Povestea lui Isus din Biblie, inspirată dintr-o poveste mult mai veche? Legenda Kemet-ului

Povestea lui Isus Hristos, cea mai cunoscută relatare istorică a creștinătății, ar fi fost inspirată dintr-0 legendă cu mult mai veche, datată cu câteva mii de ani înainte de apariția Bibliei și a istoriilor sale. Este vorba de cărțile din Kemet (Egipt), o serie de legende și povestiri care se referă la credințele egiptenilor antici.

Povestea nașterii, vieții și a răstignirii lui Iisus a fost spusă în multe versiuni, scenarizată și jucată în multe filme și predată în diferite limbi ale lumii. Creștinii cred că El este singurul și adevăratul fiu al lui Dumnezeu.

Ceea ce majoritatea adepților lui Hristos și a altora din întreaga lume nu știu este că există mai multe documente istorice care susțin că povestea/persoana/personajul lui Iisus Hristos ar fi fost inspirate din relatările vechilor egipteni, cei care se închinau Soarelui.

Biblia – O poveste plină de mistere

O serie de experți care au studiat istoria străveche spun că poveștile Bibliei se regăsesc, sub diverse versiuni, în legendele și credințele multor popoare de alte religii.

Primele cinci cărți ale Bibliei (pe care le cunoaștem astăzi), sunt atribuite lui Moise, cel care i-a condus pe presupușii israeliți din Egipt.

Atunci când datele istorice sunt coroborate cu povestea în sine, pare că Moise ar fi trăit în jurul anului 1300 î.Hr.

Este demn de remarcat faptul că numele Moise este derivat din combinația cuvintelor egiptene „copil al” și „apă”, care se referea în general și la râul Nil.

Acest lucru se traduce metaforic prin „copil al apei”, sau copil care a fost scos din apă (sau născut din apă).

Or, personajul lui Moise (dacă a existat ca persoană) nu a fost niciodată alb (israelit caucazian), așa cum mulți ar fi forțați să creadă prin creștinism.

Unii istorici speculează că Moise s-a născut evreu (negru), în tribul lui Levi. El a fost luat „din apă” și ținut în casa faraonului Tutmose al II-lea, unde a trăit timp de 40 de ani.

Așadar, dacă era alb, ca și Iisus cel alb, cum a putut trăi sub acoperișul faraonului Tutmose al II-lea și să fie numit nepotul faraonului? Acest lucru este imposibil.

Tutmose al III-lea a domnit între anii 1485 și 1431 î.Hr. Aceasta a fost cam în perioada în care se presupune că israeliții au trecut din Egipt în Israel.

Traversarea le-a luat lui Moise și israeliților 40 de ani, dar, atunci când este verificată prin geografie, distanța este de doar 6 zile de mers pe jos. Întrebarea pe care și-o pun oamenii de știință, istoricii și arheologii este cum este posibil o asemenea discrepanță.

O reprezentare grafică a lui Horus și a tuturor elementelor din povestea sa

Cele 42 de porunci ale Egiptului Antic

Credința din Egiptul antic se baza pe un set de reguli, cunoscute sub numele de Ma’at, care avea 42 de principii pe care oamenii trebuiau să se folosească în viața de zi cu zi.

Mai târziu, aceasta va fi numită „Cele 42 de porunci ale Egiptului Antic„.

Din aceste legi și principii, istoricii spun că au apărut cele 10 porunci, care au fost introduse în Biblie și Tora.

Prima carte de principii religioase care avea să ghideze poporul din Kemet a fost creată de faraonul Akhenaton & regina Nefertiti din cea de-a 18-a dinastie egipteană, 1550 î.Hr. – 1298 î.Hr.

Cartea faraonului Akhenaten & reginei Nefertiti a fost scrisă de către poporul antic din Kemet (egipteni), detaliind viața și istoria oamenilor din Africa antică, cu un accent spiritual pe o religie cu un singur zeu pentru Aten.

Aten era considerat discul soarelui, în mitologia antică Kemet, fiind inițial un aspect al zeului Ra – Soarele.

Religia închinării la soare a fost instituită de Amenhotep al IV-lea. Acesta își va schimba mai târziu numele în Akhenaton, în semn de venerație și închinare la Aten (discul soarelui).

În cartea sa despre Soare, el a scris un poem intitulat „Marele imn către Aten”, în care laudă discul soarelui (Aten) ca fiind creatorul, dătătorul vieții și spiritul care hrănește lumea.

Prin 1348 î.Hr., faraonul Akhenaton și regina Nefertiti și-au mutat credința de la o spiritualitate cu mai mulți zei la o credință cu un singur zeu (monoteism), iar apoi au predicat învățătura iubirii perfecte, a fraternității, a adevărului și a spiritualității.

Acest lucru s-a întâmplat cu 1300 de ani înainte de nașterea lui Isus Hristos.

Asemănarea dintre Horus și Hristos

În jurul anului 3000 î.Hr, Horus era considerat zeul soarelui din Kemet (Egipt). Din hieroglifele antice, istoricii au putut reconstrui povestea acestuia. El era Soarele și lumina lumii și avea un dușman, SET, care era întunericul.

În fiecare dimineață, Horus se trezea ca și cum ar fi câștigat bătălia împotriva întunericului, iar noaptea, SET câștiga lumina (SUN/Horus) și îl trimitea în lumea subterană.

Interesant este că Horus s-a născut pe 25 decembrie. El s-a născut dintr-o fecioară, numită Isis. Nașterea sa a fost anunțată de o stea din est, pe care trei regi au urmat-o pentru a merge să aducă omagiu nou-născutului SUN.

La vârsta de 12 ani, era un copil-prozator, iar la vârsta de 30 de ani a fost botezat de un personaj cunoscut sub numele de Anab.

Horus a avut 12 discipoli cu care a călătorit, vindecând bolnavii și făcând miracole, cum ar fi mersul pe apă. Era cunoscut sub mai multe nume, cum ar fi „Adevărul, Lumina, Fiul uns al lui Dumnezeu, Mielul lui Dumnezeu”. După ce a fost trădat de unul dintre discipolii săi, Horus a fost răstignit, îngropat, iar după trei zile a înviat.

Coincidență sau nu, acestea au fost exact atributele persoanei/personajului și poveștii lui Iisus Hristos.

Unii istorici spun că, în esență, învățăturile poporului antic din Kemet și ale faraonului Akhenaton au fost cele pe care creștinismul le-a preluat și le-a trecut în Biblie.

Crearea Bibliei a fost pusă la cale de autoproclamatul împărat roman Flavius Valerius Constantin în secolul al IV-lea, 312 d.Hr. Intențiile sale principale erau de a avea o religie care să pună Imperiul Roman sub controlul său politic total.

Povestea lui Constantin

Istoria îl amintește pe Constantin ca fiind primul împărat roman creștin, deși nu a început ca un creștin. Prima sa întâlnire cu ceea ce este cunoscut astăzi sub numele de creștinism a fost bătălia împotriva împăratului Maxențiu, la Podul Mulvian de pe râul Tibru, în anul 312 d.Hr.

Într-o relatare a unuia dintre istoricii secolului al IV-lea, episcopul Eusebiu de Cezareea, acesta scrie că Constantin a mărturisit că a văzut o cruce în flăcări pe cer, cu cuvintele „În acest semn vei învinge”.

Constantin a mers mai departe pentru a-și ucide dușmanul și a început campania pentru creștinism.

13 ani mai târziu, în anul 325 d.Hr., Constantin și adepții săi au început să alcătuiască cartea pe care lumea o cunoaște astăzi ca fiind Biblia creștină.

El a organizat o întâlnire numită „primul Consiliu de la Niceea”. Ei au folosit scrierile, literatura și filozofiile antice ale popoarelor din Kemet/Africa/Nubia/Alkabulan (Egipt), pe care romanii le-au invadat și le-au jefuit.

De asemenea, au luat cărțile lui Moise și le-au transformat în primele cărți ale Bibliei.

Aveau nevoie de un chip și de o poveste care să atragă în noua lor religie, așa că a început crearea persoanei lui Iisus, odată cu eliminarea lui Horus din mitologia Kemet și înlocuirea lui cu Isus Hristos.

Episcopul din Cezareea, Eusebiu, a fost cel pe care împăratul Constantin l-a însărcinat cu compilarea Bibliei, cu toate cunoștințele și textele religioase din Kemet/Africa/Nubia/Alkabulan (Egipt).

El a fost cunoscut ca „Părintele Istoriei Bisericii ” și a fost cel care a ținut discursul principal la conciliul de la Niceea din 325 d.Hr.

În anul 380 d.Hr., Biblia fusese alcătuită, iar Imperiul Roman a declarat creștinismul drept religie și lege a imperiului său.

În anul următor, 381 d.Hr., împăratul Teodosie I a convocat cel de-al doilea conciliu ecumenic al bisericii creștine, cunoscut sub numele de Conciliul de la Constantinopol.

La acest conciliu, au declarat în cele din urmă doctrina trinitară, care dă putere Sfintei Treimi – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.

Religia nou-înființată și Imperiul Roman fiind baza sa politică, au convocat un conciliu ecumenic după altul, pentru a vota ce aspecte să adauge la doctrinele și învățăturile lor.

Pe o perioadă de 462 de ani, au ținut 7 concilii ecumenice, în care s-au adunat papi și episcopi pentru a vota ce va intra în Biblie și ce nu.

Ceea ce este cel mai interesant este că povestea lui Iisus a fost adăugată la 300 de ani după ce Biblia a fost compilată, în 325 d.Hr. În plus față de povestea lui Iisus, biserica romano-catolică a creat Raiul și Iadul.

Cercetătorii și istoricii au susținut, de asemenea, că este posibil ca anumite aspecte ale poveștii lui Iisus să fi fost copiate din alte povești mitologice antice și apoi adăugate la cea a lui Horus.

Aceste povești sunt:

1) Horus / Heru (Kemet/Egipt) – A existat în urmă cu 5000 de ani, s-a născut dintr-o fecioară pe 25 decembrie, a avut trei stele la est, a avut 12 discipoli, a mers pe apă, a vindecat bolnavii, le-a redat vederea, a fost răstignit, a murit timp de trei zile și a înviat.

2) Mithra (persan) – A existat acum 3200 de ani, s-a născut dintr-o fecioară pe 25 decembrie, o stea în est i-a anunțat nașterea, a avut 12 discipoli, a făcut minuni, a fost răstignit, a murit timp de trei zile și apoi a înviat.

3) Krishna (hindus) – A existat în urmă cu 2900 de ani, s-a născut dintr-o fecioară, a făcut minuni, a fost numit fiul lui Dumnezeu, fiul unui tâmplar, a fost răstignit și a înviat din moarte.

4) Dionisos (greacă/romană) – A existat acum 2500 de ani, născut dintr-o fecioară pe 25 decembrie, învățător călător, a transformat apa în vin, numit copilul sfânt, a fost crucificat, a murit timp de trei zile și a înviat.

Istoria dovedește că între anii 3000 î.Hr. și 500 î.Hr. au existat 19 povești în care salvatorii au fost răstigniți. Toate aceste 19 au fost scrise înainte ca cea a lui Iisus Hristos să fie scrisă. Aceste povești și personajele lor au fost:

Horus din Egipt, 3000 î.Hr.
Thulis din Egipt, 1700 î.Hr.
Krishna din India, 1200 î.Hr.
Crite din Caldeea, 1200 î.Hr.
Atys din Frigia, 1170 î.Hr.
Thammuz din Siria, 1160 î.Hr.
Hesus al druizilor celți, 834 î.Hr.
Bali din Orissa, 725 î.Hr.
Indra din Tibet, 725 î.Hr.
Iao din Nepaul, 622 î.Hr.
Sakia din Hindou, 600 î.Hr.
Mithra din Persia, 600 î.Hr.
Alcestos al lui Euripide, 600 î.Hr.
Quexalcote din Mexic, 587 î.Hr.
Wittoba al telingonezilor, 552 î.Hr.
Prometeu din Caucaz, 547 î.Hr.
Quirinus din Roma, 506 î.Hr.
Dionisos din Grecia, 500 î.Hr.

Deși aceste povești ar putea avea pretenții valabile ca surse ale poveștii lui Isus, istoricii și cercetătorii au găsit mai multe dovezi în povestea lui Horus și în originea africană (Kemet) a numeroaselor versete și cărți din Biblie.