Pacea de după primul război dintre daci şi romani: „Traian a încheiat pacea nu pentru că nu voia să cucerească Dacia, ci tocmai pentru a o cuceri mai uşor“

Învins, Decebal a fost nevoit să accepte încheierea unui tratat de pace. Astfel, el a fost obligat să returneze armele, maşinile de război şi pe constructorii acestor maşini, să predea pe dezertori, să distrugă întăriturile şi să se retragă din teritoriul cucerit de romani, să nu mai primească niciun fugar, nici să nu mai ia în slujba lui vreun ostaş din Imperiul Roman.

Traian şi-a continuat campania de cucerire a Daciei în primăvara anului 102 d.Chr. pătrunzând în interiorul regatului. Decebal a trimis soli, chiar înainte de înfrângere, nu dintre comaţi, ca mai înainte, ci pe cei mai buni dintre pileaţi.

“Aceştia, aruncând armele şi căzând la pământ, se rugară de Traian mai întâi ca să-l îngăduie pe Decebal a se înfăţişa înaintea lui şi a intra în vorbă cu el chiar acolo pe loc, zicând că e gata facă toate câte i se vor porunci; iar dacă nu, să trimită pe cineva care să cadă la învoială cu el. Fură trimişi Sura şi Claudius Livianus, prefectul pretoriului. Dar nu se făcu nimic, căci Decebal nici cu aceştia nu îndrăzni să se întâlnească, ci trimise şi atunci pe alţii”, spunea istoricul antic Dio Cassius. Fără îndoială, nu este vorba de o lipsă de îndrăzneală din partea lui Decebal, ci mai degrabă de intenţia sa de a tergiversa lucrurile şi a amâna deznodământul.

Victoria romană

Armata dacă a fost înfrântă în bătălia de la Adamclisi. Curând dupa aceasta, romanii au avansat spre capitala dacică. După ce împaratul a asediat capitala Sarmizegetusa Regia, regele Decebal a fost forţat să ceară încheierea unui armistiţiu. Războiul, care a durat un an şi câteva luni, s-a terminat astfel cu o victorie romană.

“Traian nu era însă omul care, asemenea lui Domiţian, să semneze o pace numai formal favorabilă. El acceptă pacea, dar dictează dacilor condiţii zdrobitoare. Decebal trebuia să predea toate armele şi maşinile de război, să-I extrădeze pe inginerii şi pe dezertorii din armata romană, să dărâme zidurile cetăţilor, să cedeze teritoriile ocupate de romani, să renunţe la o politică externă proprie şi să nu mai primească fugari şi soldaţi din imperiu”, spune istoricul Hadrian Daicoviciu în “Dacii”.

Traian a celebrat victoria

Traian s-a întors la Roma ca să celebreze trimful. Încununat de succes, a fost răsplătit de Senat cu titlul de “Dacicus Maximus”. El a distrat poporul cu lupte de gladiatori şi şi-a răsplătit ofiţerii pentru serviciile lor în campanie. În onoarea acestei victorii din anul 102 d.Chr. a împăratului Traian, câţiva ani mai târziu, între 106-109 d.Chr., a fost ridicat monumentul Tropaeum Traiani, de la Adamclisi (în Dobrogea – sud estul Romaniei de astăzi), această zonă fiind pe atunci înglobată în provincia Moesia. Monumentul a fost ridicat pe locul unde Legiunea XXI Rapax a fost anterior învinsă şi anihilată în anul 92 d.Chr. în lupta cu dacii aliaţi cu roxolanii.

“Traian trimise … pe solii lui Decebal la senat, pentru ca şi acesta să întărească pacea. După ce făcură această legătură, lăsând oaste în Sarmizegetusa, iar celelalte părţi ale ţării aşezându-le cu soldaţi, el se întoarse în Italia. Solii trimişi din partea lui Decebal fură duşi în senat şi ei, punând jos armele, împreunară mâinile cum fac prinşii de război, rostiră câteva cuvinte, se rugară şi astfel încheiară pacea şi-şi luară apoi armele de jos, Traian îşi sărbători triumful şi fu numit Dacicul; el rândui în teatru lupte de gladiatori…”, mai spune istoricul antic Dio Cassius.

Ce spun istoricii

Dar de ce a făcut Traian pace când se afla sub zidurile capitalei dacilor şi mai avea nevoie doar de un suprem efort pentru a tranşa definitiv conflictul?

„Unii istorici au fost de părere că împăratul roman nu voise, în primul război, să cucerească Dacia, ci numai să-l transforme pe Decebal într-un adevărat rege clientelar, ascultător şi supus. Faptele dezmint însă o asemenea interpretare. Că lui Traian nu i-au fost străine chiar de la început gândurile de cucerire ne-o demonstrează mai întâi împrejurarea că el cucereşte de fapt anumite teritorii dacice. (…) Ajungând la Sarmizegetusa, armata lui era însă epuizată şi nu e deloc sigur că ar fi fost capabilă să ducă la bun sfârşit asediul. S-ar mai putea, de asemenea, ca Traian să fi crezut că viitorul război împotriva unei Dacii slăbite de condiţiile nemiloase ale păcii să coste mai puţine jertfe decât un asediu început de îndată. Cert e că Traian a încheiat pacea nu pentru că nu voia să cucerească Dacia, ci tocmai pentru a o cuceri mai uşor”, explică Hadrian Daicoviciu.

Terminând războiul, Traian nu dă niciun semn că ar considera pacea drept definitivă sau măcar de lungă durată. El nu lasă trupele la vatră şi nici nu le trimite în vechile lor garnizoane, ci le menţine concentrate la Dunăre, aducând şi altele noi. Mai mult, Traian dă ordin arhitectului Apollodor din Damasc să construiască podul de la Drobeta, care să unească cele două maluri ale Dunării.