Cine a fost cu adevărat Menumorut, voievod al continuităţii românilor. Studii recente arată că era cazar sau slav

Menumorut este considerat unul dintre primii voievozi cunoscuţi în istoriografia românească. Deşi i s-a atribuit mult timp o origine autohtonă, cronicile medievale îl descriu ca fiind de neam turanic şi stăpânind peste o populaţie amestecată, de români, slavi şi turcici.

Menumorout, Gelou, Glad sau Ahtum au fost prezentaţi generaţiilor întregi de elevi şi studenţi drept adevăraţi întemeietori ai statalităţii româneşti în Transilvania şi cea mai bună dovadă a prezenţei româneşti în această regiune înainte de sosirea triburilor maghiare. Numele lor apar inclusiv în vechile cronici medievale, iar cel despre care se găsesc cele mai multe referinţe este Menumorut.

Până după 1990, acest personaj al evului mediu timpuriu românesc a fost considerat şi prezentat de istoriografia naţională ca fiind român get-beget fără niciun dubiu şi lider al unei populaţii româneşti. Studiile mai recente dar şi o privire mai atentă asupra cronicii maghiare care îi pomenesc numele şi faptele indică o origine controversată a acestui lider transilvănean dar şi o diversitate etnică a supuşilor săi, intraţi în conflict cu războinicii maghiari revărsaţi în Câmpia Panonică.

De unde am aflat despre Menumorut

Despre Menumorut ca şi despre ceilalţi lideri transilvani din secolul al IX lea, aflăm de la cronicarul maghiar Anonymus. Acesta a fost un cleric erudit, secretar al regelui Bela, al Ungariei. Nu se ştie cu certitudine care regele Bela, dar se bănuieşte că renumita sa cronică a fost scrisă cel târziu în secolul al XIII lea. Cronica, care se doreşte a fi prima istorie oficială a ungurilor, se numeşte ”Gesta Hungarorum”( n.r. Faptele Ungurilor) şi arată originea mitică a triburilor maghiare, constituirea uniunii tribale sub conducerea lui Almus şi mai apoi Arpad şi în cele din urmă drumul acestora prin trecătorilor munţilor în Câmpia Panonică. În ultimele capitole se vorbeşte despre cuceririle făcute de unguri şi întemeierea primei lor stăpâniri în zonă. Nu lipsesc informaţiile deosebit de preţioase pentru istoria românilor şi anume o descriere a cuceririi în etape a Transilvaniei, de către diferite căpetenii maghiare.

Nu se ştie cu exactitate dacă, toate aceste căpetenii tribale sau şefi războinici, acţionau în numele lui Arpad sau pur şi simplu s-au desprins din corpul principal al hoardei. Cert este că, Anonymus, pomeneşte o serie de căpetenii locale atacate de aceşti şefi războinici unguri. Cel despre care se vorbeşte cu mai multe amănunte şi mai pe larg, este un oarecare Menumorut sau Menu Morout. Iată ce scrie Anonymus despre zona, pe care Menumorut o stăpânea. ”Ţara însă care este între Tisa şi pădurea Igfon ce este situată înspre Ardeal, de la fluviul Mureş şi până la fluviul Someş a ocupat-o pentru sine ducele Morout al cărui nepot a fost numit de unguri Menumorout”, se arată în cronica lui Anonymus. Specialiştii au identificat acest spaţiu ca fiind cuprins între Tisa, Mureş, Someş şi Carpaţii Occidentali cu reşedinţa într-o cetate numită Biharea sau Byhor. Un teritoriu întins pentru o căpetenie locală din evul mediu timpuriu.

Cazar, slav sau valah ?

Cel care conducea acest teritoriu, era numit după tradiţia rangurilor nobiliare occidentale, dux, adică duce. Personajul nu ştim cum se numea cu adevărat, adică cum îşi spunea el sau supuşii săi. Ştim de la Anonymus, doar, că era nepotul unui oarecare Morout şi că ungurii îi spuneau Menumorout sau mai apoi ”românizat” Menumorut. În legătură cu numele său au fost emise numeroase ipoteze. Datele sunt însă contradictorii. Prima dată aflăm că este nepotul lui Morout, un nume care după filologii maghiari ar avea o origine moravă, adică a slavilor din ramura vestică şi ar deriva din Moravia. Fiind nepotul lui Morout, s-a avansat ideea că Menumorout ar fi la rândul său slav. Totodată Anonymus dă de înţeles că acest Menumorout ar trăi după o tradiţie a populaţiilor de stepă şi pe deasupra ar avea legătură şi cu un neam numit ”cozar”. ”A fost numit de unguri Menumorout fiindcă avea mai multe soţii şi teritoriul acesta îl locuiau nişte neamuri ce se numesc cozar”, se arată în cronica lui Anonymus.

Pe scurt, Menumorout ar fi de origine chazară, un trib turcic care stăpânea în stepele estice şi care a migrat şi către vest. Mai târziu, în aceeaşi cronică, Anonymus îi atribuie lui Menumorout şi o altă caracteristică. Mai precis acesta i-ar fi răspuns lui Arpad, liderul triburilor maghiare, cu ”inimă bulgărească”. Cu toate acestea, aici ar putea fi vorba mai mult de o metaforă, iar ”inima bulgărească” să reprezinte de fapt o trăsătură de caracter. Tot de la Anonymus aflăm că acelaşi Menumorout era supus al împăratului bizantin. ”Acum însă graţie stăpânului meu, împăratul din Constantinopol”, spunea Menumorout lui Arpad în cronica lui Anonymus. În aceste condiţii este greu de precizat, ce origine etnică avea de fapt Menumorout. În prezent există trei variante puse în discuţie de specialişti. Fie era slav din Moravia, fie turcic, fie valah. Noile opinii, mai ales pe baza numelui îi atribuie origini turcice, fără să existe însă certitudini.

Peste ce neamuri stăpânea Menumorout

Până în 1990, nici nu se punea problema ca Menumorout să fi stăpânit peste altceva decât români. Cronica lui Anonymus dar şi cercetările arheologice din zonă, arată că de fapt Menumorout stăpânea peste un amestec de populaţii, între care evident se distingeau valahii. Din start, Anonymus precizează că pe teritoriul lui Menumorout trăiau şi ”cozarii”, adică turcici. Când vorbeşte despre Transilvania, Anonymus sesizează ca grupuri reprezentative de populaţii pe valahi şi slavi, locuind împreună.

De altfel şi cronici, din perioade apropiate prezintă aceeaşi realitate pe teritoriul carpato-danubiano-pontic şi cu precădere în Transilvania. De exemplu cronica lui Nestor, aminteşte despre trecerea ungurilor prin zona de nord a teritoriului României de astăzi şi pătrunderea lui în Pannonia. Cu acestă ocazia, Nestor vorbeşte despre luptele ungurilor cu românii şi slavii care locuiau teritoriile transilvane. Moise Chorenati şi Gardizi, în secolul XI, amintesc de valahi la nord de Dunăre, mai numeroşi dar mai slabi din punct de vedere militar faţă de călăreţii unguri.

Descoperirile arheologice atestă prezenţa acestor populaţii pe teritoriul Transilvaniei, inclusiv a turanicilor. Este vorba în special despre necropole de tip ”Cluj”, care atestă prezenţa chazarilor, pecenegilor, bulgarilor , în primul grup, până în 896 d HR. Pe scurt, Menumorout stăpânea un teritoriu locuit de valahi şi slavi, cei mai numeroşi arată majoritatea specialiştilor şi neamuri de stepă. Majoritatea populaţiei după cum arată descoperirile arheologice locuia în zone rurale, fără aşezări urbane.

”O statistică a numărului de aşezări încadrate în perioada secolelor VIII-IX de pe teritoriul Crişanei a fost întocmită mai recent de I. Crişan, care dă un număr de 133 de situri arheologice, dintre care 128 sunt aşezări de tip sătesc şi 5 peşteri. În perioada secolelor IX-X, numărul aşezărilor este mai mic, fiind cartate doar 61 de aşezări săteşti şi 3 peşteri”, precizează Doctor Florin Sfrengeu, de la Universitatea din Oradea în articolul ”Aspecte privind evoluţia organizării politice în nord vestul României la Începuturile României” din Analele Universităţii ”Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, 2010.

Totodată s-au efectuat şi cercetări la o cetate de pământ cu palisadă, de pe grindurile Crişului, atribuită de istorici lui Menumorut. Mai precis este vorba de o întăritură cu valuri de pământ şi cel mai probabil cu palisade. A fost atestată documentar în 1075 când a fost numită ”civitas Bichor”. Această fortificaţie a stârnit numeroase controverse în mediul ştiinţific. În urma cercetărilor de teren s-au găsit suprapuneri de aşezări şi fortificaţii începând din epoca bronzului.

Arheologul Sever Dumitraşcu a efectuat săpături în interiorul incintei cetăţii şi susţine că a descoperit pe lângă vesticii din neolitic, epoca bronzului şi epoca fierului, mai multe etape de locuire medievală. Mai precis este vorba de un cimitir creştin, datat de arheologul orădean ca fiind din secolele VIII-X d Hr. Totodată Sever Dumitraşcu spune că a identificat şi o incintă de biserică, plus numeroase artefacte de proveninenţă bizantină, în special ceramică. Acestea descoperiri par să indice faptul că a fost locuită de o populaţie vlaho-slavă, cu legături în lumea bizantină şi dacă se dovedeşte că respectivul edificiu este o biserică şi aparţinând arealului creştin răsăritean. Există deasemenea şi dovezi de locuire aferente secolelor XI-XIII, atunci când cetatea intră în sistemul defensiv maghiar. Disputele în privinţa originii, datării şi identităţii aceste cetăţi sunt departe de a fi stinse.

Menumorout în faţa ungurilor

Acest lider local, care stăpânea peste o populaţie vlaho-slavă şi turanică a intrat în contact cu ungurii. În prima etapă, maghiarii au făcut schimb de daruri cu Menumorout şi i-au propus paşnic să le devină supus. Trimişii lui Arpad, Usubuu şi Velec, sosind în fortăreaţa Byhor, au salutat pe ducele Menumorout şi i-au prezentat darurile pe cari i le trimisese ducele lor. În urmă însă, comunicându-i solia ducelui Arpad, au pretins teritoriul pe care l-am numit mai sus. Iar ducele Menumorout i-a primit cu bunăvoinţă şi încărcându-i cu diferite daruri, a treia zi le-a spus să se întoarcă acasă.”, precizează Anonymus. Iar răspunsul lui Menumorout a fost tranşant. ” Spuneţi-i lui Arpad, ducele Ungariei, stăpânul vostru, datori îi suntem ca un prieten unui prieten, în toate care îi sunt necesare, fiindcă este om străin, şi de multe duce lipsă. Teritoriul însă pe care l-a cerut bunăvoinţei noastre nu i-l vom ceda niciodată, cât vom trăi. Ne-a părut rău că ducele Salanus i-a cedat un foarte mare teritoriu, fie din dragoste, după cum se spune, fie de frică, ceea ce se neagă.

Noi însă nici din dragoste, nici de frică, nu-i cedăm din pământ, chiar şi cât cuprinde un pumn, deşi a zis că este dreptul lui. Şi vorbele lui nu ne tulbură inima, deşi ne-a arătat că descinde din neamul regelui Attila, care se numea biciul lui Dumnezeu, şi chiar dacă pe calea violenţei a răpit acest teritoriu de la strămoşul meu, dar acum însă graţie stăpânului meu, împăratul din Constantinopol, nimeni nu poate să mi-l smulgă din mâinile mele“, se arată în acelaşi document. Anonymus spune că Arpad a trimis o armată condusă de Tosu şi Zobolsu, formată din războinici unguri şi secui pentru a-l elimina pe Menumorout. Raidul călăreţilor unguri bagă spaima în localnici, se arată în cronică.Aceştia îşi dau copii drept ostatici, pentru a fi cruţaţi. În cele din urmă, Menumorout, fuge cu familia sa, lăsându-şi în urmă armata, numeroasă spune Anonymus, să apere cetatea. Deşi au luptat cu curaj, luptătorii lui Menumorout au deschis porţile cetăţii şi s-au predat.

Menumorout cere pacea şi spune Anonymus, ajunge să primească înapoi Biharea după ce îşi dă fiica drept soţie lui Zoltan fiul lui Arpad. Dincolo de legende, istoricul Ion Aurel Pop spune că această cucerire a teritoriului stăpânit de Menumorout a avut loc în trei etape şi nu a fost foarte uşor pentru unguri. În prima etapă, arată Aurel Pop, războinicii unguri atacă teritoriul dintre Er şi Someş, ocupă Sătmarul şi ajung sun Meseş până în zona Zalăului. În a doua etapă, o altă expediţie care o continuă pe cea dintâi este mai puţin fericită pentru unguri. Mai precis, războinicii maghiari sunt înfrânţi la Szeghalom. În sfârşit a treia expediţie la care participă şi secuii, duce la cucerirea cetăţii Biharea. Nu se ştie cu certitudine însă ce forţe avea Menumorout, cine era soldaţii săi şi mai ales cum erau echipaţi.