Piatra care se mişcă singură în fiecare noapte, unul dintre cele mai mari mistere din România

E imposibil să o ratezi, dacă mergi spre Durău, căci stă chiar în mijlocul apelor, la confluența Bistricioarei cu Bistrița, în locul numit de localnici “Gura Largului”. O stâncă atât de înaltă, că nicio viitură nu a trecut peste creștetul ei, un monolit de care se izbesc valurile, fără nicio izbândă.

I se spune “Piatra Dracului”, însă, parcă pentru a mai îmblânzi legenda ițită în jurul ei, omul i-a fixat o cruce deasupra. Chiar și așa, cei care îi știu povestea, nu trec pe acolo fără să-și “stuchească” în sân, privind pieziș, să nu fie cumva diavolul în preajmă. Și asta pentru că piatra cu pricina cică și-ar schimba locul în fiece noapte, mișcată de însuși șeful Tartarului.

Legenda spune că sufletul oamenilor așa se înrăise și credința lor așa de tare se știrbise, că Dracul s-a dus la Dumnezeu cu o cerere: “Nu-i vezi cât de netrebnici sunt, Doamne, ce trebuință mai ai de ei? Dă-mi-i mie!”, ar fi zis. Iar Dumnezeu s-a învoit, cu o singură condiție: să smulgă o piatră sacră de pe vârful Ceahlăului și, până la cântatul cocoșilor, să o pună la Talpa Iadului. Zis și făcut. Tartorul a smuls piatra și a plecat cu ea spre tărâmul lui. Dar pe când era deasupra apelor – deși încă nu se iviseră zorile – un cocoș nu știu ce vis avu că s-a trezit și s-a pornit pe cântat (Diavolul ar fi acuzat mai apoi un șiretlic al lui Dumnezeu, care trimisese o geană de lumină pe la ochii cocoșului, dar cine să-l dovedească!). Cert e că la cântecul rebel, dracul a dat drumul pietrei din mâini și ea s-a rostogolit chiar acolo, în locul în care valurile celor două râuri se ciocnesc.

Se mai spune că, înciudat, în fiecare noapte Dracul se întoarce pe furiș și încearcă să mute piatra din loc, convins că în ziua în care va reuși să o pună la Talpa Iadului, domnia lui Dumnezeu pe pământ va sfârși și Lumea va intra în stăpânirea lui.

Cum spuneam, localnicii au așezat o cruce în capul pietrei, pentru ca Ucigă-l Toaca să nu se mai apropie noaptea să-și ducă lucrarea la capăt. Unii spun că de atunci piatra stă pe loc. Alții însă pot jura că-n fiecare dimineață tot e urnită nițel mai spre dreapta. Ori spre stânga? De fapt, de-atâtea veacuri, nimeni nu a făcut vreo măsurătoare. Iar scepticii spun că totul nu e decât o iluzie optică. După cum sunt apele de învolburate, după cât e de senin cerul ori după cât de limpede ți-e pirivirea, piatra poate să-ți pară că stă pe loc ori că se mișcă, noapte de noapte.