Osman Ghazi, fondatorul Imperiului Otoman: Domnia sa a marcat începutul unei dinastii care a durat peste șase secole

Imperiul Otoman a fost unul dintre cele mai mari și mai longevive imperii din istorie. A fost fondat la sfârșitul secolului al XIII-lea – începutul secolului al XIV-lea și a rezistat peste șase secole. Imperiul a fost creat de triburile turcești (Kayi și Halime Hatun) cu sediul în Anatolia (astăzi parte a Turciei) și a crescut în mărime de-a lungul secolelor.

La apogeul său, Imperiul Otoman cuprindea cea mai mare parte a Europei de sud-est, părți din Orientul Mijlociu, Africa de Nord până în Algeria și porțiuni din Peninsula Arabică. Cu toate acestea, până la mijlocul secolului al XIX-lea, Imperiul Otoman a fost grav slăbit, atât de mult încât a fost numit „omul bolnav al Europei”, conform ancient-origins.net.

Imperiul Otoman s-a prăbușit la scurt timp după încheierea Primului Război Mondial. Monarhia veche de secole a fost abolită, iar Turcia a fost declarată republică. Deși califatului otoman i s-a permis să existe ca instituție, și acesta a fost în cele din urmă abolit de noua republică.

Osman Ghazi, fondatorul Imperiului Otoman

Imperiul Otoman poartă numele lui Osman I (cunoscut și sub numele de Osman Ghazi), căruia i se atribuie înființarea imperiului.

Viața lui Osman I, în ciuda importanței sale istorice, este încă înconjurată de incertitudini și îndoieli din cauza lipsei de surse istorice despre el. Osman „Ghazi” (războinic al credinței) a fost conducătorul turcilor otomani (osmanli, literal „de la Osman”) și fondatorul Imperiului Otoman, din care derivă numele său și al casei sale regale.

Deoarece nu există nicio lucrare contemporană despre Osman care să-i povestească viața, este dificil să distingem ce este real sau mitic în povestea sa. Din nefericire, viața sa nu va primi consemnări până în secolul al XV-lea, la puțin peste 100 de ani de la moartea sa.

Conform tradiției otomane, Osman era descendent al tribului Kayi, iar descendența sa era derivată din legendarul războinic Oguz Khan. Tribul Kayi, stabilit în Anatolia, a fost unul dintre numeroasele triburi turcești vasale ale Imperiului Selgiuc, iar mai târziu avea să joace un rol fundamental și pentru originile Imperiului Otoman.

Se spune că s-a născut în 1258 în orașul Söğüt, situat în nord-vestul provinciei Bilecik de astăzi, care pe atunci era aproape de granița bizantină. Faptul că s-a născut în același an în care mongolii au distrus Imperiul Abbasid a fost o coincidență interesantă care a dat speranță pentru viitor. A fost cel mai tânăr dintre cei trei fii ai lui Ertuğrul Ghazi.

A participat la lupte alături de tatăl său încă de la o vârstă fragedă. În timpul domniei tatălui său, a participat la bătălii în calitate de comandant de armată de șapte sau opt ori. Acesta a fost motivul pentru care a primit titlul de „ghazi”, care înseamnă soldat veteran în limba turcă, și era bine cunoscut printre soldați încă de la o vârstă fragedă.

Ertuğrul Ghazi l-a trimis de mai multe ori ca reprezentant la sultanatul selgiucid de Rum din Konya, unde se întâlnea cu oamenii de stat și cu bătrânii ordinului Mevlevi.

Osman a avut un vis într-o noapte când era oaspete în loja savantului musulman Sheikh Edebali din Bilecik, în 1277. Osman l-a respectat întotdeauna pe șeicul Edebali și a participat la discuțiile sale religioase.

În visul său, o lună s-a ridicat din pieptul șeicului și a intrat în pieptul lui Osman. Apoi, din buricul lui Osman au început să iasă ramurile unui platan, iar umbra lui cuprindea întreaga lume.

Râurile curgeau și oamenii se plimbau la umbra lui. Șeicul a interpretat acest vis atunci când Osman i-a povestit a doua zi: „Dumnezeu te-a binecuvântat pe tine și pe urmașii tăi cu o domnie lungă. Te vei căsători cu fiica mea. Copiii tăi vor fi cuceritori ai lumii”.

Astfel, Osman Ghazi s-a căsătorit cu fiica șeicului. Șeicul Edebali, despre care se spune că ar fi descendent al Profetului Mahomed, a fost primul muftiu (căpetenie religioasă) al Imperiului Otoman.

Moștenitorul

La moartea lui Ertuğrul Ghazi în 1281, Osman Ghazi a fost adus la putere de șefii militari și liderii breslelor, în ciuda vârstei sale.

Astfel, a devenit șeful micului beylik (principat) dintre Söğüt și Domaniç datorită forței, curajului și cunoștințelor sale.

Sultanul selgiucid i-a confirmat principatul prin trimiterea unui firman (edict). El a continuat misiunea tatălui său și s-a înțeles bine cu vecinii săi, domnii și guvernatorii bizantini cunoscuți sub numele de tekfuri, conform dailysabah.com.

Într-o zi, Osman Ghazi a auzit de la un spion despre o ambuscadă pregătită de tekfurii din Inegöl și Karacahisar. Acesta a acceptat să lupte la Ermenibeli, lângă Inegöl de astăzi, în nord-vestul Turciei, în 1284, dar Osman s-a retras când nepotul său a fost ucis.

Toate trupele sale erau de infanterie, iar aceasta a fost prima operațiune militară a Imperiului Otoman. În anul următor, a cucerit Kulacahisar, un district de lângă Ermenibeli, pentru a răzbuna ambuscada și pentru a începe extinderea spre nord. Aceasta este prima cucerire din istoria otomană.

A numit un qadi (judecător) la Karacahisar (astăzi o suburbie a orașului Eskișehir), pe care l-a cucerit în 1289. În predicile de vineri, numele lui Osman Ghazi începuse să fie menționat alături de cel al califului abbasid și al sultanului selgiucid. O monedă de argint a fost bătută în numele lui Osman Ghazi. Întrucât acestea erau semne de suveranitate, se crease un stat de facto. Cu toate acestea, Osman Ghazi și-a continuat respectul și devotamentul față de sultanul selgiucid, chiar dacă în aparență. Principatul otoman avea statutul de provincie autonomă.

Pacta sund servanda („tratatele trebuie sa fie respectate”)

Între timp, mongolii au invadat Anatolia. În data de 27 ianuarie 1300, când sultanul selgiucid Alaeddin Keykubad al III-lea a fost întemnițat de către conducătorul mongol Gazan Khan, comandanții i-au jurat credință lui Osman Ghazi, în conformitate cu o veche tradiție turcă.

În timpul domniei sultanului Abdulhamid al II-lea, secole mai târziu, acest eveniment a fost acceptat ca fiind data fondatoare a Imperiului Otoman. După aceea, mulți comandanți și beys (prinți) au început să îl prefere pe Osman. Micul său principat era important datorită locației sale strategice.

Împăratul bizantin Andronikos al II-lea, care nu reușea să împiedice activitățile lui Osman Ghazi prin intermediul tekfurilor, a trimis de data aceasta o armată pentru a mărșălui asupra beylikului lui Osman. Osman Ghazi a învins această armată în bătălia de la Koyunhisar (Bapheus), lângă Yalova, în 1301. Iznik (Niceea) a fost asediată. Osman Ghazi l-a executat pe unchiul său, Dündar Bey, în 1302, deoarece acesta a refuzat să accepte principatul lui Osman pentru o lungă perioadă de timp și a lucrat împotriva lui, colaborând cu oamenii lui Andronikos al II-lea.

În 1306, tekfurul de Bursa și tekfurii săi aliați au fost înfrânți la Dinboz. În acel an, otomanii au semnat primul tratat militar cu tekfurul din Uluabat. Tekfurul din Uluabat i-a predat lui Osman controlul asupra altor tekfuri, cu condiția ca acesta să nu atace cetatea și să nu treacă podul din fața orașului. Acționând pe principiul „pacta sunt servanda”, niciun sultan otoman nu a traversat vreodată acest pod și au folosit bărci pentru a traversa râul din zonă ori de câte ori era nevoie.

Osman Ghazi a cucerit Mudanya în 1307 și a ajuns la Marea Marmara. O bază navală a fost înființată pe insula Imrali. De fapt, potrivit unor surse occidentale, Osman Ghazi a lansat chiar și o expediție spre insula Rodos din Marea Egee. Din cauza durității guvernării tekfurilor și a impozitelor mari, sătenii care locuiau în ținuturile de la est de Marea Marmara au acceptat cu recunoștință conducerea lui Osman Ghazi. Mulți dintre ei au adoptat islamul și au fost turcizați în acest proces. Mai mult decât atât, Köse Mihal, tekfurul din Harmankaya, s-a convertit la islam și a participat la multe operațiuni militare alături de Osman.

Din 1317, Osman l-a trimis în principal pe fiul său, Orhan I, și pe comandanții numiți „alp” la majoritatea operațiunilor militare. Principalul obiectiv al lui Osman Ghazi era cucerirea orașului Bursa. Astfel, fiul său Orhan I a cucerit orașul Brusa.

Anul 1324, când a fost cucerit orașul Bursa, a fost de asemenea important întrucât atunci a murit fondatorul Imperiului Otoman, Osman Ghazi. Pe patul de moarte, Osman a auzi de la fiul său despre cucerirea orașului Bursa. Potrivit legendei, Osman i-a dat atunci lui Orhan ultimul sfat:

„Fiule, eu mor; și mor fără regrete, pentru că las un urmaș ca tine. Fii drept; iubește bunătatea și arată milă. Acordă protecție egală tuturor supușilor tăi și extinde legea Profetului”, conform historiaislamica.com.

În semn de recunoaștere a importanței victoriei, Osman l-a instruit apoi pe Orhan să îl îngroape în Bursa și să facă din ea capitala noului imperiu. Osman a fost înmormântat în Bursa, așa cum a dorit, într-un frumos mausoleu care avea să rămână un monument dedicat sultanului timp de câteva secole după moartea sa.

Fiul său, Orhan I, a fost al doilea sultan al Imperiului Otoman. Cel de-al treilea fiu al lui Osman, Alaeddin Pașa, a devenit vizirul lui Orhan. Ceilalți patru fii ai săi au servit sub domnia lui Orhan ca și comandanți militari. Un alt fiu al lui Osman Ghazi a fost, de asemenea, trimis la palatul selgiucid pentru a fi crescut de Ertuğrul Ghazi.