Ploaia artificială, inventată de o româncă, ar fi salvat astăzi România de secetă

Ștefania Maracineanu, savanta considerata un adevarat fenomen in lumea științifică europeana este considerata savanta care a descoperit radioactivitatea artificiala, o veritabila revoluție în stiinta, precum și procedeul de declanșare artificială a ploii.

Deşi este o somitate a științei mondiale, în țara natală, Ştefania Mărăcineanu a dispărut din conștiința publicului larg. Fiziciana română care a lucrat în laboratorul soților Curie s-a născut la Bucureşti, pe 18 iunie 1882. După ce a terminat liceul „Elena Doamna”, a urmat cursurile Facultății de Științe Fizico- Chimice, pe care o absolvit-o în 1910. A devenit apoi profesoară de fizică şi chimie la Şcoala Centrală de Fete din Bucureşti, iar în 1919 a primit o bursă de specializare de doi ani la Paris, unde a asistat la cursurile de radioactivitate ţinute de celebra Marie Curie, la Institutul de Radiu.

A ratat un Premiu Nobel în faţa faimosului cuplu de chimişti francezi, în 1935, premiaţi pentru descoperirea radioactivității artificiale, chiar dacă, în urma doctoratului din 1924, Ştefania demonstrase fenomenul în faţa unei săli arhipline.

În 1924 își susține teza de doctorat cu titlul Cercetări privind constanta poloniului şi penetrarea substanțelor radioactive în metale la Facultatea de Științe a Universității din Paris pentru care a primit calificativul Très Honorable. Românca a prezentat în lucrare niște descoperiri senzaționale, printre care observația că substanțele radioactive prezentau fluctuații ale intensității radiațiilor, deși intensitatea lor ar fi trebuit, conform nivelului cunoștințelor științifice din acea vreme, să fie constantă. Ştefania, prin experimentele făcute, punea acest fenomen pe seama radiațiilor solare, după ce observase că suportul de plumb al unor substanțe radioactive devine la rândul său radioactiv, chiar şi după eliminarea acestor substanțe, iar expunerea la soare a acestui suport măreşte de zeci de ori intensitatea radiaţiilor, fenomen pe care l-a denumit radioactivitate artificială.

Teza a entuziasmat asistenţa, iar Marie Curie i-a oferit un post de cercetătoare la laboratorul ei, iar profesorul Deslandres i-a făcut cadou câteva plăci de plumb de pe acoperişul Observatorului astronomic parizian, plăci vechi de 300 de ani. Cu ajutorul acestora a reușit încă odată să confirme radioactivitatea artificială: părţile plăcilor care au fost expuse la soare perioade îndelungate de timp erau radioactive.

Fiziciana nu a protestat când Nobelul i-a fost suflat, deşi Irène Joliot-Curie declarase într-un interviu acordat ziarului „Neues Wiener Journal”, publicat pe 5 iunie 1934, că „ne amintim că savanta română, domnișoara Mărăcineanu, a anunţat în 1924 descoperirea radioactivității artificiale”.

În 1925, s-a întors pentru puţin timp în ţară, unde fusese numită asistenta profesorului Cristache Musceleanu, la Universitatea din Bucureşti, dar a continuat apoi să lucreze pentru Laboratorul Mariei Curie şi pentru Observatoarele din Meudon şi Paris, până în 1930. În România a reuşit, cu mijloace proprii, să creeze primul Laborator de Radioactivitate din ţară.

Una dintre preocupările deosebite ale Ștefaniei a reprezentat-o şi legătura dintre radioactivitate şi meteorologie. Interesul a apărut din perioada când studia la Observatorul din Meudon. Încercând să înțeleagă mecanismul de declanșare a ploiilor, Ștefania a ajuns la concluzia că radiațiile ar putea fi importante în acest fenomen. Astfel, a făcut un experiment, încercând să creeze o concentrație artificială de radioactivitate în nori prin injectarea norilor joşi cu săruri radioactive.

Experimentul a avut loc în vara secetoasă a anului 1931, în Bărăgan. Pentru realizarea lui a primit sprijinul profesorilor Dimitrie Bungeţianu şi N. Vasilescu-Karpen, iar cel care a pilotat avionul din care s-au lansat sărurile radioactive a fost pilotul-prinţ Constantin „Bâzu” Cantacuzino, devenit mai târziu o legendă a aviației române în cel de-al Doilea Război Mondial.

Experiența a fost un succes, Mărăcineanu fiind apoi însărcinată de guvernul francez să experimenteze „ploaia artificială” şi în Algeria, colonia franceză Africa. După 1945, cercetările în acest domeniu au continuat mai ales în SUA, dar şi în alte ţări, substanţele folosite pentru injectarea norilor fiind numeroase, printre ele numărându-se iodura de argint sau zăpada carbonică.

Daca activitatea științifica a Ștefaniei Maracineanu este bine cunoscuta, viata ei personala rămâne un adevarat mister. S-a nascut la Bucuresti, in 18 iunie 1882, dar nu dorea sa vorbeasca despre anii copilăriei si adolescentei; spunea ca au fost ani întunecați, un capitol din viata de care nu dorea sa-si aminteasca. Se bănuiește doar ca provenea dintr-o familie instarita, daca avusese privilegiul de a fi ținută in scoală.