Povestea paradoxalului Gabriel Bethlen, principele ardelean care a visat unirea Moldovei şi Munteniei sub numele Dacia

Gabriel Bethlen (1580 – 1629) a condus Transilvania timp de 16 ani, într-una dintre perioadele cele mai tulburi dar şi înfloritoare din istoria ei şi a rămas unul dintre marile personalităţi din istoria românilor. Principele transilvănean a încercat să ajungă stăpânitor al Moldovei şi al Munteniei, pe care, potrivit istoricilor, ar fi dorit să le unească sub numele de Dacia.

Gabriel Bethlen s-a născut în 1580, în Ilia, în prezent în judeţul Hunedoara, într-o familie înstărită de nobili. La vârsta de 13 ani a rămas orfan de ambii părinţi, iar domeniul familial şi bunurile din Ilia i-au fost confiscate. A intrat în slujba Curţii princiare, iar la 20 de ani a devenit comandant de oşti şi se afla în anturajul principelui transilvănean Sigismund Bathory, la Curtea imperială de la Viena.

În primul deceniu al anilor 1600, Bethlen a fost aliatul, pe rând, al principilor transilvăneni Moise Secuiul (1603 – 1604), Ştefan Bocskay (1604-1606) şi Gabriel Bathory (1608 – 1613), şi mai puţin al lui Sigismund Rakoczi (1606 – 1608), care îl şi arestează, iar în 1613 ajunge pe tronul Transilvaniei cu sprijinul Porţii Otomane. A domnit timp de 16 ani până la moartea sa în 1629, iar istoricii îl consideră unul dintre marii principi din istoria Transilvaniei.

Iată zece lucruri mai puţin ştiute despre principele transilvănean:

1. Cele două soţii ale lui Gabriel Bethlen

La vârsta de 26 de ani, în vremea în care era comandant de oşti şi consilier general al principelui Ştefan Bocksay, Gabriel Bethlen a luat în căsătorie pe Suzana Karolyi, o tânără născută în Cluj, provenită dintr-o familie de mari latifundiari din nordul Ungariei, aflat sub stăpânire habsburgică. Suzana Karolyi a murit în 1622, iar patru ani mai târziu Bethlen s-a căsătorit cu Ecaterina de Brandenburg (1604 – 1649). Întrucât Bethlen nu a avut copii, după moartea sa Ecaterina de Brandenburg a preluat regenţa Transilvaniei, pentru o perioadă scurtă, între 16 noiembrie 1629 şi 28 septembrie 1630, după care a abdicat în favoarea lui Ştefan Bethlen.
Ecaterina de Brandenburg (1604 – 1649).

2. Şi-a pedepsit amantele pentru vrăjitorie

Se spune că principele şi-ar fi iubit mult prima soţie soţia, chiar dacă în acelaşi timp a avut mai multe amante. În anul dinaintea morţii Suzanei Karolyi, tânăra s-a îmbolnăvit crunt, iar Bethlen a considerat că boala care a ţintuit-o la pat ar fi fost cauzată de farmecele făcute de rivalele ei.

„Nici principele Gábor Bethlen, suflet iluminat, nu a fost scutit de o seamă de temeri că boala primei sale soţii, Suzana Károlyi, s-ar datora unor practici magice. Iniţiează un proces de vrăjitorie împotriva surorii fostului său rival, Anna Báthory de Somlyó, şi a două doamne nobile: Dengeleginé (Kata Török de Enying) şi Imrefiné (Kata Iffjú), fostele amante ale lui Bethlen)”, relata cercetătoarea Maria Roşu. Potrivit unei scrisori adresate de Bethlen către soţia sa, acesta i-ar fi spus că Anna Bathory şi celelalte femei acuzate de vrăjitorie erau trimise în judecată. „A fost prinsă Csomaközi Banfiné (Anna Báthory, după numele soţului), şi din cei îndrăciţi cinci, şi maestrul. Am scris imediat, să fie văzută de lege, dacă s-a dat sentinţa, să fie omorâtă. Numai de te-ar vindeca acei rupţi de Dumnezeu, poate cumva te pot vindeca. Doctori, bărbieri, nu sper eu, că ar putea folosi împotriva atare farmece”, se arăta într-o scrisoare menţionată de Maria Roşu, pe Istorie povestită.

3. A vrut să unească principatele sub numele Dacia

Gabriel Bethlen a făcut demersuri la Poarta Otomană, pentru a ajunge la conducerea Moldovei şi al Munteniei, dar s-a lovit de opoziţia turcilor, care nu aveau niciun interes să îl ajute, scrie istoricul Petru Bunta, în cartea „Gabriel Bethlen” (Editura Militară – 1981). Şi alţi istorici confirmau planurile principelul transilvănean, dar şi bunele sale relaţii cu domnitorii Munteniei şi ai Moldovei.

“Mai important pentru noi este planul pe care l-a avut Bethlen de a ajunge rege al Daciei («rex Dacia e »), reunind câteştrele ţările româneşti sub stăpânirea sa. O corespondenţă din Decembrie 1627 ne arată că el făcea în acest sens demersuri la Poartă. Turcii, cari n-aveau însă niciun interes să creeze un asemenea organism puternic în coasta lor şi care nu uitaseră cele păţite sub Mihai, nu aprobară cererea. Bethlen nu încerciă s-o realizeze cu armele. Relaţiile lui cu Muntenia şi Moldova au fost paşnice. De altfel, la alegerea sa ca principe, în 1613, el Meuse o irtelegere cu Radu Mihnea şi Tomşa. A dat mâna cu cei doi voievozi, povesteşte un izvor contemporan şi s-au jurat că vor fi fraţi unul altuia şi până la moarte nu se vor lăsa unul de altul. Ceea ce s-a şi îndeplinit”, se arată în volumul „Istoria Românilor”, de Constantin Giurescu (1944).

4. A vrut să fie rege al Ungariei, Cehiei şi al Poloniei

Istoricul Constantin Giurescu afirma, de asemenea, că Bethlen a avut pretenţii şi la tronul Ungariei şi a sperat la tronul Cehiei şi al Poloniei.

„Gabriel Bethlem a avut planuri mari: a voit să fie rege al Ungariei şi sá reia părţile din această ţară pe care le ocupau imperialii. Spre a-şi atinge scopul, a purtat nu mai puţin de trei războaie cu aceşia, încadrate toate în marele război european de 30 de ani, în care se poate spune deci că Transilvania a jucat un rol bine precizat. A avut şi dibacia de a prezenta lupta sa ca o acţiune pentru apararea libertăţilor religioase şi constituţionale, indicate de Hansburgii catolici şi autocrati. Deşi n-a izbutit din cauza condiţilor puse de turci să se încoroneze rage al Ungariei, a realizat totuşi importante câştiguri teritoriale, Imperialii recunoscându-i, prin tratatul de la Mikulov, ratificat la 6 Ianuarie 1622, stipanirea asupra celor şapte judete limitrofe Transilvaniei şi acordându-i, pentru apărarea cetăţilor de la graniţă, o subveţie anuală de 50.000 de florini. Bethlen a sperat, în 1618-1620, să devie rege al Cehilor; speranta sa a fost spulberată însă prin victoria decisivă a Habsburgilor de la Muntele Alb (1620), în urma căreia Cehii şi-au pierdut libertatea pentru trei secole, până în 1918. Spre sfarşitul domniei, el s-a gandit la coroana polonă, opoziţia din Polonia i-o şi oferi; nu se ajunse însă la acţiune, deoarece firul vieţii i se curmă”, se arată în volumul „Istoria Românilor”, de Constantin Giurescu (1944).

5. De ce i se spunea „ţiganul”

Istoricii susţin că adversarii principelui transilvan Gabriel Bethlen îi spuneau „ţiganul”, din cauza telui închis la culoare. În ciuda apelativului peiorativ, în epoca sa însuşirile remarcabile ale sale îi erau recunoscute.

6. Cum a ajuns principe

Otomanii l-au ajutat pe Gabriel Bethlen să ajungă principe al Transilvaniei, deoarece acesa era apropiat lor.

„Bethlen Gabor era din neamul Bathoreştilor care au fost emiri şi voievozi în Transilvania, Mai înainte de acesta, Bathory Gabor, care fusese numit crai în Transilvania, îşi câştigase un renume cu porecla „Craiul cel Nebun”. Fiind un nebun afurisit, Bathory dădea târcoale soţiilor şi fiicelor de nobili şi ale altora din Transilvania. Luând cu forţa averile acestora, i-a ucis pe mulţi dintre cei care, în faţa abuzurilor lui, i se opuneau. Mulţi scăpaseră din mîna lui cu mii de necazuri. Mai sus numitul Bethlen a venit iarăşi să se plângă la Poarta fericirii. Atunci Iskender paşa, fiind mijlocitor pentru Bethlen, l-a făcut să se întâlnească cu Nasuh paşa şi l-a convins să înceapă pregătirile pentru înlăturarea şi nimicirea craiului cel nebun din Transilvania”, se arată în volumul „Cronici turceşti privind Ţările Române”, Editura Academiei RSR, 1980.

Otomanii au trimis o armată în Transilvania, pentru a arăta că îl sprijină pe Gabriel Bethlen. Acesta a fost înscăunat ca principe al Transilvaniei în 1613, la Alba Iulia, în timp ce Gabriel Bathory era ucis, lângă Oradea, într-o ambuscadă, chiar de proprii săi soldaţi, potrivit unor istorici.

7. Considerat un principe evlavios

Gabriel Bethlen era calvinist, însă istoricii susţin că avea relaţii bune cu preoţimea română.

„Principele Bethlen ca om cu carte şi evlavios, care citea zilnic Evanghelia şi scria în limba ungară într-un stil elegant şi bogat, abia cunoscut până atunci, avea grijă şi de cultura ţării. Astfel a înfiinţat la Alba-lulia o şcoală superioară cu gradul de Academie, chemând şi profesori străini. Întemeie tipografii şi ridică nivelul cultural al preoţilor calvini prin trimiterea studenţilor la universităţile din Germania şi Olanda. S-a purtat drept si faţă de preoţimea română, menţinându-i vechiul privilegiu de a nu plăti nicio contribuţie”, se arată în volumul „Documente privitoare la istoria Ardealului , Moldovei şi Ţării Româneşti”, volumul IX – 1937.

8. Iobagi ajutaţi de Gabriel Bethlen

Izvoarele istocice scrise menţionează ajutoarele acordate de Gabriel Bethlen unor comunităţi sărace de români.

„Tot aşa ocroti Bethlen satele româneşti din ţinutul Bistriţa, ca să fie scutite de dijmă, iar când iobagii români din Beşinău i s-au plâns că au puţin pământ de arat, a ordonat să li se dea o parte din pământul satului vecin”, se arată în volumul „Documente privitoare la istoria Ardealului , Moldovei şi Ţării Româneşti”, volumul IX – 1937.

9. Romii – gabori i-au luat numele

În Dicţionarul de argou al Limbii Române cuvântul „gabor” are mai multe sensuri printre care şi cel de „ţigan ungur”. În Transilvania, termenul este folosit pentru a denumi generic romii. Există o legendă în tradiţia comunităţii care spune că romii, care aveau un statut social inferior, au fost eliberaţi de principele Gabor Bethlen. El i-a eliberat şi le-a oferit şansa de a se dezvolta şi de a se integra în societatea epocii. În semn de recunoştinţă aceştia au preluat numele de gabori de la prenumele principelui, afirma istoricul clujean Tudor Sălăgean.

10. A restaurat Castelul Corvinilor

Cetatea Deva şi domeniul Hunedoarei i-au aparţinut lui Gabriel Bethlen, el fiind pentru o perioadă, în vremea principelui Ştefan Bocskay, comite al Hunedoarei. Gabriel Bethlen a adus cele mai mari modificări castelului, inspirate de moda Renaşterii târzii.

“În secolul XVII, principele Gabriel Bethlen modifică în spiritul vremii, părţi din castel, modificări dictate atât de necesităţi civile cât şi militare. Se construieşte pe latura estică, peste fundaţii mai vechi, un corp de clădire, denumit Palatul mare dinspre oraş, compus din două niveluri, respectiv camere de locuit şi o sufragerie. Tot în plan civil, Sala Dietei este reamenajată, prin demontarea întregii arhitecturi gotice de piatră, şi compartimentarea ei, rezultând încăperi cu funcţionalităţi diverse. Şi aspectul interior al capelei a fost modificat substanţial în vremea lui Gabriel Bethlen. Astfel, sunt înlăturate bolţile gotice, ferestrele sunt trasformate într-unele rectangulare prin îngroparea părţii lor superioare în molozul de egalizare din pod; de asemenea este deschis un pasaj de legătură între aripa Bethlen şi aripa Matia. Lucrările de factură militară sunt reprezentate de construirea Turnului Alb şi a Terasei de Artilerie. Turnul menţionat este de formă semicirculară, prevăzut cu 3 niveluri de apărare, sprijinite pe bârne de lemn şi deschideri pentru arme de foc. Terasa de artilerie funcţiona că o platforma deschisă pregătită pentru arme grele de foc”, informează muzeografii de la Castelul Corvinilor.