În Marea Piramidă din Egipt se afla ascunsă istoria omenirii înainte de „potopul lui Noe”! Vaticanul a pus mâna pe această bibliotecă fantastică şi o ţine secretă…
De aproape 7.000 de ani, marea piramidă din Egipt stă asemenea unui gigant în mijlocul deşertului, sfidând pe oricine încearcă să-i înveţe secretele. Marea piramidă este singura supravieţuitoare din cele 7 minuni ale lumii antice și este una cu adevărat gigantică. Ea acoperă o suprafață de 13 de acri, iar cu pietrele folosite la construcţia ei s-ar putea ridica 30 de clădiri Empire State (un zgârâie-nori reprezentativ pentru New York). Cu toate pietrele folosite la construcţia piramidei, s-ar putea ridica un zid înalt de 2 metri şi lat de 30 de centimetri, de la New York la Los Angeles, adică traversând întreaga Americă! Până la ridicarea Turnul Eiffel, în 1889, marea piramidă din Egipt a fost cea mai înaltă structură din lume.
A atribui această construcţie monumentală vechilor egipteni e ca şi cum ai spune că aborigenii din Australia au putut construit Empire State Building. Egiptenii antici puteau copia acest obiectiv gigantic, la scară mult mai mică, dar nu să şi-l construiască. Adevărul este altul: marea piramidă a fost construită în jurul anului 4.700 î.Hr. de către civilizaţiile antedeluviene (înaintea „Marelui Potop” sau „Potopului lui Noe”, cum mai este el cunoscut). Ea a fost proiectată pentru a fi etanșă la ape și să reziste la provocările geologice ale Marelui Potop.
Ideea că marea piramidă a fost construită înainte de Marele Potop nu e una nouă, ci extrem de veche. Un istoric evreu real, numit Josephus, aducea aminte la un moment dat de doi „piloni” în țara Egiptului, care au fost construiţi de către civilizaţiile antediluviene pentru a păstra cunoștințele omenirii (Antichități, Cartea 1, Cap. 2).
Înainte ca marea piramidă să fi fost „dezvelită” de pietrele strălucitoare din calcar alb, semnele vizibile ale apelor din Marele Potop erau vizibile până la jumătatea înălţimii (80 de metri). Piramida a supraviețuit cutremurului masiv din 1303, fără daune în interior, dar pietrele strălucitoare din calcar alb au fost slăbite și folosite mai târziu pentru a se construi moschei. Astăzi, au mai rămas doar câteva asemenea pietre.
Înainte de îndepărtarea acestor pietre, mulți oameni au fost martori oculari la veridicitatea Marelui Potop. Aici este un citat dintr-o operă a unui savant persan numit Al-Biruni (973-1048):
„Mai departe se relatează că locuitorii din vest, atunci când au fost avertizaţi de înţelepţii lor, au fost construite clădiri asemănătoare celor două piramide din Egipt, spunând că „Dacă dezastrul va veni din cer, ne vom băga în ele, iar dacă dezastrul va veni de pe pământ, ne vom sui deasupra lor”. Oamenii spun că urmele de apă ale Potopului sunt încă vizibile pe cele două piramide, de la jumătate în jos” (Al-Biruni, Cronologia națiunilor antice, p. 28).
Toată istoria civilizaţiei antedeluviene a fost scrisă în cărţi care au fost păstrate într-o încăpere secretă din marea piramidă din Egipt. Această încăpere era situată undeva spre vârful piramidei, iar la ea se ajungea printr-un tunel secret, aşa cum puteţi observa în figura de mai jos:
În anul 47 î.Hr., generalul roman Iulius Cezar a cucerit Egiptul şi a instalat-o pe Cleopatra, iubita sa, drept „faraon-păpuşă” al Egiptului. Sub împăratul roman Augustus, Egiptul a devenit o provincie a Imperiului Roman. Egiptul avea o bibliotecă fantastică în Alexandria, dar cea mai importantă era cea ascunsă în interiorul marii piramide. Nu se ştie sigur (şi aici există mari controverse chiar printre conspiraţionişti), dar există unele informaţii că romanii ar fi găsit biblioteca secretă din marea piramidă şi ar fi dus-o toată la Roma, şi apoi ei au ascuns-o în adăposturile subterane din capitala imperiului. Mai târziu, atunci când Biserica Romano-Catolică a preluat puterea asupra Romei, aceasta a preluat controlul şi asupra bibliotecii secrete din marea piramidă din Egipt.
Aşadar, toate secretele istoriei lumii ar fi ascunse de Vatican…