CuriozitățiDescoperireMistere

Cum s-au înmulțit oamenii dacă Adam și Eva au avut doar doi fii?

În Biblie se spune că Adam și Eva ar fi fost primii doi oameni de pe pământ, iar aceștia ar fi avut doi fii, pe Cain și pe Abel. Cu toate acestea, oamenii și-au pus o întrebare delicată, de-a lungul secolelor. Cum s-a înmulțit omenirea, de fapt? De unde a apărut civilizația umană, dacă orgoliosul Cain și-a omorât fratele.

Cum s-a înmulțit omenirea, după Cain și Abel

Misterele omenirii i-au fascinat, dintotdeauna, pe semenii mai mult sau mai puțin credincioși. În Biblie se spune că Eva, prima femeie de pe pământ, a fost zămislită din coasta lui Adam, cel dintâi bărbat. Cei doi ar fi avut doi fii, Cain și Abel.

Mai mult de atât, înscrisurile din cartea de căpătâi a creștinității spun că mândrul Cain și-ar fi ucis fratele, pe Abel. Dacă lucrurile s-au petrecut întocmai Bibliei, atunci rămâne un mister de deslușit. Cum s-a înmulțit omenirea, fără prezența unei alte femei.

Ei bine, răspunsul vine tot din înscrierile străvechi. Se spune că, la un moment dat, Adam și Eva ar fi avut un alt fiu, pe nume Set, înaintea lui Cain și al lui Abel. De asemenea, tot în Biblie este menționat faptul că, după nașterea lui Set, Adam ar mai fi trăit timp de opt sute de ani și a conceput mai mulți fii și fiice.

În capitolul 4 din Biblie sunt cunoscute detalii despre căsătoria lui Cain, iar în capitolul 5 apar menționări de-ale fiicelor Evei și ale lui Adam. La nunta sa, Cain „s-a împreunat cu nevasta sa; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh. El a început apoi să zidească o cetate şi a pus acestei cetăţi numele fiului său Enoh” (Geneza 4:17, VDC).

Oamenii s-ar fi născut din incest

Potrivit informațiilor ce apar în Biblie, omenirea s-ar fi înmulțit prin incest, în urma împerecherii dintre fiii și fiicele Evei și ai lui Adam.

Conform tradiției populare Cain și soția lui, femeie care ar fi fost și sora sa, ar fi trăit 800 – 900 de ani, timp în care au conceput sute, poate chiar mii de copii. În Biblie este scris că Adam a încălcat cuvântul lui Dumnezeu. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune:

„Scopul de mai înainte al lui Dumnezeu a fost să nu ne naştem prin legătura nunţii, din stricăciune“.

Însă, călcarea poruncii a făcut ca oamenii să se înmulţească prin nuntă, deoarece Adam a încălcat legea dată de Dumnezeu. Așadar oamenii s-ar fi „zămislit întru fărădelegi“, căzând sub osânda protopărintelui. Proorocul David spune: „în păcate m-a născut maica mea“, referindu-se la Eva, mama întregii umanități.

Related Articles

Back to top button
error: Content is protected !!

Adblock Detected

DISABLE ADBLOCK TO VIEW THIS CONTENT!