Adevăratele origini ale numelui au fost dezbătute timp de secole în rândul istoricilor, una dintre aceste teorii considerând că asasin își are rădăcinile în „hashshāshīn” – care înseamnă fumători sau consumatori de hașiș. Răspândirea termenului a fost facilitată și mai mult prin întâlnirile unor istorici și cronicari care l-au răspândit și mai mult în Europa, spunând povești înfiorătoare despre o sectă războinică ascunsă în cetăți izolate din munți.
Statul Nizari Ismaili a fost fondat de Hassan-I Sabbah, care s-a născut în jurul anului 1050 d.Hr. într-o familie din orașul Qom, Iran. În primii ani de viață, Hassan a dezvoltat un interes deosebit pentru chestiuni metafizice și pentru mediul academic, studiind chiromanția, limbile străine, filosofia, astronomia și matematica.
O mare parte din viața lui Hassan este speculată sau scrisă de surse terțe, dar biograful Rashid-al-Din Hamadani consemnează sosirea lui Hassan în Egipt pentru a studia ca misionar la 30 august 1078 d.Hr.
Poporul care a fost descris drept un ordin sinistru de asasini
Hassan a făcut un turneu extins în toată Persia, dezbătând cu liderii religioși învățăturile și opiniile sale despre doctrina religioasă. Călătoriile sale au ajuns până la țărmurile Mării Caspice și la munții Alborz, în regiunea Rudbar, unde a căutat o bază de unde să își ghideze misiunea.
În jurul anului 1090 d.Hr., Hassan și adepții săi au cucerit castelul Alamut folosind o strategie elaborată de infiltrare pentru a păcăli garnizoana. Cu un punct de sprijin stabilit în regiune, el și-a extins influența prin cucerirea unor fortărețe în Rudbar și a construit noi cetăți în puncte strategice pentru apărare și comerț.
Extinderea rapidă a teritoriului său nu a trecut neobservată și Alamut a fost în curând atacat de forțele mai mari ale celui mai apropiat amir saljuq, marcând inițierea unei serii nesfârșite de confruntări militare Saljuq-Isma’ili.
În mai puțin de doi ani de la cucerirea Alamutului, Hasan și adepții săi au cucerit mai multe orașe din regiunea Quhistanului – punând bazele unui stat nizari teritorial independent pentru isma’ili persani în mijlocul sultanatului Saljuq, pentru care Hasan va fi conducător.
Ce presupunea strategia asasinatului?
În anul 1092 d.Hr., Saljug a lansat mai multe expediții majore împotriva isma’ilor atât în Rudbar, cât și în Quhistan. Aceste încăierări s-au oprit brusc odată cu asasinarea vizirului Saljug, Nizam al-Mulk, de către un luptător nizari deghizat, urmată de moartea sultanului Malik-Shah doar câteva săptămâni mai târziu.
Această dezordine i-a permis lui Hassan să își consolideze puterea și să pună mâna pe fortăreața strategică Lamasar (Lanbasar), la vest de Alamut, și pe fortăreața Girdkuh de lângă Damgan.
Hassan a conceput o strategie de descentralizare a puterii politice și militare a sultanatului Saljuq. El a înființat o rețea de agenți, care se infiltrau în gospodăriile unor personalități inamice și le asasinau.
Această strategie de asasinate a fost identificată în curând cu isma’ilii Nizari, marcându-i în istorie ca un grup de elită temut de asasini.
Un grup de elită temut
În secolul al XII-lea d.Hr., Hassan a început să își trimită subordonați în Siria pentru a propaga învățăturile nizari. Cu toate acestea, avea să treacă aproape o jumătate de secol până când o ramură afiliată siriană avea să se impună în regiune și să se stabilească sub conducerea unui subordonat al lui Hassan, Rashid ad-Din Sinan.
Rashid a reușit să se bucure de o independență considerabilă față de nizari persani. Scrierile îi atribuie chiar un statut semidivin. Rashid va juca un rol proeminent în politica regională a vremii, orchestrând diverse tentative de asasinat și schimbând alianțele cu Salah al-Din (Saladin), cruciații și alte puteri regionale pentru a proteja independența comunității sale.
Cel mai notabil asasinat comis de ordinul sirian a fost cel al lui Conrad de Monferrat, cu câteva zile înainte ca acesta să fie încoronat rege al Regatului Cruciat al Ierusalimului în 1192 d.Hr. La jumătatea secolului al XII-lea, ramura afiliată siriană a capturat mai multe cetăți în lanțul muntos Nusayriyah, dar au fost ulterior anexate de sultanul Baibars.
Invazia mongolilor
Din acel moment, ismailienii afiliați sirieni au păstrat o autonomie limitată asupra acestor foste fortărețe, în calitate de vasali ai mamelucilor.
În timpul domniei conducătorului mongol Güyük Khan (1206 – 1248 d.Hr.), planul de expansiune al mongolilor presupunea cucerirea statelor islamice pentru a ajunge în Asia de Vest. În această perioadă, statul ismaelit Nizari era o astfel de barieră semnificativă, fortificată cu peste cincizeci de fortărețe care puteau încetini înaintarea mongolă.
Primul atac mongol împotriva ismailienilor nizari a avut loc în aprilie 1253 d.Hr., când multe dintre cetăți au fost pierdute în fața generalului mongol creștin Ket-Buqa. Mongolii au ajuns în cele din urmă la fortăreața fondatoare Alamut în 1256 d.Hr, scrie Heritage Daily.
Mercenari pentru regii Ungariei
Odată cu căderea statului Nizari Ismailis, rămășițele ramurii siriene au fost absorbite în teritoriile sultanului Baibars. Istoricul Yaqut al-Hamawi speculează că Böszörmény, (Izmaleita sau Ismaili/Nizari), confesiune de musulmani care au trăit în Regatul Ungariei între secolele al X-lea și al XIII-lea d.Hr. au fost angajați ca mercenari de către regii Ungariei.
Dr. Ismail Balic scrie în „Urme ale islamului în Ungaria” că „Islamul a fost adus pentru prima dată în țară de către ismailiți (în Izmaelitak sau Boszormenyek)”.
Institutul de Studii Ismailiene afirmă că asasinii statului ismailit Nizari au fost „elaborați de-a lungul anilor, legendele culminând cu relatarea lui Marco Polo, potrivit căreia liderul Nizari, ar fi controlat comportamentul credincioșilor săi prin folosirea hașișului și a unei grădini secrete a paradisului”.
Atât de influente au fost aceste povești încât cuvântul „asasin” a intrat în limbile europene ca substantiv comun pentru ucigaș, iar ismailienii Nizari au fost descriși nu numai în mitologia populară, ci și în studiile occidentale ca un ordin sinistru de asasini.
