Când, cum, unde s-a format poporul român. Momentul în care au început să scrie cronicarii despre existenţa noii naţii
Perioada şi locul în care s-a format poporul român au rămas mult timp o problemă spionoasă şi controversată în istoriografie. Şi asta, fiindcă nu există date certe, procesul de etnogeneză având loc într-o perioadă în care sursele documentare sunt extrem de sărace. Cu toate acestea, pe baza unor izvoare occidentale şi orientale, dar şi pe baza descoperirilor arheologice, s-au avansat o serie de ipoteze.
Istoria poporului român este vastă şi totodată încărcată de multe mituri şi necunoscute. Deşi, aparent, evoluţia poporului român pe scena istoriei este arhicunoscută, în realitate lucrurile stau un pic altfel.
Chiar formarea poporului român, un proces mult mai complex decât pare la prima vedere, este puţin cunoscut, fără date foarte precise, fiind mai mult intuit decât cunoscut cu exactitate. Nu există niciun izvor istoric care să prezinte cu exactitate locul şi data formării poporului român.
Cu toate acestea, pe baza unor surse documentare indirecte dar şi a izvoarelor istorice s-au putut avansa diverse ipoteze. Pentru mulţi istorici, cert este faptul că românii au apărut în urma unei sinteze ento-culturale complexe, în jurul secolelor VIII-X, pe ambele maluri ale Dunării, cu variaţii zonale. Totodată, românii sunt pomeniţi în diferite cronici ale evului mediu timpuriu, cu diverse ocazii.
Formarea poporului român
1. Contextul istoric
- Dacia romană (106–275 d.Hr.): Procesul de romanizare a populației geto-dace în perioada stăpânirii romane este considerat un moment esențial pentru formarea limbii și identității românești. Latinizarea limbii, urbanizarea și introducerea elementelor de cultură romană au jucat un rol central.
- Retragerea romană: În 275 d.Hr., Imperiul Roman se retrage din Dacia. Populația rămasă păstrează limba latină vulgară și tradițiile romane, în ciuda migrațiilor ulterioare ale popoarelor barbare.
2. Evul Mediu timpuriu (secolele VI–IX):
- Migrațiile slave: Slavii s-au stabilit în regiune, influențând limba și cultura, dar fără a schimba identitatea latină a populației autohtone.
- Creștinismul: Creștinarea populației daco-romane a avut loc treptat, contribuind la consolidarea unei identități comune. Creștinismul a fost adoptat în limba latină, fapt ce a contribuit la păstrarea acesteia.
3. Secolele IX–XIII:
- Primele formațiuni politice românești apar în această perioadă, marcând începuturile organizării teritoriale a viitorului popor român.
- Cronicile bizantine și occidentale menționează existența unor grupuri de vlahi (valahi), un termen folosit pentru populațiile romanizate din sud-estul Europei.
Când au început să scrie cronicarii despre români
1. Mărturii externe:
- Bizantinii: Începând cu secolele X–XI, scriitori bizantini, precum Ioan Skylitzes, menționează „vlahii” din Carpați și Balcani.
- Cronicarii occidentali: În cronicile medievale, cum ar fi „Gesta Hungarorum” (secolul XII), sunt consemnate conflictele între unguri și românii din Transilvania și regiuni învecinate.
2. Cronicile interne:
- Primele cronici scrise de români apar în secolele XV–XVI. Printre acestea se numără lucrările lui Grigore Ureche, Miron Costin și Ion Neculce, care descriu originile, obiceiurile și evenimentele istorice ale românilor.
- Originea română: Aceste cronici accentuează ideea originii romane a poporului român, subliniind continuitatea daco-romană.
Definirea națiunii române
- Secolele XVII–XVIII: Apar primele încercări de consolidare a identității naționale, în special prin influența umanismului și a iluminismului. Școlile ardelene (Gheorghe Șincai, Petru Maior) au promovat ideea romanității poporului român.
- Secolul XIX: Revoluțiile de la 1848 și unirea Principatelor Române (1859) au contribuit la cristalizarea identității naționale și la promovarea istoriei comune a românilor.
Poporul român s-a format printr-un proces istoric de sinteză între elementele autohtone daco-romane, influențele romane și contribuțiile culturale ale migratorilor, în special ale slavilor. Primele mențiuni clare despre români apar în cronici bizantine și occidentale din secolele X–XII, iar identitatea națională s-a consolidat treptat, culminând cu evenimentele politice și culturale din secolul XIX. Astfel, românii au fost recunoscuți ca un popor distinct cu rădăcini adânci în istorie.
