Ce este de fapt „blestemul lui Tutankhamon”? Explicația pentru morțile misterioase ale celor care au intrat în mormântul faraonului

Descoperirea mormântului lui Tutankhamon în 1922 a fost unul dintre cele mai mari evenimente arheologice din istorie, dar a dat naștere și unei legende persistente: „blestemul faraonului”. Această poveste supranaturală sugerează că cei care au deranjat odihna eternă a tânărului faraon au fost loviți de un blestem antic, ducând la morți misterioase. Dar ce se ascunde în spatele acestei mitologii? Este oare un blestem real sau o combinație de coincidențe, superstiții și factori științifici? În acest articol, vom explora originea legendei, morțile asociate și explicațiile raționale oferite de specialiști.

Originea legendei blestemului

Mormântul lui Tutankhamon, cunoscut sub numele de KV62, a fost descoperit pe 4 noiembrie 1922 în Valea Regilor din Egipt de către arheologul britanic Howard Carter, finanțat de Lordul Carnarvon. Aceasta a fost prima oară când un mormânt faraonic intact a fost dezgropat, plin cu comori fabuloase, inclusiv masca de aur iconică a faraonului copil, care a domnit între 1332 și 1323 î.Hr. Descoperirea a captivat lumea, dar la scurt timp au început să circule zvonuri despre un blestem.

Legenda a fost amplificată de presă, în special de ziarele britanice, care au inventat povești despre inscripții antice care amenințau cu moartea pe cei care intră în mormânt. De exemplu, se spunea că pe o placă de lut ar fi scris: „Moartea va veni pe aripi rapide pentru cel care tulbură pacea faraonului”. Totuși, nicio astfel de inscripție nu a fost găsită în mormânt. Blestemul a fost, de fapt, o creație modernă, inspirată din superstițiile egiptene antice, unde mormintele erau protejate prin formule magice, dar nu neapărat prin blesteme letale pentru intruși.

Morțile misterioase asociate cu mormântul

La doar câteva luni după deschiderea mormântului, pe 5 aprilie 1923, Lordul Carnarvon a murit la Cairo din cauza unei infecții provocate de o mușcătură de țânțar, care s-a complicat cu pneumonie. Această moarte subită a fost punctul de plecare al legendei. Au urmat alte decese printre membrii expediției și vizitatori:

• Howard Carter: Descoperitorul principal, a murit în 1939 de limfom Hodgkin, un tip de cancer, la vârsta de 64 de ani.
• Arthur Mace: Asistent al lui Carter, a murit în 1928 din cauza unei intoxicații, posibil arsenic.
• George Jay Gould: Un vizitator bogat, a murit la scurt timp după vizită, de febră.
• James Henry Breasted: Istoric, a murit în 1935 din expunere la raze X.
• Harry Burton: Fotograf, a decedat din cauza diabetului.
• A. R. Callender: Inginer, a murit din probleme de sănătate.

În total, peste 20 de persoane asociate cu descoperirea au murit în următorii ani, multe înainte de 60 de ani. Totuși, nu toate decesele au fost imediate sau inexplicabile – unele au fost accidente, boli cronice sau sinucideri. Interesant este că Howard Carter, care a petrecut cel mai mult timp în mormânt, a trăit relativ mult, contrazicând ideea unui blestem universal.

Explicațiile științifice: De la mucegai la radiații

Deși legenda persistă în cultura populară, oamenii de știință au oferit explicații raționale pentru aceste morți. Mormintele antice erau spații sigilate timp de mii de ani, creând un mediu propice pentru agenți patogeni sau toxine.

1. Mucegaiul și bacteriile toxice

Una dintre cele mai acceptate teorii implică prezența fungilor și bacteriilor în mormânt. Un studiu publicat în 2003 în revista The Lancet a identificat mucegaiul Aspergillus flavus și Aspergillus niger ca posibili vinovați. Aceste ciuperci produc toxine care pot cauza probleme respiratorii severe, mai ales la persoane cu imunitate compromisă. Lordul Carnarvon, care suferea de leziuni pulmonare din cauza unui accident anterior, era deosebit de vulnerabil.

Un alt studiu din 2013, condus de Universitatea Harvard, a analizat petele maronii de pe pereții mormântului și a confirmat prezența comunităților fungice și bacteriene, deși inactive în prezent. Astăzi, arheologii folosesc echipamente de protecție pentru a evita astfel de riscuri, iar mormântul este ventilat corespunzător.

2. Radiațiile și toxinele deliberate

O teorie mai recentă, propusă de omul de știință Ross Fellowes într-un studiu publicat în Journal of Scientific Exploration, sugerează că morțile au fost cauzate de radiații provenite din elemente naturale precum uraniul, prezente în piatra mormântului, sau chiar toxine adăugate intenționat de egiptenii antici pentru a proteja rămășițele regale. Niveluri ridicate de radiații au fost detectate în mormântul lui Tutankhamon, dar și în alte situri precum mormântul lui Osiris la Giza sau camerele subterane de la Saqqara. Aceste radiații ar putea explica cancerele precum cel al lui Carter, cauzând mutații genetice pe termen lung.

Fellowes argumentează că egiptenii antici cunoșteau proprietățile toxice ale unor minerale și le foloseau ca „capcane” pentru hoți de morminte. Deși controversată, această ipoteză explică de ce unele morți au apărut ani mai târziu.

3. Coincidențe și statistici

Mulți experți, inclusiv medicul lui Carnarvon, Frank McClanahan, consideră că decesele sunt pură coincidență. Dintre mii de vizitatori ai mormântului, un număr normal de morți era inevitabil, mai ales în anii 1920-1930, când medicina era limitată. Multe decese au fost atribuite eronat blestemului, ignorând cauze obișnuite precum accidente sau boli cronice.

Concluzie: Mit sau realitate parțială?

„Blestemul lui Tutankhamon” este, în esență, un mit creat de imaginația umană și amplificat de media, dar cu un sâmbure de adevăr științific. Morțile misterioase pot fi explicate prin expunere la patogeni, toxine sau radiații naturale, combinate cu coincidențe nefericite. Astăzi, legenda continuă să fascineze, inspirând filme, cărți și turism, dar servește și ca reminder despre riscurile arheologiei în medii antice sigilate.

Dacă blestemul era real, de ce a supraviețuit Carter atât de mult? Răspunsul stă în știință, nu în supranatural. Descoperirea lui Tutankhamon rămâne o comoară a istoriei, iar „blestemul” – o poveste captivantă care ne amintește de misterele Egiptului antic.