Este adevărat că fructul din care a mușcat EVA nu era MĂR? Din ce fruct a mușcat prima femeie?

Care ar putea fi identitatea cea mai probabilă a „fructului interzis” descris în Grădina Edenului din Biblie, despre care se spune că Eva a mâncat și apoi l-a împărtășit cu Adam?

Biblia ebraică nu spune în mod specific, de fapt, ce tip de fruct au mâncat Adam și Eva în Grădina Edenului. „Nu știm ce a fost. Nu există nicio indicație că ar fi fost un măr”, a explicat rabinul Ari Zivotofsky, profesor la Universitatea Bar-Ilan din Israel.

Scena este descrisă în Geneza, prima carte a Bibliei ebraice, la scurt timp după ce Dumnezeu îl avertizează pe Adam să nu mănânce din „pomul cunoașterii”. Însă, un șarpe din grădină îi spune Evei să muște din fructul interzis.

„Nu știm ce fel de copac, nu știm ce tip de fruct”

În ceea ce privește tipul de fruct, acesta este descris doar ca „fructul copacului”, a spus Zivotofsky. „Asta este tot ce se spune. Fără identificare. Nu știm ce fel de copac, nu știm ce tip de fruct”, a adăugat profesorul.

Cuvântul ebraic folosit este „peri”, un cuvânt generic pentru fructe atât în ​​ebraica biblică, cât și în cea modernă. Pe de altă parte, cuvântul ebraic modern pentru măr, „tapuach”, nu apare nicăieri în Geneza sau în primele cinci cărți ale Bibliei ebraice, a spus Zivotofsky.

Așadar, dacă fructul interzis nu era un măr, ce era?

De-a lungul anilor, unii rabini au scris că fructul ar fi putut fi o smochină. În Biblia ebraică, Adam și Eva și-au dat seama că erau goi după ce au mâncat din „pomul cunoașterii” și apoi au folosit frunze de smochin pentru a se acoperi. Alți rabini au scris că era, de fapt, grâu. Denumirea ebraică pentru grâu, „chitah”, este similară cuvântului pentru păcat, „cheit”. Strugurii sau vinul din struguri reprezintă o altă posibilitate. În cele din urmă, rabinii au scris că ar fi putut fi „etrog”, adică un fruct dulce-amărui, asemănător lămâii, folosit în timpul festivalului evreiesc de toamnă din Sukkot, o sărbătoare a recoltei în care evreii construiesc locuințe temporare.

Având în vedere toate aceste posibile fructe interzise, ​​cum au devenit merele, care nici măcar nu provin din Orientul Mijlociu, ci din Kazahstan din Asia Centrală, potrivit unui studiu din 2017, interpretarea predominantă?

Se pare că această interpretare nu a avut originea în tradiția evreiască. „Nu cred că a apărut vreodată mărul în tradiția evreiască, adică în arta evreiască, nu găsești asta”, a spus Zivotofsky, citat de Live Science.

A fost, de fapt, un joc de cuvinte

În schimb, interpretarea a început cel mai probabil în Roma anului 382 d.Hr.. Atunci, Papa Damasus I a cerut unui cărturar pe nume Ieronim să traducă Biblia în latină. Astfel, Ieronim a tradus cuvântul ebraic „peri” în latina „malum”, a precizat Robert Appelbaum, profesor la Universitatea Uppsala din Suedia.

„Cuvântul malum din latină se traduce printr-un cuvânt în engleză, măr, care mai însemna și orice tip de fruct cu miez de semințe în mijloc și pulpă în jurul său. Însă, a fost un termen generic”, a declarat Appelbaum. Mărul a avut acest sens generic până în secolul al XVII-lea. Ieronim a ales cel mai probabil probabil cuvântul „malum” pentru a însemna fruct, dat fiind faptul că același cuvânt poate însemna și „rău”, a mai spus Appelbaum. Așadar, a fost, de fapt, un joc de cuvinte. Între timp, picturile și alte creații artistice ale Grădinii Edenului au ajutat la solidificarea mărului ca fructul interzis.

În poemul „Paradisul Pierdut”, publicat în 1667, poetul englez John Milton folosește cuvântul „măr” de două ori pentru a face referire la fructul interzis. Milton descrie „mărul” mușcat de Eva „drept păros la exterior și extrem de suculent și dulce. Toate aceste cuvinte ne duc cu gândul la piersici”, a mai spus Appelbaum.