Unul dintre misterele fascinante ale Romei Antice este legat de betonul cu care au construit clădiri, drumuri şi poduri care rezistă şi acum, la 2000 de ani distanţă. Experţii de la Universitatea din Utah au încercat să refacă formula magică a betonului roman şi au ajuns la o descoperire foarte interesantă.
Cercetătorii, conduşi de geologul Marie Jackson, au analizat structura cristalină a betonului folosit de constructorii romani la realizarea clădirilor de pe coastă care, în mod paradoxal, în loc să fie erodate de apa sărată a oceanului, devine tot mai puternic şi mai dur. Asta în timp ce betonul modern se fărâmiţează pe zi ce trece.
Cercetătorii au descoperit, astfel, că ingridientul pe care romanii l-au folosit în exces este cenuşa vulcanică care, în combinaţie cu cimentul, nisipul, lutul şi varul, capătă un grad de rezistenţă foarte mare.
„Probabil că romanii au observat modul în care cenuşa vulcanică se întăreşte în combinaţie cu alte elemente din natură şi au încercat, şi reuşit, să traducă în fapte acest fenomen. Şi le-a ieşit excelent”, a declarat geologul Marie Jackson, citat de ScienceAlert.
În testele anterioare cu eșantioane din zidurile și porturile romane antice, cercetătorii au aflat că betonul conținea un mineral rar numit tobermorit de aluminiu.
Ei cred că această substanță de întărire s-a cristalizat în var, deoarece amestecul roman a generat căldură atunci când a fost expus la apa de mare.
„Contrar principiilor betonului pe bază de ciment, romanii au creat un beton asemănător unei roci care se dezvoltă în schimburi chimice deschise cu apa de mare”, Marie Jackson de la Universitatea din Utah, SUA.
Cercetătorii vor acum să dezvolte un tip de beton care să urmeze reţeta romană. Se anunţă o misiune dificilă în condiţiile în care cenuşa vulcanică este greu de găsit.
Toate detaliile despre acest studiu le aflaţi din revista American Mineralogist.
