CuriozitățiDescoperireMistere

Cine sunt cei doi oameni despre care Biblia spune că nu au murit niciodată. Care va fi rolul lor în momentul Apocalipsei

Noi creștinii trăim într-o lume din ce în ce mai depravată din punct de vedere moral, care va ajunge la sfârșit. În Vechiul Testament sunt relatate vieţile a doi bărbaţi care nu ar fi murit niciodată. Ei, potrivit Bibliei, s-au învrednicit să vadă slava lui Dumnezeu şi vor avea un rol important în momentul venirii Apocalipsei. Tu știi despre cine este vorba?

Proorocul Ilie

Cel mai cunoscut personaj biblic despre care aflăm că nu a murit deoarece a fost ridicat la cer de către Dumnezeu este Proorocul Ilie, sărbătorit de către creștini în fiecare vară, pe data de 20 iulie. Biblia descrie viața acestuia, conflictul său cu regele israelit Ahab, care trăia în păcate, şi retragerea sa în pustietate. La rugăciunile sale, s-a abătut o secetă teribilă asupra ținutului, care a adus foamete peste poporul ales, doar pentru ca evreii să se întoarcă la credință.

S-a retras din porunca lui Dumnezeu, în timpul secetei, dincolo de Iordan unde era hrănit de corbi, animale considerate la acea vreme impure. Astfel, potrivit Bibliei, Ilie Tesviteanul nu a murit, ci a fost ridicat la cer într-un car de foc, Dumnezeu considerându-l vrednic de a vedea slava divină.

Patriarhul Enoh

Cel de-al doilea bărbat care nu a cunoscut moartea a fost Enoh, cel de-al şaptelea patriarh biblic, după cum aflăm din cartea Facere. Acesta a fost luat în mod tainic de către Dumnezeu de pe pământ, atât cu sufletul, cât și cu trupul: „Enoh, bine plăcut Domnului fiind, s-a mutat cu trupul şi este pildă de pocăinţă neamurilor” (Sirah 44, 16).

„Enoh a trăit o sută şaizeci şi cinci de ani, şi atunci i s-a născut Matusalem. Şi a umblat Enoh înaintea lui Dumnezeu, după naşterea lui Matusalem, două sute de ani şi i s-au născut fii şi fiice. Iar de toate, zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani. Şi a plăcut Enoh lui Dumnezeu şi apoi nu s-a mai aflat, pentru ca l-a mutat Dumnezeu” (Facere 5, 21-24).

Ce vor face ei în momentul Apocalipsei

Ilie și Enoh vor avea un rol important când va veni Apocalipsa. Atunci, potrivit spuselor părintelui Ilie Cleopa în cartea „Părinții Bisericii despre sfârșitul lumii: antologie” a Ieromonahului Benedict Stancu, cele două personaje biblice vor fi trimișii lui Dumnezeu din Rai pe pământ:

„Aceşti doi prooroci au să se pogoare, să vină din Rai, trimişi de Dumnezeu, fiind luaţi cu tot cu trup la cer. Când vor predica ei cu mare putere şi vor înfrunta pe Antihrist trei ani şi jumătate, cât va împărăţi el, Sfinţii Enoh şi Ilie vor avea mare putere să străbată tot pământul cu fel de fel de minuni. Au să facă minuni mari şi semne în Ierusalim ca să întoarcă pe evrei, căci ei nu se întorc până nu vine Ilie şi Enoh. Vor întoarce inimile către fii şi sinagoga satanei către Hristos. Când vor predica ei, îi va auzi tot pământul şi-i va vedea toată lumea. Şi acestea sunt scrise de 2000 de ani, de când i s au descoperit Sfântului Ioan Evanghelistul. Şi cine ar fi crezut?”, pune părintele Ilie Cleopa, relatează Adevărul.ro.

Potrivit Apocalipsei, în această luptă cu Antihristul, ei vor fi răpuși și omorâți. Dar, după trei zile şi jumătate vor învia, iar peste cei ce s-au bucurat de moartea lor va cădea frica mare.

„Şi voi da putere celor doi martori ai mei şi vor prooroci, îmbrăcaţi în sac, o mie doua sute şi şaizeci de zile. Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Domnului pământului. (…) Iar când vor isprăvi cu mărturia lor, fiara care se ridica din adânc va face război cu ei, şi-i va birui şi-i va omorî. Şi trupurile lor vor zăcea pe uliţele cetăţii celei mari, care se cheamă, duhovniceşte, Sodoma şi Egipt, unde a fost răstignit şi Domnul lor.

Şi din popoare, din seminţii, din limbi şi din neamuri vor privi la trupurile lor trei zile şi jumătate şi nu vor îngădui ca ele să fie puse în mormânt. Iar locuitorii de pe pământ se vor bucura de moartea lor şi vor fi în veselie şi îşi vor trimite daruri unul altuia, pentru că aceşti doi prooroci au chinuit pe locuitorii de pe pământ. Şi după cele trei zile şi jumătate, duh de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei şi s-au ridicat pe picioarele lor şi frica mare a căzut peste cei ce se uitau la ei” (Apocalipsa 11,3-11).

 

Related Articles

Back to top button
error: Content is protected !!

Adblock Detected

DISABLE ADBLOCK TO VIEW THIS CONTENT!