De ce atâtea statui de barbari daci în inima Romei? Enigma statuilor de DACI din Italia

Dacă mergi astăzi la Roma și calci prin ruinele Forului lui Traian, dacă intri în Muzeul Capitolin, în Museo dei Conservatori, în grădinile Vilei Borghese sau în Grădina Boboli din Florența, vei da nas în nas cu ei: bărbați înalți, barbați, cu priviri grave și o demnitate impunătoare sculptată în piatră, purtând mantii lungi și căciula caracteristică numită pileus. Sunt dacii. Și prezența lor masivă în inima celei mai puternice civilizații din antichitate rămâne, după două milenii, una dintre cele mai fascinante enigme ale istoriei artei.

Un popor învins, glorificat în marmură

Înfrângerea din războaiele cu legiunile împăratului Traian și transformarea statului condus de Decebal în provincie romană nu a însemnat că dacii au dispărut din istorie. Dimpotrivă, reprezentările artistice din unele dintre cele mai mari monumente imperiale arată că ei aveau un statut aparte pentru cuceritorii lor, inclusiv pentru împărați, chiar și la sute de ani de la înfrângerea din 106 d.Hr. Newsweek România

Tot în Forul lui Traian, alături de Columnă, au fost ridicate trei serii de statui înfățișând daci. Și nu oricum, ci în ținută demnă și ridicați la înălțime. Matricea Această alegere artistică nu are precedent în întreaga istorie a Imperiului Roman și continuă să-i uimească pe cercetători.

Omul care a dedicat o viață întreagă dezlegării acestui mister este Leonard Velcescu, doctor în istoria artei la Sorbona, singurul cercetător care a inventariat sistematic aceste opere sculpturale. Statuile de daci din Forumul lui Traian le-a descoperit din pură întâmplare, prin anii ’92-’93, când se pregătea pentru un examen, răsfoind paginile unei cărți franceze de urbanism: corpurile erau din porfir roșu-vișiniu, iar capetele și mâinile din marmură albă. Historia Nu semănau cu nimic din ce știa. Era începutul unei cercetări care urma să dureze decenii.

Aproape o sută de statui monumentale — și numărătoarea continuă

Numărul statuilor monumentale de daci ce au făcut parte din Forul lui Traian poate fi estimat la aproximativ o sută: circa 18 statui la nivelul fațadei sudice a clădirii Basilica Ulpia; aticul porticului nord-est — 27 de statui; galeria tripartită sud-est — 20 de statui; aticul porticului sud-vest — 27 de statui.

Aceste reprezentări statuare au fost puse în partea superioară a porticurilor curții interioare a forului, în jurul pieței Forului lui Traian, precum și pe fațada Basilicii Ulpia. Cele mai înalte dintre ele ating trei metri înălțime.

Dar cifra totală este mult mai mare. De la cele 12-14 statui prezentate în proiectul pentru teza de doctorat, în lucrarea susținută la sfârșitul anului 2000, Velcescu a adunat 130 de statui, corpuri și fragmente de daci răspândite în toată lumea. Din 2000 încoace, numărul a crescut la peste 200, iar numărătoarea continuă.

Aceste sculpturi se găsesc astăzi împrăștiate prin lume: în Franța, Spania, Germania, Anglia, și, bineînțeles, Italia — la Roma în special. Unele sunt expuse în muzee celebre, altele zac în rezerve neidentificate, altele în colecții private. Există fragmente de statui de daci și în muzee din Turcia, iar Africa de Nord păstrează monumente din vremea lui Traian cu iconografie dacică.

Trei serii de materiale — și un mister regal

Pentru Forul lui Traian au fost realizate mai multe serii de statui: prima serie, pentru curte și basilică, era din marmură colorată numită Pavonazzetto, cu nuanțe vișinii; a doua serie era realizată din marmura albă de Carrara și era amplasată deasupra porticului curții interioare; iar ultima serie — cea mai misterioasă — era realizată din porfir roșu, cu capetele și mâinile din marmură albă.

Porfirul roșu era o rocă vulcanică de o duritate extremă, extrasă din carierele din Egipt și considerată în lumea romană un material de monopol imperial absolut. Acest material era considerat în lumea romană piatră regală și era întrebuințat pentru a reprezenta puterea imperială romană. Barbarii nu au fost niciodată reprezentați în arta oficială romană în porfir roșu regal, cu excepția geto-dacilor — un fapt cu totul aparte. Fără acordul împăratului Traian, nu ar fi fost posibil ca imaginea lor să fie redată astfel.

Porfirul era monopol imperial: din porfir nu aveau voie să fie sculptați decât împărații romani și anumite zeități. Alegerea acestui material pentru daci înseamnă practic ridicarea lor la statut de zei — o formă de respect extrem.

De ce? Nimeni nu știe cu certitudine. Dar este greu de explicat ce i-a determinat pe romani, pe împăratul Traian, să realizeze toate aceste reprezentări monumentale de daci și mai ales această serie de statui din materialul imperial, porfirul roșu din Egipt, și să le plaseze în inima Romei, în locul cel mai de preț al lumii romane.

Nu erau prizonieri — ci nobili

Un alt element intrigant privește postura acestor figuri. Vreme îndelungată, statui le-au fost interpretate ca reprezentând prizonieri de război. Cercetările lui Velcescu au infirmat această lectură.

Dacii reprezentați nu au mâinile legate, cum s-a crezut până în prezent. Romanii aveau obiceiul de a-și ține prizonierii cu mâinile legate la spate — soldatul roman purta un lanț cu câte o cătușă la fiecare extremitate, grupul format numindu-se alligati. Seria statuilor de daci realizată din porfir roșu-vișiniu confirmă și mai mult faptul că dacii nu au fost reprezentați ca prizonieri.

Există în iconografia dacică două tipuri distincte de personaje: capilatus (cu părul liber, reprezentând oamenii de rând) și pileatus (cu boneta pileus, reprezentând nobilimea și preoțimea). Statuile monumentale din For aparțin în mare parte celei de-a doua categorii — elite, nu sclavi.

Sculptura îl înfățișează pe un bărbat cu barbă, îmbrăcat în tunică, pantaloni (bracae) și o mantie prinsă pe umărul drept. Bărbatul poartă o pălărie numită pileus, care îl clasifică drept aparținând elitei aristocratice și preoțești dace.

Un omagiu fără precedent adus celui mai temut dușman

Se poate afirma că, mai mult decât galii, germanii, parții sau alți „barbari”, dacii au avut un loc privilegiat în arta romană și în inima Romei. Poporul dac a fost glorificat într-o manieră fără precedent de către romani, în așa fel încât se dă impresia unei „simpatii” sau „admirații” cu totul aparte față de acest popor.

Este prima dată în istoria lumii când învingătorul face statui monumentale învinșilor. Romanii puteau să îi înfățișeze pe daci oricum ar fi vrut, așa cum au făcut cu alte popoare pe care le-au cucerit și înfățișat într-o postură umilă. Statuile dacilor sunt, dimpotrivă, chipuri de daci într-o postură foarte demnă.

Istoricul roman Dio Cassius menționează că războiul cu dacii a fost cea mai dificilă confruntare din istoria militară a Imperiului roman. Traian însuși, potrivit fragmentelor păstrate din jurnalul său, ar fi recunoscut că vitejia dacilor era ieșită din comun. Profesorul Velcescu citează o afirmație atribuită împăratului: „Războinicii daci, cei mai mari războinici din antichitate, din lumea barbară” — precizând că termenul „barbar” nu avea sens peiorativ, ci desemna pur și simplu pe cei din afara lumii romane.

Ar putea fi vorba despre un nobil omagiu adus de romani celui mai puternic adversar al lor: respectul, chiar admirația, resimțite de Traian pentru războinicii daci, fapt atestat și de numărul important de soldați auxiliari daci în armata romană, precum și aurul dacilor, luat ca pradă de război, care a contribuit esențial la redresarea economică a Imperiului roman.

Dacii pe Arcul lui Constantin — și la Vatican

Prezența dacilor în arta romană nu se oprește la Forul lui Traian. Pe Arcul lui Constantin, ridicat în 315 d.Hr., există statui de daci preluate din Forul lui Traian. Constantin a demontat statui din Forul lui Traian și le-a inclus în noul edificiu. Pe relieful de pe Arc apare lupul dacic, iar în trupele auxiliare ale lui Constantin au fost probabil și soldați daci.

La intrarea în piața Forului lui Traian exista un arc de triumf cu trei intrări, deasupra căruia trona statuia lui Traian într-un car tras de șase cai de bronz aurit. În centrul pieței se înălța statuia ecvestră a lui Traian, iar piața era înconjurată de un portic decorat cu busturi de daci, între care și bustul lui Decebal. Bustul care i-ar aparține regelui dac se află astăzi la Muzeele Vaticanului.

O influență care a traversat milenii

Importanța acestor statui constă în primul rând că aduc o privire nouă asupra artei romane, dar și asupra modului în care erau percepuți dacii la momentul realizării Forumului. Toți artiștii mari au desenat după aceste reprezentări antice de geto-daci și după reliefurile Columnei lui Traian. Statuile de daci și reliefurile Columnei au servit ca model de studiu pentru operele artistice ale marilor artiști ai Renașterii și ai barocului — italieni, francezi, olandezi, toți veneau la Roma obligatoriu să-și desăvârșească educația.

Paradoxal, tocmai această fascinație a Renașterii pentru frumusețea marmurei policrome a Forului a dus la distrugerea sa parțială. Forul a fost demontat și demolat pentru a se face vile, biserici și palate, căci nimeni nu aplica pe atunci o lege a patrimoniului. Marmura colorată și porfirul erau cărate în căruțe, tone și tone. Statuile erau sparte pentru materialul din care erau făcute.

Un mister care rezistă

Nici măcar Forul lui Traian de la Roma nu a fost săpat complet. Ultimele săpături datează din 1998-1999 și au fost făcute de arheologul italian Roberto Meneghini. Porticul de porfir, menționat în literatura antică, nu a fost localizat până în prezent.

Dacii rămân, în arta romană, un caz unic și nerezolvat. Nici o altă națiune cucerită nu a primit un astfel de omagiu sculptural în centrul puterii mondiale de atunci. Motivele exacte ale acestei alegeri — fie că e vorba de respect militar, de propagandă imperială subtilă, de fascinație față de o civilizație percepută ca apropiată de zei, sau de ceva cu totul altceva — continuă să fie dezbătute.

Ceea ce nu poate fi contestat este că, atunci când romani au vrut să împodobească cel mai mare, mai maiestuos și mai costisitor for al Imperiului, au ales să îl populeze cu chipurile unui popor din estul Europei, sculptat cu o demnitate pe care istoria oficială nu le-o acordase niciodată. Dacii sunt acolo, în piatră, duri ca porfirul din care unii dintre ei au fost ciopliti — și continuă să privească, cu ochii lor severi și mândri, lumea care îi-a uitat și pe care ei o sfidează în tăcere de două mii de ani.