Mistere

Povestea speciei umane dispărută acum 500.000 ani. Erau ,,Primii Oameni”, construiți de extratereștri?

Cercetătorii din Polonia au descoperit vestigiile unei specii umane care a trăit în urmă cu 50.000-550.000 de ani. Este o civilizaţie necunoscută, din Pleistocenul târziu și Holocen, a cărei dispariţie subită a lăsat loc de multe interpretări. Erau ,,Primii Oameni”, cei transformaţi genetic de extratereştri, așa cum sună o teorie SF care face furori pe internet?

Oamenii de știință au identificat, recent, uneltele de piatră preistorice găsite în Polonia ca fiind unele dintre cele mai vechi descoperite vreodată în această regiune. Cercetătorii spun că uneltele ar putea fi dovezile concrete privind existența acestei specii umane dispărută care a existat în urmă cu 450.000-550.000 de ani.

Uneltele au fost descoperite pentru prima dată în urmă cu aproximativ 50 de ani în Peștera Tunel Wielki, în apropiere de Ojców, Polonia.

Cele mai multe dintre descoperiri au fost puse în cutii la scurt timp după ce au fost descoperite și apoi trimise la depozit.

Abia în 2018 oamenii de știință au început să lucreze pentru a afla exact ce erau uneltele și de unde proveneau.

Consensul, potrivit unui articol publicat în Scientific Reports, sugerează că acestea aparțineau unei specii umane dispărute.

Misterul din Peștera Tunel Wielki

Pentru a descrie din ce perioadă de timp provin uneltele a fost nevoie, de asemenea, ca oamenii de știință să viziteze din nou peștera, iar în 2018, arheologul Małgorzata Kot și echipa sa au început să excaveze solul pentru a colecta mai mult material de analizat.

Această muncă i-a condus la descoperirea unor straturi care conțineau oase de animale din Pleistocenul târziu și Holocen. Acest lucru i-a făcut să creadă că o specie umană dispărută ar fi putut să fi fabricat uneltele.

Acest lucru se datorează faptului că uneltele de piatră au fost excavate din același strat cu oase aparținând acelor perioade de timp mai vechi, ceea ce înseamnă că uneltele au fost folosite, cel mai probabil, tot în aceeași perioadă de timp.

Kot spune că este interesant faptul că oamenii din acea perioadă au trăit în peșteri, în condițiile în care temperaturile scăzute și umiditatea erau extrem de puternice.

Descoperirea este remarcabilă pentru că ne ajută încă o dată să închidem o lacună în cronologia evoluției umanității, o cronologie pe care oamenii de știință se străduiesc să o completeze de zeci de ani.

Poate că studiile viitoare asupra acestor unelte și a peșterilor din jurul aceleiași zone ne-ar putea învăța mai multe despre speciile umane dispărute care au cutreierat cândva planeta noastră și ar putea explica mai bine originile omenirii.

Erau Primii Oameni?

Specia umană necunoscută din Polonia a declanșat vii controverse pe internet. Sunt mulți cei care afirmă că dovezile arheologice demonstrează că avem de-a face cu ,,Primii Oameni”, o specie creată de extratereștri prin combinarea genetică a primatelor cu ADN extraterestru.

Așa s-ar explica și modul misterios prin care ,,Primii Oameni” au devenit, brusc, conștienți de natura lor și au început să practice agricultura și se organizeze în comunități bine definite. Roata, focul, arcul, toporul și obiecte ascuțite ar fi fost inventate ca ,,peste noapte” de acești oameni primordiali.

Bineînțeles că aceste teorii trebuie privite cu marja de supoziție de rigoare, nimic din teoriile extratereștrilor antici nefiind până acum dovedit științific.

Dublarea creierului oamenilor, influență ,,externă’’?

Creierele Homo Sapiens s-au extins în cele din urmă de la o medie de 650 de centimetri cubi acum 2 milioane de ani la aproximativ 1.500 cm cubi în urmă cu aproximativ 10.000 de ani, chiar înainte de de Revoluția Agricolă din Neolitic. Pentru cercetători, dublarea creierului oamenilor rămâne un adevărat mister.

De-a lungul Pleistocenului, epoca începută în urmă cu 2,6 milioane de ani și încheiată cu 11.700 de ani în urmă, creierul oamenilor și al rudelor sale a crescut, cel al Homo Sapiens dublându-se în dimensiune.

Cercetătorii de la Universitatea Tel Aviv cred că au găsit un răspuns viabil. Arheologii Miki Ben-Dor și Ran Barkai afirmă, într-o lucrare publicată în Yearbook of Physical Anthropology, că o schimbare majoră în ceea ce privește animalele vânate oferă cea mai bună explicație pentru evoluția extraordinară a creierului uman.

Dacă primii oameni s-au specializat în vânarea celor mai mari animale, cum ar fi elefanții, care ar fi furnizat mese bogate în grăsimi, odată cu scăderea numărului acestora, oamenii au fost nevoiți să se îndrepte către specii mai mici.

„Vedem scăderea dimensiunii prăzii ca o explicație unificatoare nu numai pentru expansiunea creierului, ci și pentru multe alte transformări în biologia și cultura umană și susținem că oferă un stimulent bun pentru aceste schimbări. Altfel spus, odată ce nu au mai vânat animale mari, au trebuit să devină mai agili, mai inteligenți, iar asta le-a afectat dezvoltarea creierului „, afirmă Barkai, potrivit Live Science.

Interesant este și faptul că, odată ce au început să se preocupe de agricultură, creierul oamenilor a scăzut puțin, până la aproximativ 1.300 cm.

Paleoantropologul Richard Potts, directorulul programului Human Origins de la Muzeul Smithsonian, afirmă că nicio ipoteză singulară cu privire la evoluția creierului nu a stat în picioare în trecut și afirmă că și teoria cercetătorilor israelieni are la rândul ei numeroase lacune și supoziții ce ridică probleme.

„[Cercetătorii] nu sunt obișnuiți să caute o singură explicație care să acopere o diversitate de adaptări. Este timpul, credem, să gândim altfel”, adaugă acesta.

CE INFLUENȚĂ AU AVUT EXTRATEREȘTII?

Există și o altă teorie, controversată, privin evoluția spectaculoasă a creierului oamenilor. Nu puțini sunt cei care afirmă că oamenii au trecut de la maimuțe la conștiință cu ajutor extern, ADN-ul acestora fiind modificat de extratereștrii care ar fi vizitat Pământul.

Ideea nu are, bineînțeles, nicio susținere științifică, însă faptul că oamenii au progresat atît de mult într-un timp atât de scurt nu este ceva obișnuit. Nicio altă specie cunoscută nu a trecut printr-o asemenea schimbare fundamentală, în condițiile în care toate acestea au traversat aceleași schimbări de mediu.

Omul modern are părți de ADN necunoscut

Potrivit specialiștilor de la Laboratorul Cold Spring Harbour din New York, o nouă analiză a genomilor celor mai faimoși oameni din antichitate, neanderthalii și denisovanii, a dezvăluit o legătură cu un strămoș încă neidentificat pentru speciile noastre.

Experții au folosit un algoritm Bayesian care le-a permis să exploreze o perioadă lungă în istoria reproducerii interrasiale acestor specii.

„Această cronologie pare a fi incompatibilă cu un schimb genetic care implică strămoșii direcți euroasiatici, care au emigrat din Africa în urmă cu 50.000 de ani. În schimb, calendarul nostru sugerează o migrare mai timpurie, care a avut loc cu cel puțin 200.000 de ani în urmă”, arată concluziile studiului.

Studiul a mai descoperit și dovezi ale reproducerii între oameni și neanderthali, care ar fi avut loc mult mai devreme decât se știa până acum:cu aproximativ 200.000 până la 300.000 de ani în urmă.

 

Related Articles

Back to top button
error: Content is protected !!

Adblock Detected

DISABLE ADBLOCK TO VIEW THIS CONTENT!