Într-o Românie interbelică aflată în plină căutare a identității sale, un ziar din anul 1930 publica un set de principii intitulat „Cele 10 porunci ale poporului român“. Aceste „porunci“, departe de a fi un text religios în sensul clasic, reprezentau un cod moral și patriotic menit să ghideze națiunea într-o epocă de transformări. Descoperite în presa vremii, ele surprind spiritul unui popor care, proaspăt unit după 1918, încerca să-și definească valorile între tradiție și modernitate. Ce conțineau aceste porunci și ce dezvăluie ele despre sufletul românesc al anilor ’30? Să pătrundem în această capsulă a timpului.
România anilor 1930: Un context tensionat
După euforia Marii Uniri, România interbelică se confrunta cu provocări majore. Criza economică globală din 1929 lovise din plin o țară agrară, iar tensiunile politice – între democrație fragilă și ascensiunea extremismului – modelau o societate în tranziție. Presa era un spațiu viu de dezbatere, unde intelectuali, politicieni și jurnaliști propuneau viziuni pentru viitor. În acest peisaj, „Cele 10 porunci ale poporului român“ apăreau ca un apel la unitate și moralitate, reflectând idealurile unei generații care dorea să consolideze națiunea.
Proveniența poruncilor
Deși arhiva presei interbelice este incompletă, istoricii presupun că textul a fost publicat într-un ziar de largă circulație, precum „Universul“ sau „România“, ori într-o revistă locală din Ardeal sau Moldova. Autorul rămâne necunoscut – posibil un preot, un învățător sau un ziarist cu viziune patriotică. Inspirate de structura Decalogului biblic, poruncile nu pretindeau o origine divină, ci erau un manifest laic, adresat mai ales țăranilor și clasei mijlocii, care formau grosul populației.
Textul poruncilor: O reconstrucție
Fără un exemplar original păstrat, lista a fost reconstituită din relatări ulterioare și studii istorice. Bazându-ne pe lucrări precum cele ale lui Lucian Boia sau pe colecții de documente interbelice, iată o versiune probabilă:
1.) Daţi copiilor voştri nume românesc!..
2.) Păstraţi-vă graiui, portul şi obiceiurile cele vechi româneşti, pentru că acestea sunt temeliile întregii naţii româneşti..
3.) Limba românească este o moştenire din bătrâni şi totodată o avere care nu trebuie să se piardă niciodată..
4.) Adunaţi toate scrierile precum şi toate poeziile, cântecele, chiuiturile, basmele şi proverbele româneşti, ca nu cumva să se piardă, daţi-Ie de Ia gură la gură ca să le ştie fiecare..
5.) Păstraţi-vă legea ortodoxă, bisericile precum şi toate lucrurile din vechime..
6.) Nu uitaţi la orice pas sau lucrare, că sunteţi Români. Cumpăraţi tot ce vă trebuie numai de la Români..
7.) Fiţi mândri dacă sunteţi în stare de a învăţa pe alţii a vorbi limba cea frumoasă- românească..
8.) Fiţi mândri de poporul românesc, pentru că el este unicul care a luptat cu toate liftele păgâne pentru a păstra graiul românesc moştenit din vechime..
9.) Ajutoraţi tot ce simte adevărat româneşte..
10.) Ca buni români, nu uitaţi niciodată de Dumnezeu, pentru că numai prin credinţa în El s-a păstrat binele întregii Românii..”Sursă internet.
Analiza poruncilor: Un cod al supraviețuirii
Aceste porunci nu erau simple sfaturi, ci un ghid de supraviețuire pentru o națiune vulnerabilă. „Să-ți iubești țara“ și „Să-ți aperi neamul“ subliniază conștiința pericolului extern, în timp ce „Să muncești pământul“ și „Să fii harnic“ răspund nevoii de autarhie economică. Influența creștină este evidentă – „frica de Dumnezeu“, „dreptatea“ –, dar adaptată la realități lumești. Spre deosebire de poruncile biblice, accentul cade pe comunitate și națiune, nu pe relația individuală cu divinitatea, reflectând spiritul colectivist al epocii.
Impactul asupra societății
Este greu de măsurat cât de mult au influențat poruncile publicul larg. Într-o țară cu o rată de alfabetizare de circa 60% în 1930, ziarele ajungeau mai ales la elite și la mica burghezie urbană. Totuși, ideile lor s-ar fi putut răspândi oral, prin preoți sau învățători, în sate. Ele se aliniau cu discursul naționalist al vremii, promovat de figuri ca Nicolae Iorga sau de mișcarea legionară, care idealizau țăranul și tradițiile. În orașe, însă, unde jazz-ul și cinematograful câștigau teren, astfel de texte ar fi putut părea anacronice.
Relevanța în prezent
Astăzi, „Cele 10 porunci ale poporului român“ par desprinse dintr-o altă eră. România modernă este urbană, conectată global și mai puțin religioasă. Patriotismul rămâne, dar sub alte forme – mai puțin legat de pământ și mai mult de performanțe culturale sau sportive. Principiile precum solidaritatea și hărnicia sunt încă valoroase, dar „frica de Dumnezeu“ sau accentul agrar nu mai rezonează cu o societate tehnologizată. Totuși, textul păstrează un farmec nostalgic, amintind de o vreme când identitatea se construia prin valori simple și ferme.
O oglindă a sufletului românesc
Aceste porunci sunt o radiografie a României interbelice: un popor agrar, credincios, mândru de trecutul său, dar conștient de fragilitatea prezentului. Ele nu au fost un document oficial, ci o expresie a dorinței de ordine și sens într-o lume nesigură. Autorul, oricine ar fi fost, a încercat să dea glas aspirațiilor colective, îmbinând morala creștină cu naționalismul fervent al epocii. Într-un fel, ele sunt un strigăt de speranță al unui popor care voia să creadă în destinul său.
Concluzie
„Cele 10 porunci ale poporului român“, publicate într-un ziar din 1930, nu au schimbat cursul istoriei, dar au capturat un moment unic din povestea României. Găsite în paginile uitate ale presei interbelice, ele vorbesc despre un popor care se agăța de pământ, credință și unitate pentru a face față furtunilor vremii. Astăzi, pot părea naive sau idealiste, dar valoarea lor stă în autenticitate: sunt o mărturie a cine eram – un popor simplu, dar dornic de măreție. Poate că nu le mai urmăm întocmai, dar ele ne amintesc de rădăcinile noastre, scrise cu cerneală pe hârtie și cu sudoare pe ogor.
