Cine Si De Ce Ascunde Existenta Limbii Si A Alfabetului Dac

Limba dacică, vorbită de poporul dac în regiunea care astăzi cuprinde România, Bulgaria și părți din Serbia și Ucraina, reprezintă unul dintre cele mai enigmatice capitole ale istoriei lingvistice europene. Ca limbă indo-europeană din ramura paleo-balcanică, ea a fost asociată cu traca și posibil cu frigiana, dar documentarea sa este extrem de limitată. Surse antice precum Herodot (sec. V î.Hr.) menționează dacii ca un popor înrudit cu geții, vorbind o limbă similară, dar fără a oferi texte extinse. Strabon și Pliniu cel Bătrân confirmă că geții și dacii vorbeau aceeași limbă, dar niciunul nu descrie un alfabet propriu . Absența inscripțiilor dace autentice a dus la speculații că scrierea era tabuizată religios, așa cum sugerează Sorin Olteanu de la Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan” din București: “Scrierea dacică este pură fabricație… pur și simplu scrierea dacică nu există” .

Cunoscutele cuvinte dace, aproximativ 160, provin din glose antice, nume de plante (cum ar fi “brânză” – presupus dac, însemnând brânză) și toponime (cum ar fi “Dunăre” sau “Carpați”). Acestea sugerează un substrat în româna modernă, estimat la 10-15% din vocabular, incluzând termeni precum “băiat”, “copac” sau “abur” . Totuși, limba s-a stins probabil până în secolul al VI-lea d.Hr., după romanizare și migrații slave. Teoria romanizării susține că româna derivă din latina vulgară adusă de coloniști romani, amestecată cu elemente dace, dar fără a nega existența limbii dace în sine.

Dezbaterea despre un alfabet dac propriu este centrală în teoriile conspiraționiste. Nu există dovezi arheologice pentru un sistem de scriere independent; dacii foloseau alfabetul grec pentru inscripții limitate, cum ar fi un fragment de vas din Poiana, Galați, datând din perioada La Tène, care arată litere grecești și latine folosite de un olar dac . Afirmațiile despre un “alfabet dac” apar în secolul al XIX-lea, promovate de Cezar Bolliac, un arheolog amator, care a fost criticat de Alexandru Odobescu pentru lipsa de rigurozitate . Artefacte precum tăblițele de la Tărtăria, descoperite în 1961 și datate în neolitic (5500 î.Hr.), sunt interpretate de protochroniști ca dovadă a celei mai vechi scrieri din lume, originară din spațiul dac, dar experții le văd ca simboluri non-lingvistice, similare celor din Sumer .

Protochronismul, un curent naționalist românesc amplificat sub Nicolae Ceaușescu, susține că dacii au fost centrul civilizației europene, cu o limbă și cultură superioare, ascunse pentru a promova superioritatea romană. Lucian Boia, în “Istorie și mit în conștiința românească”, descrie acest fenomen ca o “naționalism steril și paranoic”, unde dacii sunt văzuți ca inventatori ai scrierii, legilor și chiar ca cuceritori ai Europei, Indiei sau Americii . Exemple extreme includ afirmațiile lui Nicolae Densușianu în “Dacia preistorică” (1913), care vede Dacia ca centru preistoric european, integrând figuri disparate precum dinastia Asăneștilor sau Horea . Modern, Iosif Constantin Drăgan și Napoleon Săvescu promovează idei precum cuceririle dace în Japonia sau originea dacică a sanscritei, criticate de Mircea Babeș ca pseudștiință .

Plăcuțele de la Sinaia reprezintă un caz emblematic. Descoperite în 1875, aceste 200 de plăci de plumb conțin inscripții în greacă veche, cu elemente dace, ilustrând regi, temple și bătălii. Ele menționează Burebista, unificatorul dacilor (80-44 î.Hr.), și descriu capitala Sarmizegetusa cu detalii confirmate ulterior de săpături din 1956 . Limba inscripțiilor arată caracteristici indo-europene, cu cuvinte precum “mato” (rege) sau “talipoko” (cetate), susținând teoriile lui Hasdeu despre asemănarea cu româna și slavona. Totuși, analizele arată că sunt falsuri din secolul al XIX-lea: plumb modern, erori precum “Comidava” în loc de “Cumidava”, tunuri anacronice și simboluri masonice . Povestea originii – copii după plăci de aur topite de regele Carol I – este suspectă, iar Hasdeu este bănuit de implicare, deși nedovedit.

Teoriile conspiraționiste acuză istorici maghiari și evrei de “îngroparea” descoperirilor, pentru a nega continuitatea dacică și a susține teza migrației . Forumuri online și cărți precum cele ale lui Daniel Roxin susțin că arheologii ascund adevărul pentru interese oculte anti-românești . Vaticanul este invocat ca deținător de documente secrete, confirmate chipurile de Miceal Ledwith, un fost consilier papal, care ar fi declarat că latina derivă din româna străveche . Totuși, astfel de afirmații lipsesc de surse verificabile și sunt respinse de lingviști.

Pentru a ilustra substratul dac în română, iată un tabel cu exemple de cuvinte presupus dace, comparate cu echivalente în alte limbi indo-europene:

Acest tabel, bazat pe studii precum cele ale lui Ariton Vraciu în “Limba daco-geților” (1980), arată influențe, dar nu dovedește un alfabet sau limbă ascunsă . Criticii protochronismului, precum George Pruteanu, văd aceste teorii ca expresii ale unui complex de inferioritate, negând colonizarea romană și extincția dacilor .

În concluzie, “ascunderea” pare mai degrabă o narațiune mitică decât o conspirație reală. Lipsa dovezilor se datorează distrugerilor istorice și limitărilor arheologice, nu unor eforturi deliberate. Totuși, moștenirea dacică rămâne vitală pentru identitatea română, meritând studii riguroase, nu speculații.