Ar fi o prostie să spun că voievozii Ţării Româneşti nu au fost vasalii regilor Ungariei, acesta era sistemul medieval. Regii Angliei au fost vasalii regilor Franţei – dar asta nu i-a împiedicat pe vasali să-şi înfrângă suzeranii ori de câte ori au avut ocazia. Avem şi noi aceeaşi situaţie: vasalul Basarab l-a înfrânt pe suzeranul Carol Robert de Anjou în 1330, fără nici un fel de reţinere.
Sistemul feudal european şi regulile de vasalitate ale epocii ar trebui văzute precum sistemul „dreptului internaţional” de azi: există nişte reguli, dar până la urmă contează tot cine este mai puternic. În orice caz, trebuie să existe nişte reguli, măcar de faţadă.
O veche polemică
În anii ’30 ai secolului trecut, Revista de istorie română a găzduit o polemică între Gheorghe Brătianu şi Andrei Veress referitoare la originea stemei heraldice a Ţării Româneşti. Ambii istorici acceptau ideea de bază: scutul fasciat al voievozilor valahi era identic cu cel al regilor Ungariei, iar relaţia de vasalitate dovedită limpede de numeroase documente indică faptul că într-un moment pe care nu-l cunoaştem, unul din regii Ungariei i-a conferit unui voievod valah vasal dreptul de a se folosi de această stemă nobiliară.
Faptul că scutul despicat şi fasciat reprezenta stema de familie a Basarabilor este dovedit de folosirea sa separată de stema ţării, respectiv acvila cruciată (care apare singură pe sigiliile documentelor oficiale şi separat de scutul personal al voievodului pe monezi).
Relaţia de vasalitate dintre regii ungariei şi voievozii români a fost extrem de dificilă, voievozii sfindându-şi suveranii ori de câte ori au avut ocazia. Însă sfidarea supremă în epocă mi se pare că a fost răsturnarea stemei heraldice conferite. În vreme ce culorile din stema regelui maghiar erau argint şi roşu, nobilii din familia Basarabilor şi-au conferit un metal superior: aurul, care apare pe nasturii din mormântul de la Curtea de Argeş.
Puţină obrăznicie şi originea ideilor lui Djuvara
Polemica amintită mai sus s-a extins asupra originilor familiei Basarabilor, care – aţi mai auzit asta undeva? – ar fi fost de origine cumană. Andrei Veress îndrăznea să spună că de fapt acvila cruciată valahă ar fi fost de fapt la origine un şoim din stepele Asiei, un fel de Turul maghiar, dar mai mic.
Şi aici este momentul să-mi amintesc de lamentaţiile lui Neagu Djuvara cum că istoricii români s-au ferit să discute despre originea cumană a Basarabilor şi doar el a îndrăznit să spargă gheaţa. Polemica din Revista de istorie română din anul 1931 este doar o părticică a unei discuţii mult mai largi despre originea cumană a Basarabilor. Djuvara fie nu s-a ostenit să consulte Revista de istorie română şi toate celelalte publicaţii în care s-a purtat această discuţie, fie a preferat s-o treacă sub tăcere pentru a se scoate el drept erou al corectitudinii ştiinţifice. O mică notă: originea cumană a Basarabilor era susţinută doar de istorici maghiari, precum Fachidiot-ul Racsony sau Andrei Veress.
Şi acum să vedem ce le spunea polonezilor regele maghiar pe jumătate român Matei Corvin despre vasalitatea lui Ştefan cel Mare:
[alert style=”red”]„Iar dacă vă linguşeşte spunându-vă şi vouă aceleaşi vorbe, face după obiceiul lui, căci tot aşa se poartă cu Tătarii şi cu Turcii, pentru ca, între atâţia stăpâni, viclenia lui să rămâie mai multă vreme fără pedeapsă”[/alert]
