Cât de bogaţi erau dacii. Resursele ţării au fost râvnite secole în şir de străini, dar strămoşii noştri duceau un trai sărăcăcios
Romanii au petrecut peste 120 de zile, iar capitala imperiului a renăscut cu ajutorul prăzilor în aur şi argint luate din Dacia, susţineau istoricii antici. Bogăţia celor care au trăit în Antichitate pe actualele teritorii ale României a dat naştere unor controverse: ţara era bogată în resurse naturale, însă localnicii duceau un trai simplu, sărăcăcios.
Istoricii susţin că regiunea Transilvaniei a fost considerată în Antichitate una dintre cele mai bogate în zăcăminte ale Europei, iar locuitorii ei au beneficiat de resursele ei naturale: fier, aur, argint şi sare. Bogăţiile din Dacia au fost râvnite de romani, iar autorii antici au relatat despre comorile fabuloase capturate de armatele Imperiului Roman în urma războaielor din jurul anului 100.
Cronicarul latin Dio Cassius afirma că după înfrângerea dacilor din 106, locuitorii Romei au fost scutiţi de taxe timp de un an, iar pentru 123 de zile în capitală a fost sărbătoare.
„După întoarcerea la Roma, veniră la Traian nenumărate solii din partea altor barbari şi de la inzi. El dădu spectacole timp de o sută şi douăzeci şi trei de zile, în cursul cărora au fost ucise cam unsprezece mii de animale sălbatice şi domestice. Au luptat zece mii de gladiatori”, relata autorul Istoriei romane.
Transportul tezaurelor din Dacia spre Roma este prezentat în scena CXXXVIII de pe Columna lui Traian, care înfăţişează soldaţii romani ducând pe animalele de povară desagi încărcate cu vase şi metale scumpe. „Au căzut astfel în mâinile romanilor enormele comori adunate în curs de secole de regii dacilor, provenite din dări asupra circulaţiei comerciale, din daruri intertribale, din războaie, dar mai ales din exploatarea rocilor şi nisipurilor aurifere din munţii şi apele ţării. La creşterea acestor avuţii contribuise şi Imperiul Roman însuşi, prin subsidiile pe care, încă înainte de Domiţian şi chiar până în primii ani de domnie ai lui Traian, le plătise dacilor pentru a se abţine de la atacuri la sud de Dunăre. Întreprinzând războaiele pentru cucerirea Daciei din motive esenţial strategice şi politice, Traian fusese stimulat, fireşte, şi de perspectiva de a pune mâna pe considerabilul tezaur dac”, scrie Radu Vulpe, în „Columna lui Traian” (ciMEC, 2002).
Roma, modernizată cu aurul dacilor
Prăzile impresionante de război l-au ajutat pe Traian să modernizeze Roma. „În această vreme, Traian construieşte drumuri de piatră prin mlaştinile pomptiene, cu clădiri pe margini şi cu poduri măreţe. Topeşte toată moneda deteriorată. Întemeie biblioteci şi ridică în for o columnă foarte mare, atît ca mormînt, cît şi ca o dovadă de măreţie a lucrărilor din for. Căci tot locul acela fusese muntos, iar el îl săpă atît cît se înălţă columna, şi în felul acesta făcu o piaţă netedă”, afirma Dio Cassius.
O estimare a prăzilor de război în aur şi argint luate din Dacia a fost făcută de cronicarul Ioannes Lydus, din secolul al VI-lea: „Înţelept om fiind (împăratul Iustinianus I) şi aflând din cărţi cât de bogată este în avuţii Fara (Scythia) şi puternică prin arme acum ca şi odinioară, ţară pe care primul a cucerit-o marele Traianus, punând mâna pe căpetenia geţilor Decebalus şi a capturat aur în greutate de 5.000.000 libre şi dublu de argint, în afară de paharele şi vasele de nepreţuită valoare, turmele de vite şi armament, şi bărbaţi luptători excelenţi, în număr de peste 500.000 luaţi cu arme cu tot, precum Criton care a fost părtaş la război o dovedeşte”, citat de enciclopedia-dacică.ro. Istoricii care au cercetat lucrarea lui Ioannes Lydus afirmau că, Traian ar fi adus din Dacia 165 de tone de aur şi peste 330 de tone de argint. Comori de aur impresionante, provenind din vremea dacilor au fost descoperite de-alungul timpului, până în prezent, în toate zonele ţării, mai ales în regiunea Transilvaniei şi pe teritoriul fostelor cetăţi antice din Munţii Orăştiei. Cele mai spectaculoase descoperiri sunt spiralele din aur masiv, cu greutăţi între 600 de grame şi 1,3 kilograme fiecare, provenite din Sarmizegetusa Regia.
Exporturi masive de grâu
În afara resurselor naturale, autorii din Antichitate menţionau şi bogaţia solurilor din anumite teritorii stăpânite de daci, cultivate cu grâu. Demostene, un orator atenian din secolul IV î.Hr., relata despre comerţul cu grâu dintre daci şi eleni.
„Ştiţi, fără îndoială, că noi folosim grâu importat mai mult decât toţi oamenii. Cantitatea de grâu adusă din Pont este mai mare decât tot ceea ce ne vine din celelalte porturi comerciale. Şi nu trebuie să ne mire. Lucrurile se petrec astfel nu numai pentru că acest ţinut produce cea mai mare cantitate de grâu, dar şi pentru că Leucon, domnitorul de acolo, a iertat de impozit pe cei ce transportă grâne la Atena şi a poruncit ca oamenii ce plutesc spre voi să-şi încarce primii corăbiile”, scria Demostene, într-unul dintre discursurile sale.
Istoricul Vasile Pârvan afirma că în schimb, dacii primeau untdelemn şi vin de la marii exportatori din Grecia şi Macedonia şi cumpărau vase de bronz, arme, vase de sticlă colorată şi podoabe de la negustorii greci.
Traiul simplu şi sărăcăcios al geţilor
Legenda regelui Dromihete, care a domnit peste peste geţi în secolul III, pune într-o altă lumină starea materială a poporului. Istoricul antic Diodor din Sicilia relata despre ospăţul dat de regele geţilor în onoarea generalului macedonean Lisimah, care eşuase în tetativa de a cuceri ţinuturile din nordul Dunării.
„Dromichaites pregăti mese deosebite. Pentru cei din jurul lui Lisimah, întinse un covor regal, luat în luptă, iar pentru sine şi prietenii săi aşternu doar paie. De asemenea, fură pregătite două ospeţe: pentru acei macedoneni, Dromichaites rândui tot felul de mâncăruri alese, servite pe o masă de argint, iar tracilor le dădu să mănânce zarzavaturi şi carne, dar pregătite cu măsură, aşezîndu-le pe nişte tăbliţe de lemn, care ţineau loc de masă. În cele din urmă, puse să le toarne macedonenilor vin în cupe de argint şi de aur, pe câtă vreme el şi tracii lui beau vinul în pahare de corn şi de lemn, aşa cum obinşuiesc geţii. Pe cînd băutura era în toi, Dromichaites umplu cornul cel mai mare, îi spuse lui Lisimah «tată» şi îl întrebă care din cele două ospeţe i se pare mai vrednic de un rege: al macedonenilor sau al tracilor. Lisimah îi răspunse că al macedonenilor. Atunci – zise Dromichaites – de ce ai lăsat acasă atâtea deprinderi, un trai cât se poate de ademenitor şi o domnie plină de străluciri şi te-a cuprins dorinţa să vii la nişte barbari, care au o viaţă de sălbatici, locuiesc într-o ţara bântuită de geruri şi n-au parte de roade îngrijite? De ce te-ai silit, împotriva firii, să-ţi aduci oştenii pe nişte meleaguri în care orice oaste străină nu poate afla scăpare sub cerul liber? Luând din nou cuvântul, Lisimah spuse regelui că nu ştia ce război poartă, dar că pe viitor va fi prietenul şi aliatul tracilor. Iar cât despre recunoştinţa datorată, nu va rămâne vreodată mai prejos decît binefăcătorii săi”, relata Diodor din Sicilia, potrivit enciclopedia-dacica.ro.
