Istoricii nu au căzut de acord asupra originii lui Iancu de Hunedoara, una dintre cele mai importante personalităţi din trecutul românilor şi maghiarilor. Voievodului din Transilvania i-au fost atribuite origini română, maghiară, tătară, iar legendele l-au prezentat ca fiu al împăratului medieval Sigismund de Luxemburg.
Originea lui Iancu de Hunedoara a stârnit de-a lungul timpului numeroase controverse. Istoricii români au căutat argumente pentru a-l prezenta ca descendent al unor familii de nobili valahi, în timp ce reprezentanţi ai istoriografiei maghiare au susţinut fie că familia marelui voievod al Transilvaniei din secolul al XV-lea a avut origini maghiare sau cumano-tătare. Cronicari din secolele trecute au creat legenda în care l-au menţionat pe Iancu (Ioan) de Hunedoara ca fiind fiul nelegitim al regelui Sigismund de Louxemburg. Dezbateri au stârnit şi locul şi data naşterii lui Iancu de Hunedoara, necunoscute în prezent, cu certitudine.
Iancu, românul
Iancu de Hunedoara a fost român, susţinea istoricul Dan Mihail, în cartea „Iancu de Hunedoara, un stegar al luptei anti-otomane”, oferind mai multe ipoteze. „Iancu de Hunedoara a fost: 1. descendent al familiei romane Corvina; 2. fiu natural al regelui Sigismund cu fiica unui cneaz român din Ţara Românească; 3. descendentul unei familii boiereşti din Ţara Românească refugiată în Transilvania şi 4. fiul unei familii de cnezi băştinaşi din Ţara Haţegului”, susţinea istoricul.
Primele două păreri sunt născociri ale cronicarilor umanişti Antonius Bonfinius – cronicarul regelui Matia, fiul lui Iancu de Hunedoara – şi Gaşpar Heltai, amândoi inventând această origine fantezistă în scopul adulării lui Matia Corvinul (fabricarea unei genealogii după moda timpului, cu ascendenţi de neam mare), informa autorul volumului „Iancu de Hunedoara, un stegar al luptei anti-otomane”. „A treia părere, descendenţa dintr-o familie boierească din Ţara Românească, a fost pusă în circulaţie de Ioan Thuroczi (n.r. scriitor şi istoric din secolul al XV-lea). Cum în Transilvania nu îi putea găsi ascendenţi străluciţi, Thuroczi, un om de-al huniadeştilor, l-a făcut pe Iancu să descindă dintr-o familie de boieri munteni. Această teorie este plauzibilă, prin faptul că în împrejurările în care a trecut Ţara Românească la sfârşitul secolului al XIV-lea, când pământul ei a fost pârjolit de oşti turceşti şi ungureşti, unii boieri mai mici s-au strămutat în Transilvania, mai ferită de năvălirile otomane”, explica istoricul Dan Mihail. Printre familiile de boieri s-ar fi numărat şi cea a Huniazilor, care atestată în 1409, printr-un act de împroprietărire semnat de regele Sigismund de Louxemburg. Familia lui Woyk (Voicu) a primit atunci domeniul Hunedoarei, cu cele 40 de sate componente, ca răsplată pentru serviciile militare făcute regelui Ungariei. Mama lui Ioan de Hunedoara avea origine maghiară şi era de religie catolică, completa istoricul. Pentru cea de-a patra ipoteză menţionată de istoricul Dan Mihail, a originii voievodului din rândul familiilor de cnezii hunedoreni, pledau documentele referitoare la cnezii locali care s-au distins prin serviciile aduse regelui, susţinea acesta.
Iancu, maghiarul, cumanul
Istoricul maghiar László Rásony a publicat în 1982 un studiu privind originea familiei lui Iancu de Hunedoara, cu titlul „Vechiul nume maghiar Vajk. Pe marginea numelui de familie Hunyadi”, în care nega originea românească a familiei Hunyadi. János Hunyadi, guvernatorul Ungariei, şi-a moştenit numele de la tatăl său. Locul său de naştere nu este cunoscut, deşi conform bizantinului Khalkokondylas, s-a născut în oraşul Hunyad (Hunedoara-n.n.), în Transilvania. „Este binecunoscut că istoriografia românească îi consideră pe Huniazi ca fiind români. Această opinie falsă este răspândită în cercetarea istorică românească şi în manualele de şcoală. Numele tatălui şi bunicului lui János Hunyadi (Vajk şi Šorbe) şi folosirea corbului în blazoanele familiei ne arată cu claritate originea tătaro-cumană a familiei Hunyadi”, susţinea Istoricul maghiar.
Iancu, fiul nelegitim al regelui Sigismund de Luxemburg
Originea lui Iancu de Hunedoara a dat naştere multor legende, iar cea mai cunoscută dintre ele îi atribuie acestuia legături cu regele Sigismund de Luxemburg, împăratul romano-german şi rege al Ungariei. Povestea originii regale a lui Ioan de Hunedoara explică şi de ce pe blazonul familiei Corvinilor este inscrpţionat un corb care ţine în cioc un inel de aur. Cel care ar fi contribuit cel mai mult la răspândirea legendei a fost cronicarul şi tipograful Gaspar Heltai, în 1574. Heltai afirma că ar fi auzit povestea de la un fost curtean al familiei Huniazilor şi o prezenta în felul următor:
„Regele Sigismund, care era şi împăratul Germaniei, se desfăta în aventuri amoroase. Într-un timp, petrecând în Ardeal, ca să-i treacă de urât, face cunoştinţă cu o fată de valah, amăgind-o. Înainte de sosirea noului musafir, regele era silit să plece, însă mai înainte se îngriji de fată şi de reputaţia ei şi o mărită după un nobil valah, dându-i totodată un inel de recunoaştere, cu care să-l trimită pe noul – născut la dânsul. Cu sosirea în lume a micului Ioan, mama descoperă totul bărbatului său, care fiind bun la inimă se linişteşte în toate iar cei doi soţi aşteaptă cu nerăbdare acel moment când vor trimite copilul la monarhul tată, în palatul imperial plin de strălucire. O întâmplare curioasă era cât pe aici să pună capăt frumoaselor nădejdi. Într-o zi, copilul jucându-se în braţele mamei cu inelul strălucitor, acela fu răpit de un hoţ de corb, care zbura pe acolo şi dispăru cu el. La rugăminţile repetate ale mamei, bărbatul pleacă după pasărea hrăpăreaţă şi săgetând-o aduce obiectul furat. Mai târziu, Ioan, cu inelul mântuit în mod miraculos, se prezintă Monarhului părinte, care-l primeşte cu amabilitate şi-i dăruieşte cetăţi şi sate”, scrie Teodor Popa, citându-l pe Gaşpar Heltai, în volumul Iancu Corvin de Hunedoara (1928).