Șcheii (sau Schei) reprezintă, în diverse regiuni ale țării noastre, cartiere ori localități cu vechi tradiții românești, în care apare frecvent asocierea cu populații slave sau bulgare. Un exemplu elocvent este Șcheii Brașovului, cartierul tradițional românesc al orașului, aflat la poalele Muntelui Tâmpa. Acest cartier de la marginea cetății medievale, cu case pitorești și străzi pietruite, păstrează numeroase monumente ale românilor din Ţara Bârsei (Biserica „Sfântul Nicolae” – ctitorită în piatră în sec. XV, și Biserica „Sfânta Treime” din sec. XVIII). Denumirea de „Șchei” apare documentar încă din 1595 și reflectă influențe lingvistice slave: de pildă, sașii îl numeau „Belger” şi „cartierul Belgerei”, iar ungurii medievali „Bolgárszeg” (adică „tărâmul bulgarilor”).
Cartierul Șchei are un aspect aproape rural, chiar în centrul Brașovului. În el se regăsesc multe dintre cele mai vechi case ale orașului – clădiri simple, cu porți vechi și ferestre înguste – multe dintre ele datând din secolele XVI–XVII și clasate monumente istorice. Străzi de piatră cubică, îngrădite de grădini, încă evocă atmosfera așezărilor medievale; de altfel, în folclor circulă sărbători tradiționale precum “Junii Brașovului”, inițiate de locuitori ai cartierului Șchei încă din secolul al XIV-lea. (În imaginea alăturată, se vede Piața Unirii din Șchei, cu fântâna centrală și clădirile vechi care înconjoară biserica „Sfântul Nicolae”, catedrala românilor din Țara Bârsei.)
În afara Brașovului, toponimul „Șchei” sau „Șcheia” apare în mai multe locuri: în Muntenia (cartierul Șchei din municipiul Câmpulung Muscel) și în Moldova (de pildă, comuna Șcheia din județul Iași și o altă Șcheia lângă Suceava). În Câmpulung, istoricul Laurențiu Rădvan consemnează existența unei vechi comunități de bulgari bogomili stabiliți în cartierul Șchei al orașului. În comuna ieșeană Șcheia (formată azi din sate precum Poiana Șcheii), se remarcă tradiția locală de sculptură în piatră – un indiciu al vechimii și coeziunii comunității. Chiar și în toponimia rurală din Transilvania sau Moldova găsim „dealul Schiaului”, „șezătoarea Șchei” etc., care atestă prezența unei culturi distincte în aceste locuri.
Teorii despre originea șcheilor
Etimologia numelui „șchei” sugerează imediat o origine slavă: în româna veche termenul șchei provine din latinescul sclavus („slav”), fiind folosit pentru a desemna populații slave (în special bulgari) cu care locuitorii de la nordul Dunării au intrat în contact. Așadar, din perspectivă lingvistică șcheii erau pur și simplu „slavi” din sud sau răsărit. Această explicație a alimentat și interpretarea istorică: unii specialiști, pe baza tradițiilor locale și a apariției numelui, susțin că șcheii ar fi fost coloniști bulgari ortodocși sau chiar bogomili (eretici) stabiliți în spațiul românesc. De pildă, cercetătorul Anton Balotă afirmă categoric că „scheii de la Brașov, de lângă Câmpulung Muscel, provin din Bulgaria”. În aceeași direcție, alte studii moderne citează ipoteza refugiaților bulgari bogomili care au zidit primele case și biserici de piatră din Șchei și au fost denumiți astfel de românii în secolul XIV.
Pe de altă parte, istoricii români de frunte au contrazis originile bulgare recente. Sextil Pușcariu, de pildă, arată că așezarea românească de la Șchei era constituită înainte de ipotetica colonizare bulgară din vremea lui Ștefan cel Mare, deci legăturile sunt în mare parte simbolice, nu etnice. Ion Mușlea afirmă negru pe alb: „Românii din Șchei nu sunt bulgari de origine… ei n-au venit pe aceste plaiuri în 1392, ci mult mai înainte”. În fapt, cronicari și cărturari vechi subliniază că populațiile Șcheilor se deosebeau prin limbă și obiceiuri de vecinii săi, iar toponimele german și maghiar (care vorbesc despre bulgari) erau apelative ale sașilor ori ungurilor, nu neapărat autoidentificări ale celor din Șchei. În concluzie, teoria unei origini slave/bulgare are susținători importanți dar rămâne disputată.
O altă ipoteză vehiculată – mai degrabă în cercuri neacademice – leagă Șcheii de aromânii din sudul Dunării. Inspirat de analogia conform căreia „șcheii, asemenea aromânilor și grecilor, erau negustori vestiți (dar și constructori)”, unii autori propagă ideea că fundația cartierelor Șchei ar fi venit de la coloniști aromâni itineranți. Deși metaforic interesantă, această teorie are puține dovezi directe: majoritatea istoricilor consideră că asemănările între aromâni și șchei țin mai degrabă de rolul lor comercial în orașe, nu de o origini comună. Ipoteze și mai exotice (legende despre vreo „rasă străveche șcheiască” sau conexiuni cu triburi tracice antice) nu au sprijin documentar și sunt privite cu scepticism de specialiști.
Dispariția identității Șcheilor
Plecând din punctele de observație de mai sus, se poate argumenta că „grupul Șchei” nu a dispărut dintr-un motiv misterios, ci prin asimilare treptată. În orașe, comunitățile de schivuți slavi sau bulgari au fost treptat absorbite de populația românească majoritară și de transformările urbane. Spre exemplu, la Brașov odată cu construcția Porții Șchei (1827) şi integrarea administrativă a cartierului, restricţiile asupra pătrunderii locuitorilor în cetate au fost ridicate, iar populația lui Șchei – inițial parcă separată – s-a amestecat cu cea a Brașovului nou. Istoricul Peter Andrews nota că „populaţia bulgară” din Șchei a fost în cele din urmă asimilată complet, iar vechile interdicţii medievale au fost retrase. Cam acelaşi proces s-a petrecut și la Câmpulung sau în Șcheia ieșeană: comunități multietnice s-au unit, iar limba, religia și datinile lor s-au contopit cu ale majoritarilor.
Astfel, prin urbanizare (dispariția satului în oraș), amestec demografic (căsătorii și migrație internă) și absorbie confesională (integrarea în Biserica Ortodoxă dominantă), vechiul statut „de șchei” s-a estompat. În prezent nu mai există o comunitate distinctă auto-intitulată „șchei” – așa cum s-au consumat deja multe secole de conviețuire. Rămân însă vestigii concrete: denumiri geografice (caracteristice localități, dealuri, râuri care păstrează vechea eticheta „Șchei”), ziduri de biserici sau case monument istorice din Brașov ori Câmpulung și legende locale care amintesc de „bulgarii de la Șchei” sau de „oamenii șchei”. Aceste elemente trezesc întrebări și astăzi, dar, așa cum arată majoritatea cercetărilor disponibile, ele nu atestă un popor secret dispărut, ci un fenomen de grup etnic sau religios temporar. Dispariția lor s-a produs în timp, pe măsură ce vechea identitate s-a contopit cu cea a majorității româneşti.
