Biblioteca din Alexandria reprezintă unul dintre cele mai emblematice simboluri ale cunoașterii antice. Fondată în Egiptul elenistic, sub dinastia Ptolemeilor, această instituție a fost un centru al învățământului, unde savanți din întreaga lume antică adunau și studiau texte din domenii variate: filozofie, matematică, medicină, astronomie și literatură. Se estimează că, la apogeul său, biblioteca conținea între 400.000 și 700.000 de suluri de papirus, reprezentând o mare parte din cunoștințele acumulate de civilizațiile greacă, egipteană, persană și indiană. Totuși, dispariția sa rămâne unul dintre cele mai mari mistere ale istoriei antice. Cine a distrus-o? A fost un act deliberat de vandalism, un accident de război sau un declin lent cauzat de neglijență? Deși nu există un consens absolut, istoricii au identificat mai multe evenimente și suspecți posibili, bazate pe surse antice și medievale.
Originea și splendoarea Bibliotecii din Alexandria
Biblioteca a fost înființată în jurul anului 285 î.Hr., sub Ptolemaios I Soter, fost general al lui Alexandru cel Mare, și extinsă de succesorii săi. Facea parte din complexul Mouseion (Muzeul), dedicat Muzelor, zeițele artelor și științelor. Aici lucrau savanți precum Euclid, Eratosthenes (care a calculat circumferința Pământului) și Hiparh (părintele astronomiei). Biblioteca nu era doar un depozit de cărți; era un institut de cercetare, unde se traduceau texte din limbi străine și se copiau manuscrise. O filială mai mică exista în templul Serapeum, dedicat zeului Serapis.
Potrivit unor surse antice, cum ar fi Strabon, biblioteca a prosperat sub romani inițial, dar a început să decadă din cauza instabilității politice. Totuși, marea întrebare rămâne: ce a dus la dispariția sa completă? Teoriile variază, implicând lideri romani, creștini fanatici și cuceritori arabi, dar mulți experți susțin că distrugerea a fost graduală, nu un singur eveniment catastrofal.
Teoria principală: Incendiul provocat de Julius Caesar (48 î.Hr.)
Una dintre cele mai vechi și mai acceptate teorii atribuie distrugerea parțială a bibliotecii lui Julius Caesar. În 48 î.Hr., în timpul războiului civil roman, Caesar a ajuns la Alexandria pentru a o sprijini pe Cleopatra împotriva fratelui ei, Ptolemaios XIII. Asediat de forțele egiptene, Caesar a ordonat incendierea flotei inamice din port. Focul s-a extins rapid la docuri și depozite, unde se aflau suluri de papirus pregătite pentru export sau depozitare temporară.
Plutarh, un istoric grec din secolul I d.Hr., descrie clar acest incident: “Caesar a fost forțat să respingă pericolul folosind focul, care s-a răspândit de la docuri și a distrus Marea Bibliotecă.” Alți autori, precum Dio Cassius, confirmă că focul a afectat părți din oraș, inclusiv zonele cu cărți. Totuși, nu este clar dacă întreaga bibliotecă a fost distrusă; unii istorici cred că doar depozitele au fost afectate, iar colecția principală a supraviețuit inițial. Strabon, care a vizitat Alexandria în jurul anului 20 î.Hr., menționează Mouseion-ul, sugerând că instituția exista încă, deși posibil reconstruită sau diminuată.
Această teorie este susținută de multe surse moderne, care văd incendiul lui Caesar ca un accident de război, nu un act intenționat de distrugere culturală. Cu toate acestea, impactul a fost semnificativ, ducând la pierderea a mii de texte.
Alte distrugeri romane: Aurelian și declinul imperial
Un alt episod potențial de distrugere a avut loc în 273 d.Hr., sub împăratul roman Aurelian. Acesta a recucerit Alexandria de la regina Zenobia din Palmyra, care ocupase orașul. În timpul asediului, palatul regal și zone adiacente au fost devastate, posibil inclusiv părți din bibliotecă. Surse precum cele din “Historia Augusta” sugerează că pagubele au fost extinse, dar detaliile sunt vagi.
Mai mult, unii istorici, precum Edward Gibbon în “Declinul și căderea Imperiului Roman”, argumentează că biblioteca a suferit un declin gradual datorită neglijenței romane. Fondurile au scăzut, savanții au plecat, iar instabilitatea economică a dus la deteriorarea sulurilor de papirus, sensibile la umiditate și timp. Această perspectivă modernă subliniază că nu a fost un singur “incendiu mare”, ci o eroziune lentă a instituției.
Creștinii și distrugerea Serapeum-ului (391 d.Hr.)
O teorie populară, promovată de istorici precum Gibbon, atribuie distrugerea finală creștinilor fanatici sub conducerea patriarhului Theophilus. În 391 d.Hr., împăratul Theodosius I a interzis cultele păgâne, ducând la tensiuni în Alexandria, un oraș multicultural. Creștinii au atacat templul Serapeum, unde se afla filiala bibliotecii, distrugând statui și clădiri.
Socrate Scolasticul, un istoric creștin din secolul V, descrie evenimentele: templul a fost demolat, dar nu menționează explicit arderea cărților. Totuși, surse ulterioare sugerează că volumele păgâne au fost arse ca simbol al triumfului creștinismului. Această versiune a fost popularizată în secolul al XVIII-lea pentru a critica “fanatismul religios”, dar istorici moderni precum cei de la Open University notează că dovezile sunt indirecte și că biblioteca principală ar fi putut dispărea deja.
Un aspect interesant este legătura cu uciderea filozoafei Hypatia în 415 d.Hr., sub succesorul lui Theophilus, Chiril. Deși Hypatia nu era direct legată de bibliotecă, moartea ei simbolizează conflictul dintre rațiune și fanatism, amplificat în narațiuni moderne.
Cucerirea arabă și Califul Omar (642 d.Hr.)
Ultima teorie majoră implică cucerirea musulmană a Alexandriei în 642 d.Hr. de către generalul Amr ibn al-As. Potrivit unor surse arabe medievale, precum al-Qifti (secolul XIII), Califul Omar ar fi ordonat arderea cărților, spunând: “Dacă conțin ceea ce este în Coran, sunt inutile; dacă contrazic Coranul, sunt dăunătoare.” Se spune că sulurile au fost folosite pentru a alimenta băile publice timp de șase luni.
Această poveste apare în texte arabe târzii și este considerată de mulți istorici o legendă propagandistică, creată pentru a justifica cuceririle sau a critica trecutul păgân. Nu există dovezi contemporane, și este improbabil ca biblioteca să mai fi existat în forma sa originală la acea dată. Experți precum cei de la Britannica resping această versiune, argumentând că distrugerea a avut loc cu secole înainte.
Impactul și moștenirea misterului
Dispariția Bibliotecii din Alexandria a dus la pierderea inestimabilă de cunoștințe. Lucrări ale lui Aristotel, Sofocle sau istorici antici s-au pierdut pentru totdeauna, deși copii au supraviețuit în alte biblioteci, precum cea din Pergamon sau Constantinopol. Mulți cred că acest eveniment a încetinit progresul științific, dar istorici precum cei de pe Reddit notează că impactul este exagerat: cunoștințele esențiale au fost transmise prin alte mijloace, și declinul Imperiului Roman a fost un factor mai mare.
De ce rămâne un mister? Dovezile sunt fragmentare, bazate pe surse contradictorii și influențate de biasuri religioase sau politice. Consensul actual este că nu a fost un singur vinovat, ci o combinație de războaie, neglijență și schimbări culturale. Astăzi, Bibliotheca Alexandrina, inaugurată în 2002, onorează moștenirea antică, servind ca un memento al fragilității cunoașterii.
În concluzie, Biblioteca din Alexandria nu a fost distrusă de un singur “răufăcător”, ci de vicisitudinile istoriei. Misterul său ne amintește că protejarea cunoașterii este o datorie eternă.
