, oamenii care trăiau în colonia evreiască din Nippur, în Babilonia, știau și ei despre Lilith.
Imaginea ei a fost dezgropată pe numeroase boluri de ceramică cunoscute sub numele de boluri de incantație pentru vrăjile aramaice înscrise pe ele.
Dacă Talmudul demonstrează ce credeau savanții despre Lilith, bolurile de incantație, care datează din aproximativ 600 e.n., arată ce credeau cetățenii de rând. Într-unul dintre boluri, expus acum la Muzeul Semitic al Universității Harvard, se poate citi: „Tu, Lilith. … Vrăjitoare și Făptașă, te conjur pe Cel Puternic al lui Avraam, pe Stânca lui Isaac, pe Shaddai al lui Iacob…”. .să te îndepărtezi de acest Rashnoi. …și de la Geyonai, soțul ei… .de divorțul tău, de actul și de scrisoarea de despărțire. .trimisă prin sfinții îngeri. .Amin, Amin, Amin, Selah, Halleluyah!”
Inscripția este menită să ofere unei femei pe nume Rashnoi protecție împotriva lui Lilith.
Potrivit folclorului popular, demonii nu numai că omorau copiii oamenilor, dar produceau și urmași depravați prin atașarea de ființe umane și copulația nocturnă. Prin urmare, în acest bol special, un act de divorț evreiesc alungă demonii din casa lui Rashnoi.
Alfabetul lui Ben Sira
Până în secolul al VII-lea e.n., Lilith era cunoscută ca o întruchipare periculoasă a puterilor feminine întunecate.
În Evul Mediu, însă, demonul babilonian a căpătat caracteristici noi și chiar mai sinistre. Cu ceva timp înainte de anul 1000, Alfabetul lui Ben Sira a fost introdus în evreimea medievală.
Alfabetul, un text anonim, conține 22 de episoade, care corespund celor 22 de litere ale alfabetului ebraic. Cel de-al cincilea episod include o Lilith care avea să ispitească și să îngrozească populația pentru generațiile următoare.
Într-o oarecare măsură, Alfabetul lui Ben Sira prezintă o Lilith familiară: Ea este distructivă, poate zbura și are o înclinație pentru sex. Cu toate acestea, această poveste adaugă o nouă turnură: ea este prima soție a lui Adam, înaintea Evei, care părăsește cu îndrăzneală Edenul pentru că este tratată ca fiind inferioară omului.
Narațiunea din Alfabet despre Lilith este încadrată într-o poveste a regelui Nabucodonosor din Babilon. Fiul cel mic al regelui este bolnav, iar unui curtean pe nume Ben Sira i se poruncește să îl vindece pe băiat. Invocând numele lui Dumnezeu, Ben Sira înscrie o amuletă cu numele a trei îngeri vindecători.
Apoi, el povestește cum acești îngeri călătoresc în jurul lumii pentru a supune spiritele rele, precum Lilith, care provoacă boala și moartea.
Ben Sira citează pasajul biblic care indică faptul că, după ce l-a creat pe Adam, Dumnezeu își dă seama că nu este bine ca omul să fie singur (Geneza 2:18).
În completările fanteziste ale lui Ben Sira la povestea biblică, Atotputernicul modelează apoi o altă persoană din pământ, o femeie numită Lilith.
Curând, cuplul uman începe să se certe, dar niciunul nu-l aude cu adevărat pe celălalt.
Se pare că el crede că Lilith ar trebui să îndeplinească cu supunere îndatoririle de soție. Lilith, pe de altă parte, încearcă să nu domine pe nimeni. Pur și simplu își afirmă libertatea personală.
Lupta continuă până când Lilith devine atât de frustrată de încăpățânarea și aroganța lui Adam, încât pronunță cu nerușinare Tetragrammaton, numele inefabil al Domnului.
Numele lui Dumnezeu (YHWH), tradus ca „Domnul Dumnezeu” în majoritatea Bibliilor și aproximativ echivalent cu termenul „Yahweh”, a fost considerat mult timp atât de sfânt încât este de nedescris.
Pe vremea Templului din Ierusalim, doar Marele Preot rostea acest cuvânt cu voce tare, și atunci doar o singură dată pe an, în Ziua Ispășirii. În teologia și practica evreiască, există încă mister și măreție atașate numelui special al lui Dumnezeu. Tetragrammaton este considerat „numele care cuprinde totul” (Zohar 19a).
În episodul biblic al tufișului arzând din Exodul, Dumnezeu explică semnificația numelui divin prin „Eu sunt ceea ce sunt” sau „Eu voi fi ceea ce voi fi”, un fel de formulă pentru YHWH (vuvh), asociată cu rădăcina ebraică „a fi”.
Se crede că întreaga Tora este cuprinsă în numele sfânt. În „Alfabetul”, Lilith păcătuiește prin rostirea cu nerușinare a silabelor sacre, demonstrând astfel unui public medieval că nu este demnă de a locui în Paradis.
Astfel, Lilith zboară, după ce a obținut puterea de a face acest lucru prin pronunțarea numelui mărturisit al lui Dumnezeu. Deși este făcută din pământ, ea nu este legată de pământ. Plecarea ei dramatică restabilește pentru o nouă generație caracterul supranatural al lui Lilith ca diavol înaripat.
În episoadele din Gilgamesh și Isaia, Lilith fuge în spații deșertice. În Alfabetul lui Ben Sira, destinația ei este Marea Roșie, loc de importanță istorică și simbolică pentru poporul evreu. Așa cum vechii israeliți obțin eliberarea de Faraon la Marea Roșie, tot așa Lilith obține independența față de Adam mergând acolo. Dar chiar dacă Lilith este cea care pleacă, ea este cea care se simte respinsă și furioasă.
Atotputernicul îi spune lui Adam că, dacă Lilith nu se întoarce, 100 dintre copiii ei trebuie să moară în fiecare zi. Se pare că Lilith nu este doar o vrăjitoare ucigașă de copii, ci și o mamă uimitor de fertilă. În acest fel, ea ajută la menținerea echilibrului lumii între bine și rău.
Trei îngeri sunt trimiși în căutarea lui Lilith. Când o găsesc la Marea Roșie, aceasta refuză să se întoarcă în Eden, susținând că a fost creată pentru a devora copii. Povestea lui Ben Sira sugerează că Lilith este împinsă să ucidă copii ca represalii pentru maltratarea lui Adam și pentru insistența lui Dumnezeu de a ucide zilnic 100 dintre urmașii ei.
Pentru a-i împiedica pe cei trei îngeri să o înece în Marea Roșie, Lilith jură în numele lui Dumnezeu că nu va face rău niciunui copil care poartă o amuletă cu numele ei. În mod ironic, prin încheierea unui acord cu Dumnezeu și cu îngerii, Lilith demonstrează că nu este total separată de divinitate.
Relația lui Lilith cu Adam este o chestiune diferită. Conflictul lor este unul al autorității patriarhale versus dorința matriarhală de emancipare, iar cuplul beligerant nu se poate împăca. Ei reprezintă arhetipul bătăliei sexelor.
Niciunul dintre ei nu încearcă să își rezolve disputa sau să ajungă la un fel de compromis în care să fie pe rând deasupra (la propriu și la figurat). Bărbatul nu poate face față dorinței de libertate a femeii, iar femeia nu se va mulțumi cu nimic mai puțin. În cele din urmă, amândoi pierd.
Ce l-a obligat pe autor să teoretizeze că Adam a avut o parteneră înaintea Evei?
Răspunsul poate fi găsit în cele două povești ale Creației din Biblie. În Geneza 1, lucrurile vii apar într-o ordine specifică; plantele, apoi animalele, iar în cele din urmă bărbatul și femeia sunt creați simultan în ziua a șasea: „Bărbat și femeie i-a creat” (Geneza 1:27).
În această versiune a originilor umane, bărbatul și femeia („omenirea” în New Revised Standard Version) sunt creați împreună și par a fi egali.
În Geneza 2, însă, bărbatul este creat primul, urmat de plante, apoi de animale și, în cele din urmă, de femeie.
Aceasta vine ultima, deoarece în toată gama de animale sălbatice și păsări pe care Dumnezeu le crease, „nu s-a găsit niciun ajutor potrivit” (Geneza 2:20).
De aceea, Domnul aruncă un somn adânc asupra lui Adam și se întoarce la lucru, formând femeia din coasta lui Adam. Dumnezeu îi prezintă femeia lui Adam, care o aprobă și o numește Eva.
O interpretare tradițională a acestei a doua povestiri a Creației (pe care cercetătorii o identifică ca fiind cea mai veche dintre cele două relatări) este aceea că femeia este făcută pentru a-i face pe plac bărbatului și îi este subordonată.
Considerând că fiecare cuvânt al Bibliei este precis și sacru, comentatorii au avut nevoie de o poveste pentru a explica disparitatea dintre relatările Creației din Geneza 1 și 2.
Dumnezeu creează femeia de două ori – o dată cu bărbatul, o dată din coasta bărbatului – deci trebuie să fi existat două femei. Biblia o numește pe cea de-a doua femeie Eva; Lilith a fost identificată ca fiind prima pentru a completa povestea.
Totuși, o altă teorie plauzibilă despre crearea acestei povești despre Lilith este aceea că povestirea lui Ben Sira este în întregime o piesă satirică deliberată care ironizează Biblia, Talmudul și alte exegeze rabinice.
Într-adevăr, limbajul Alfabetului este adesea grosolan și tonul său ireverențios, expunând ipocriziile unor eroi biblici precum Ieremia și oferind discuții „serioase” despre chestiuni vulgare precum masturbarea, flatulența și copulația cu animale.
În acest context, povestea lui Lilith ar fi putut fi o parodie care nu a reprezentat niciodată adevărata gândire rabinică. Este posibil să fi servit drept divertisment lasciv pentru studenții rabinici și pentru public, dar a fost în mare parte nerecunoscută de cercetătorii serioși ai vremii.
Lilith, Vrăjitoarea Albă
În anii 1950, C.S. Lewis a invocat imaginea lui Lilith în Cronicile din Narnia, creând-o pe Vrăjitoarea Albă, unul dintre cele mai sinistre personaje din această lume imaginară.
În calitate de fiică a lui Lilith, Vrăjitoarea Albă este hotărâtă să îi ucidă pe fiii lui Adam și pe fiicele Evei.
Ea impune un îngheț perpetuu în Narnia, astfel încât să fie mereu iarnă, dar niciodată Crăciun. Într-o poveste apocaliptică despre cum binele învinge răul, Aslan – creatorul și regele Narniei – o ucide pe Vrăjitoarea Albă și pune capăt crudei sale domnii.
Astăzi, tradiția lui Lilith s-a bucurat de o revenire, datorată în principal mișcării feministe de la sfârșitul secolului XX.
Interesul reînnoit pentru Lilith a determinat scriitorii moderni să inventeze tot mai multe povești. Ignorând sau explicând trăsăturile nesuferite ale lui Lilith, feministele s-au concentrat în schimb pe independența și dorința de autonomie a lui Lilith.
Premiza păcatului originar
Lilith a fost prima soție a lui Adam, iar după un divorț complicat, acesta s-a căsătorit cu Eva, dând astfel naștere poveștii creației cunoscute din Vechiul Testament, cu celebrele personaje biblice Adam și Eva, care s-au plimbat prin Grădina Edenului până când au știut prea multe și l-au înfuriat pe Dumnezeu, după ce au mâncat din Pomul Cunoașterii – o metaforă pentru învățătură.
După ce au fost ademeniți de Lucifer, al cărui nume înseamnă etimologic „aducător de cunoaștere” sau „aducător de lumină”, ei l-au înfuriat pe Dumnezeu și pe îngerii săi supuși, deoarece deveniseră asemenea lui Dumnezeu însuși; deveniseră divini, iar Dumnezeu era îngrijorat că ei ar putea deveni și mai mult ca el.
” Și Domnul Dumnezeu a zis: Acum omul a devenit ca unul dintre noi, având cunoștința binelui și a răului; și acum, dacă va întinde mâna și va lua din fructul Pomului Vieții, va trăi în veci” ( Geneza 3:22).
Dumnezeu a continuat și a făcut un lucru pe care terapeuții le spun oamenilor să nu-l facă niciodată; a strigat la cei doi, în timp ce era încă furios, spunându-le lui Adam: ” Blestemat este pământul din cauza ta; prin muncă dureroasă vei mânca din el hrană în toate zilele vieții tale. El va produce pentru voi spini și ciulini, și veți mânca plantele câmpului. Cu sudoarea frunții tale, îți vei mânca hrana până când te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci țărână ești și în țărână te vei întoarce” ( Geneza 3:17).
Apoi i-a strigat Evei: ” Îți voi face durerile nașterii foarte aspre; cu munci dureroase vei naște copii. Dorința ta va fi pentru bărbatul tău și el va stăpâni peste tine ” ( Geneza 3:16).
Apoi s-a îndreptat spre învățătorul omenirii, cel care o ajuta să învețe, și (într-un fel) i-a blestemat pe toți învățătorii de atunci încolo.
Blestemându-l pe aducătorul de lumină, el a spus: ” Blestemat ești tu mai presus de toate vitele și de toate animalele sălbatice! Te vei târî pe burtă și vei mânca țărână în toate zilele vieții tale. Și voi pune dușmănie între tine și femeie și între urmașii tăi și urmașul ei; el îți va zdrobi capul, iar tu îi vei lovi călcâiul” (Geneza 3:14 ).
