Averea uriașă pe care Marian Enache de la CCR o vrea ascunsă: două pensii speciale și un salariu imens
Averea uriașă pe care Marian Enache de la CCR o vrea ascunsă: el primește două pensii speciale și un salariu imens. Ultima sa declarație de avere este din 2024 și acoperă veniturile din 2023.
În total, statul i-a plătit peste 1,2 milioane de lei.
Averea uriașă pe care Marian Enache de la CCR o vrea ascunsă
Prin decizia luată luni de CCR, de secretizare a declarațiilor de avere, Enache va scăpa probabil de declarația de avere care ar trebui depusă până la 15 iunie și va prezenta veniturile sale din 2024, când salariile judecătorilor CCR au crescut masiv și, pe cale de consecință, și pensiile speciale.
Cât ia marian Enache de la stat:
- salariu de președinte al CCR: 473.298 lei
- pensie specială de magistrat: 679.800 de lei
- pensie specială de ex-parlamentar: 82.980 lei
Aceste venituri sunt nete.
Marian Enache, președintele Curții Constituționale a României, figurează cu dosar Fond Rețea la Securitate, dar Serviciul Român de Informații susține că „dosarul nu s-a păstrat în arhivă”.
Istoricul Mihai Demetriade a explicat pentru DeFapt.ro că această sintagmă se referă la faptul că dosarul a fost distrus, adică nu mai există fizic. Cel mai probabil, dosarul a fost distrus în decembrie 1989 la ordinul generalului Iulian Vlad, care a ordonat distrugerea arhivei Securității. Însă a rămas numărul de dosar: 7259/Vaslui.