Misterul morţii lui Ştefan cel Mare, tragedia care a zguduit Europa. Ce l-a ucis, de fapt, pe domnitor, de niciun medic al lumii nu a reuşit să-l vindece

Moartea lui Ştefan cel Mare a avut loc în data de 2 iulie 1504, la vârsta de 71 de ani. În jurul său se aflau boierii şi dregătorii apropiaţi, familia şi urmaşii săi, dar şi medicii care în zadar încercaseră să-i salveze viaţa. Ştirea morţii voievodului moldovean a făcut înconjurul Europei şi a fost prezentată în numeroase cronici. Ceea ce rămâne învăluit în mister este adevărata cauză a morţii sale. Medicii trimişi să-l trateze pe voievod, dar şi istoricii au elaborat mai multe ipoteze.

Ștefan cel Mare este cel mai strălucit reprezentant al dinastiei Mușatinilor. A fost fiul domnitorului Bogdan al II-lea, care a urcat pe tronul tatălui său, Alexandru cel Bun, în anul 1449, fiind ucis doi ani mai târziu, în anul 1451, la Reuseni. Ucigaşul a fost tocmai fratele său vitreg, Petru Aron.

Ștefan cel Mare a reușit să își salveze viața printr-un exil în Transilvania, unde s-a împrietenit cu un alt fiu de domn în pribegie, Vlad Țepeș. Șansele lui Ştefan cel Mare de a ajunge pe tronul Moldovei păreau mici, însă, în anul 1457, cu ajutorul unei oști trimise de Vlad Țepeș, care devenise domnitor al Țării Românești și cu cel al moldovenilor din Ţara de Jos, răsculați împotriva lui Petru Aron, a reușit să își învingă dușmanul și să se încoroneze.

A reușit să redreseze economia Moldovei și să alcătuiască o oaste însemnată. S-a luptat, pe rând, cu toți vecinii săi: polonezii, muntenii, ungurii, tătarii și turcii. A obținut victorii însemnate, fiind învins de doar două ori.

Bătălia pentru cetatea Chilia, posibila cauză a morţii

Ștefan cel Mare a cucerit cetatea Chilia, care era sub controlul maghiarilor de pe vremea lui Iancu de Hunedoara. În anul 1484, moldovenii au pierdut Chilia și Cetatea Albă în favoarea Imperiului Otoman, care le-a stăpânit până în anul 1812. Însă aceste pierderi au fost compensate în Transilvania, unde suzeranul lui Ștefan cel Mare, regele Matia Corvin, i-a dăruit feudele Ciceul și Cetatea de Baltă, și în Polonia, unde Ștefan cel Mare a intrat în posesia Pocuției, veche feudă a domnitorilor moldoveni.

În anul 1504, Moldova era mai întinsă, mai puternică și mai respectată ca niciodată. Ștefan cel Mare conducea țara cu mână de fier, având controlul asupra boierilor şi relaţii stabile cu vecinii, în ciuda pericolului constant ce venea din sud. Însă războaiele îndelungate i-au șubrezit sănătatea.

Se spune că domnitorul Moldovei avea o rană nevindecată din bătălia de la Chilia, din anul 1462. Nu se ştie în ce fel o rană nu se putea vindeca vreme de 42 de ani. De asemenea, este posibil ca domnitorul să fi suferit de gută. Ștefan cel Mare era chinuit de bolile pe care medici venețieni, polonezi, maghiari și genovezi încercaseră, fără succes, să i le vindece.

„Rana pe care o căpătase Ştefan la picior cu prilejul primului asediu al Chiliei în 1462 nu l-a împiedicat să poarte încă atâtea războaie şi să-şi cârmuiasă ţara timp de peste patru decenii. Nefiind îngrijit, însă, cum trebuie, ea nu s-a mai închis până la sfârşitul vieţii.”, a scris istoricul Constantin C. Giurăscu, în lucrarea sa ”Istoria Românilor”.

În anul 1504, trei medici, un italian, un maghiar și un evreu au încercat să îi salveze viața domnitorului. În disperare de cauză, i-au ars rănile de pe picioare, însă, ca urmare a acestui tratament, starea i s-au înrăutățit. Unii istorici susțin că, înainte de moarte, Ștefan cel Mare s-ar fi călugărit, după ce a decis să îi cedeze domnia fiului său, Bogdan.

Moartea lui Ştefan cel Mare

Ştefan cel Mare s-a stins, înconjurat de familie şi de supuşi, în data de 2 iulie 1504. Avea vârsta de 71 de ani. Moartea domnitorului a fost consemnată de cronicari din toată Europa, în condițiile în care el era unul dintre monarhii cunoscuți ai vremii.

Istoricul polonez Maciej Miechowita a afirmat că voievodul moldovean suferea de podagră sau gută. Aceasta era considerată boala oamenilor bogaţi, fiindcă era agravată de consumul de carne de vânat, în special, de vin şi alte alimente de acest gen. Fără a exista cunoştinţele medicale necesare, voievodul nu a fost îngrijit aşa cum trebuie, fără regim şi tratament adecvat. Ceea ce a făcut ca în ultimul an de viaţă să nu-şi mai poată mişca aproape deloc mâinile şi picioarele.

”În anul 1504, în 2 iulie, marţi, ora 1, după răsăritul soarelui, din voia destinului, muri Ştefan, voievodul Moldovei, împovărat de lupte, bătrâneţe şi podagră. Natura îl făcuse norocos, isteţ şi viteaz. El alungase din Moldova pe regele unguresc Matia, bătut în oraşul Baia şi lovit el însuşi în trei locuri la spate. Tot el – minunată faptă – înfrânse cu o mână de oameni şi alungă cu ruşine pe sultanul Mahomed, care avea 120.000 de ostaşi. Tot el, cu arma în mână, alungase peste hotarele Moldovei pe regele polon Ioan Albert, călcând învoiala prin care i-a fost asigurată de mai înainte libera ieşire a acestuia din ţară. Tot el zdrobi, mai de multe ori, şi respinse pe tătarii de dincolo de Volga şi pe cei din Crâm.”, scria cronicarul polonez Miechowita la moartea domnitorului român.

Marele voievod a fost înmormântat la Mănăstirea Putna, alături de soţiile şi copiii săi. Ştefan cel Mare a fost iubit de popor şi respectat de străini. Faima de care s-a bucurat voievodul moldovean a fost atât de mare încât numele lui a intrat în balade, legende şi cântece populare transmise generaţie după generaţie, până în zilele noastre.