În Dacia romană, timp de 165 de ani de ocupație, nu au existat condițiile de romanizare/latinizare a Dacilor, din câteva motive bine întemeiate, documentate din sursele romane din acele vremuri.
În 117, anul morții lui Traian, Dacii alături de Dacii Liberi, Roxolani și Iazigi, încep să se ”romanizeze” printr-o serie de răscoale în care guvernatorul provinciei, Gaius Iulius Quandratus Bassus este ucis. În același an, Hadrain noul împărat al Romei, vine în întâmpinarea ”romanizării” Dacilor dând foc podului de la Drobeta, probabil ca nu cumva Dacii, în entuziasmul ”romanizării” să nu ajungă în Moesia.
Începând din anul 138, un alt împărat, Antonius Pius în urma răscoalelor Dacilor care vroiau ”romanizare” cu orice preț. întărește legiunile romane din Dacia, probabil cu mai mulți învățători special antrenați să ”romanizeze” mai repede poporul Dac.
În 156-157 Dacii Liberi, vor și ei ”romanizare” și atacă granițele de nord ale Daciei romane, procesul fiind oprit prin ridicarea unul val de pământ și piatră pe linia râurilor Someș și Criș.
În 157-158 același Antonius Pius, aduce mai multe trupe auxiliare pentru a pototli setea de ”romanizare” a Dacilor, care alături de Dacii Liberi, Carpi și Costoboci se răscoală împotriva ”civilizatorilor” romani. Atunci împăratul Pius primește titlul de Dacicus Maximus.
În 166 ”romanizarea” Dacilor prinde viață iar, printr-o serie de răscoale, prin atacul unor garnizoane și castre din provincia ocupată, ținta fiind Sarmizegetusa ulpia traiana. Rezultatul: aducerea de noi trupe ”civilizatoare”, cum ar fi legiunea a V-a Macedonica și unele detașamente din legiunile Fretensis, Claudia și Italica.
Urmează ”romanizarea” din 167 cu atacarea simultană a Daciei ocupate, de Carpi, Costoboci și Quazi pe de-o parte și Roxolani și Iazigi pe de lată parte. Atât de mult se dorea ”romanizarea” încât această ”federație barbară” devastează coastele Mării Negre ajungând în Macedonia, Moesia și Tracia. Costobocii, Carpii și Roxolanii considerând că nu este suficient, ajung în Tesalonic și Atena și alături de populația băștinașă, distrug așezările romane și grecești. Împăratul Marcus Aurelius vine și el în întâmpinarea dorinței de ”romanizare” a Dacilor, stabilind un comandament militar (a se citi civilizator) unic pentru Moesia și Dacia ocupată, condus de Marcus Claudius Fronto.
În 170 procesul de ”romanizare” capătă noi dimensiuni prin uciderea pe câmpul de luptă a lui Marcus Claudius Fronto.
170-171 îl aduce pe Iulius Piso Berenicionus care reușește ”să înfrângă dorința de romanizare”, însă fără nici un rezultat.
În 174 Marcus Aurelius vine personal în Dacia și cu ajutorul armatelor de eiltă, reușește cu greu ”să înfrângă dorința arzătoare de romanizare” a Dacilor. Comandanții legiunilor Macedonica și Gemina iau locul procurorilor civili. Tot atunci familia regelui Costoboc Pieroporus, este luată prizonieră de către romani.
De o importanță de neluat în seamă, mai sunt și angajamentele financiare luate de Commodus Antoninius în fața Dacilor Liberi, cei care nemaiprimind tributul romei se apucă să atace într-una zonele Daciei ocupate, luptele fiind încheiate cu ajutorul generalilor romani Clodius Albinus și Pescenninus Niger.
”Romanizarea” însă continuă.
213-214 aduce noi revolte în provincie din cauza Edictului Constituția Antoniniană dat în 211 de Caracalla. Revoltele transformate în război îi aduc pe Costoboci și Carpi alați cu Bastarnii, Roxolanii și Vandalii în mai multe provincii ale imperiului. În 217 Caracalla este asasinat.
Noul împărat Marcus Opellius Macrinus nu reușește să împiedice dorința Dacilor Liberi de ”romanizare” și preferă să plătească tribut acestora pt a se ocupa în liniște de ”romanizarea” Dacilor ocupați. În schimbul părăsirii teritoriilor ocupate, pe lângă tribut, împăratul eliberează ostaticii luați de Caracalla.
Mai târziu în 236-237, Maximin Tracul pe numelel lui adevărat Gaius Iulius Verus Maximinus, își ia titlul de Dacicus Maximus și Sarmaticus Maximus după ce oprește atacurile Dacilor Liberi aliați cu Sarmații Iazigi.
În 238, Carpii pătrund în zona numită azi Câmpia Română, de unde pornesc atacurile asupra provinciei nordice ocupate de peste munți, iar în alianță cu Goții pătrund în Dobrogea și Moesia.
Războiul se termină cu promisiunile romanilor de subsidii bănești.
În 242 aceeiași Carpi aliați cu aceeiași Goți, pătrund în imperiul roman până în Moesia și Tracia.
În 245-247 urmează o accelerare a procesului de ”romanizare” a Dacilor, prin intervenția în 247 a lui Filip Arabul, care până la urmă se retrage la sud de Dunăre.
În 248 cetatea Histria este distrusă când Goții lui Argatihus și Gunthericus, aliați cu Carpii și Taifalii pătrund în Dobrogea și sunt respinși de viitorul împărat, Caius Messius Quintus Decius.
În 249 alianța Carpilor și Goților cu Vandalii, Bastarnii și Taifalii, va ataca simultan Dacia ocupată și Moesia, ajungând la Sarmizegetusa traiană și continuând prin atacurile legiunii din Panonia. Tot atunci, armate ale acestei alianțe invadează Moesia Superior și Macedonia, împăratul Decius și fiul acestuia sunt omorâți în luptele de retragere ale aceste a doua armate.
În 253, împăratul Trebonianus Gallus, neînțelegând procesul de ”romanizare” al Dacilor, încetează să mai plătească tribut Carpilor și Goților, aceștia trecând la atacuri în Moesia.
Urmează 257-258 când Goții și Carpii atacă sudul dunării pe uscat și pe mare, Goții ajungând până pe coastele Asiei Mici și Bosfor.
În 263-267 Moesia Inferior și Superior este invadată de Carpii aliați cu Goții.
Toată ”romanizarea” Dacilor ocupați, a culminat cu retragerea totală a romanilor, 271-275, atunci când Aurelian a înțeles că Dacia este imposibil de cucerit!
Consecințele acestor evenimente au dus la în foarte scurt timp la refacerea unității Dacilor din afara și din interiorul Carpaților!
