De ce Italia nu este numita Romania dupa Romani?

Italia, leagănul civilizației romane, este locul unde a început totul: de la mica așezare pe malurile Tibrului până la un imperiu care a dominat lumea antică. Totuși, numele “România” nu a fost păstrat pentru peninsula italiană, ci a migrat spre est, devenind denumirea unei țări moderne din Balcani. De ce s-a întâmplat asta? Răspunsul implică o combinație de evoluții lingvistice, istorice și identitare, care au modelat harta Europei de-a lungul secolelor. În acest articol, vom explora originile numelor “Italia” și “România”, moștenirea Imperiului Roman și motivele pentru care Italia nu poartă numele romanilor, în ciuda faptului că ei au pornit de acolo.

Originea numelui “Italia”

Numele “Italia” este mult mai vechi decât Imperiul Roman și nu are legătură directă cu romanii înșiși. El provine din antichitatea pre-romană și se referă inițial la regiuni din sudul peninsulei. Potrivit unor teorii, termenul derivă din grecescul “Italói”, care desemna un trib de siceli ce traversaseră Strâmtoarea Messina și se stabiliseră în Calabria. O altă ipoteză leagă numele de oscanul “Víteliú”, însemnând “țara vițeilor tineri”, reflectând o zonă fertilă și bogată în pășuni din sudul Italiei. Grecii antici foloseau “Italia” pentru a descrie părți din peninsula sudică, iar romanii au extins treptat termenul pentru a cuprinde întreaga regiune.

În perioada republicană romană, “Italia” desemna teritoriul central al peninsulei, excluzând provinciile nordice precum Gallia Cisalpină. Abia sub Augustus, în secolul I î.Hr., “Italia” a devenit o entitate administrativă unificată, cuprinzând toată peninsula până la Alpi. Chiar și atunci, romanii se identificau mai degrabă ca “romani” (cetățeni ai Romei) decât ca “italieni”. Numele “Italia” a supraviețuit căderii Imperiului Roman de Apus în 476 d.Hr., fiind folosit în Evul Mediu pentru a descrie regiuni fragmentate sub dominație longobardă, bizantină sau francă.

Când Italia modernă s-a unificat în 1861, liderii Risorgimento-ului, precum Giuseppe Garibaldi și Camillo Cavour, au ales “Italia” pentru a evoca moștenirea antică și unitatea geografică, evitând orice confuzie cu alte entități “romane”. Numele sublinia o identitate distinctă, bazată pe geografie și cultură renascentistă, nu pe o pretenție exclusivă la moștenirea romană.

Moștenirea Imperiului Roman și numele “România”

Imperiul Roman, fondat de romani în Italia, nu a fost niciodată numit “Italia” în întregime. Cetățenii săi se numeau “romani”, iar imperiul era “Imperium Romanum” – Imperiul Roman. După divizarea în Imperiul de Apus (cu capitala la Roma) și cel de Răsărit (cu capitala la Constantinopol), numele “roman” a persistat mai ales în est.

Imperiul Bizantin, cum îl numim azi, se autodenumea “Basileia tōn Rhōmaiōn” (Imperiul Romanilor) sau uneori “Romania” – un termen latin însemnând “țara romanilor”. Locuitorii săi se considerau “romanoi” (romani), nu “bizantini” – un termen inventat de istorici moderni. După căderea Constantinopolului în 1453, moștenirea “română” s-a dispersat, dar a supraviețuit în regiuni populate de vorbitori de limbi romanice, precum cele din Balcani.

Aici intervine România modernă. Numele “România” derivă din “român”, care la rândul său vine din latinul “Romanus” (roman). Populația din actuala Românie, formată din descendenții dacilor romanizați, a păstrat o limbă latină (româna) și o identitate legată de romani. Teoria continuității daco-romane susține că românii sunt urmași ai coloniștilor romani și ai dacilor asimilați după cucerirea Daciei de către Traian în 106 d.Hr. Deși provincia Dacia a fost abandonată în 271 d.Hr., elementele romane au persistat în zonă.

Termenul “România” a apărut în secolul al XVI-lea în contexte bizantine și otomane, referindu-se la teritoriile populate de “români”. Abia în secolul al XIX-lea, în timpul mișcării naționale, a fost adoptat oficial. La unirea Principatelor Dunărene (Moldova și Țara Românească) în 1859, numele “România” a fost propus pentru a sublinia unitatea lingvistică și moștenirea romană, fiind oficializat în 1866 sub Cuza Vodă. Acesta era un mod de a revendica o identitate latină distinctă față de vecinii slavi sau maghiari.

De ce Italia nu a adoptat numele “România”?

Mai multe motive explică de ce Italia nu poartă numele “România”:

1. Tradiția geografică vs. identitară: “Italia” era un nume consacrat pentru peninsulă încă din antichitate, legat de geografie și triburi locale, nu de Roma însăși. Romanii au cucerit și unificat Italia, dar nu au redenumit-o după ei – ei erau “romani” din Roma, iar Italia era o regiune mai largă. În contrast, în est, numele “roman” a devenit un marker etnic pentru populațiile romanizate.
2. Fragmentarea post-romană: După căderea Imperiului de Apus, Italia s-a divizat în regate barbare, republici maritime și state papale. Nu exista o entitate unificată care să revendice exclusiv moștenirea romană. Imperiul Bizantin, apoi Sfântul Imperiu Roman (germanic), au preluat titlul “roman”, lăsând Italia fără o pretenție centrală.
3. Renașterea și identitatea modernă: În Renaștere, italienii au redescoperit antichitatea clasică, dar au pus accent pe moștenirea etruscă, greacă și romană ca parte a unei culturi “italiene”. Când s-a unificat în 1861, Italia a ales un nume care evoca unitatea peninsulei, nu o legătură exclusivă cu Roma antică, pentru a include regiuni diverse precum Lombardia sau Sicilia.
4. Moștenirea lingvistică în Balcani: România a adoptat “România” pentru că populația sa vorbea o limbă romanică și se identifica drept “români” de secole. Italienii, deși vorbesc și ei o limbă derivată din latină, nu s-au numit niciodată “români” – ei sunt “italieni”. Numele “România” a fost o alegere naționalistă în secolul al XIX-lea pentru a sublinia latinitatea într-o regiune dominată de slavi.

În plus, alte țări au revendicat moștenirea romană: Franța (prin “romans” în limba franceză), Spania (prin “romanos”), dar niciuna nu s-a numit “România”. Numele a rămas disponibil pentru regiunea dunăreană, unde identitatea romană a persistat cel mai puternic în termeni etnici.

Concluzie

Italia nu se numește “România” pentru că numele “Italia” este ancorat în geografia și istoria pre-romană a peninsulei, în timp ce “România” a evoluat ca un termen pentru “țara romanilor” în contextul bizantin și balcanic. Romanii au lăsat o moștenire uriașă, dar numele lor a migrat spre est, unde a fost adoptat de o națiune care și-a bazat identitatea pe latinitate. Astăzi, Italia și România împart o rădăcină comună – limba și cultura romană – dar au drumuri istorice distincte. Această separare subliniază cum istoria nu este liniară, ci un mozaic de influențe și alegeri.