Formarea Valahiei (Țara Românească) ca stat medieval este un subiect fascinant, dar plin de incertitudini, datorită surselor istorice limitate și a influenței legendelor populare. Situată între Carpați, Dunăre și Marea Neagră, Valahia a devenit în secolul al XIV-lea unul dintre principalele state românești, alături de Moldova. Procesul apariției sale este însă învăluit în mister, marcat de un amestec de fapte documentate și mituri, precum legenda descălecatului lui Negru Vodă.
Contextul istoric: Secolele XII-XIII
În secolele XII-XIII, teritoriul viitoarei Valahii era o regiune de graniță între Regatul Ungariei, Imperiul Bizantin (până la căderea Constantinopolului în 1204) și hoardele nomade, precum cumanii și, mai târziu, mongolii. Populația românească, formată din descendenții daco-romanilor, era organizată în comunități rurale și formațiuni prestatale, cunoscute sub numele de „țări” sau „voievodate” ([Istoria românilor, vol. III, Academia Română, 2001]). Aceste comunități, conduse de lideri locali (voievozi sau cnezi), se aflau sub influența Regatului Ungariei, care încerca să-și extindă controlul asupra sudului Carpaților.
Influența cumanilor și a mongolilor
Cumanii, un popor turcic nomad, au dominat Câmpia Dunării în secolele XI-XII, influențând organizarea politică a regiunii. Unele surse sugerează că elitele românești au colaborat cu cumanii, formând alianțe militare și politice ([Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, 1935]). Invazia mongolă din 1241-1242, care a devastat Europa de Est, a slăbit controlul ungar asupra teritoriilor sud-carpatice, creând un vid de putere care a favorizat apariția unor formațiuni statale independente.
Declinul influenței bizantine și ungare
După căderea Constantinopolului în 1204 și destrămarea Imperiului Bizantin, influența culturală și religioasă bizantină a rămas semnificativă în regiune, dar controlul politic a scăzut. Regatul Ungariei, deși a încercat să impună autoritatea asupra voievodatelor românești, s-a confruntat cu rezistența locală, mai ales după 1241 ([Nicolae Iorga, Istoria românilor, 1936]). Această slăbire a autorității externe a permis liderilor locali să își consolideze puterea.
Primele formațiuni prestatale
Sursele din secolul al XIII-lea menționează mai multe formațiuni prestatale în sudul Carpaților, conduse de voievozi precum Litovoi, Seneslau, Ioan și Farcaș. Cea mai importantă sursă este Diploma cavalerilor ioaniți din 1247, emisă de regele Ungariei Béla al IV-lea, care acorda ordinului ioanit teritorii în Oltenia și menționa existența unor „țări” românești (Diploma cavalerilor ioaniți – Wikipedia). Documentul vorbește despre „Țara lui Seneslau” și „voievodatul lui Litovoi”, indicând o organizare politică incipientă.
- Litovoi: Menționat în 1247, era voievod în Oltenia. În 1277, s-a răsculat împotriva regelui Ungariei, Ladislau al IV-lea, dar a fost învins și ucis. Fratele său, Bărbat, a fost capturat, dar a plătit răscumpărare și a continuat să conducă (Litovoi – Wikipedia).
- Seneslau: Conducător al unei „țări” în Muntenia, probabil în zona Argeșului. Numele său sugerează o origine slavă, comună în elita românească din epocă.
- Ioan și Farcaș: Menționați în aceeași diplomă, aceștia conduceau alte formațiuni mai mici, probabil în sudul Munteniei.
Aceste voievodate, deși autonome, recunoșteau formal suzeranitatea ungară, plătind tribut sau oferind sprijin militar. Totuși, rezistența lor față de controlul direct al coroanei ungare a pregătit terenul pentru unificarea sub un stat centralizat.
Basarab I și fondarea Valahiei
Momentul crucial al apariției Valahiei este asociat cu Basarab I (c. 1310–1352), considerat primul domnitor al statului. Basarab, numit „Întemeietorul” în istoriografia românească, a unificat voievodatele din Oltenia și Muntenia, creând un stat capabil să reziste presiunilor externe (Basarab I – Wikipedia).
Bătălia de la Posada (1330)
Un punct de cotitură a fost bătălia de la Posada (9-12 noiembrie 1330), în care Basarab I l-a învins pe regele Carol Robert de Anjou al Ungariei. Cronica pictată de la Viena descrie cum armata ungară, condusă de rege, a fost atrasă într-o ambuscadă într-un defileu carpatin, suferind pierderi masive (Bătălia de la Posada – Wikipedia). Victoria a consolidat independența Valahiei și a marcat recunoașterea sa ca stat distinct.
| Eveniment | An | Detalii |
|---|---|---|
| Diploma cavalerilor ioaniți | 1247 | Menționează voievodatele lui Litovoi și Seneslau |
| Răscoala lui Litovoi | 1277 | Încercare de eliberare de sub suzeranitatea ungară, soldată cu eșec |
| Bătălia de la Posada | 1330 | Victorie a lui Basarab I, consacră independența Valahiei |
Originea lui Basarab: Dezbateri și controverse
Originea lui Basarab I este un subiect controversat. Unele surse ungare, precum Cronica pictată de la Viena, îl descriu ca fiind de origine cumană, datorită numelui său („Basarab” ar putea deriva din turcicul „basa-arab”, însemnând „conducător nobil”). Istorici precum Nicolae Iorga și Constantin C. Giurescu susțin însă că Basarab era român, descendent al elitelor locale, posibil legat de Litovoi sau Seneslau ([Nicolae Iorga, Istoria românilor, 1936]). O teorie controversată, mai puțin acceptată, sugerează că Basarab ar fi fost un lider cuman convertit la ortodoxie, care a unificat comunitățile românești ([Neagu Djuvara, Thocomerius-Negru Vodă, 2007]).
Legenda descălecatului lui Negru Vodă
Una dintre cele mai cunoscute și controversate povești despre apariția Valahiei este legenda descălecatului lui Negru Vodă, relatată în cronicile moldovenești din secolele XV-XVI, precum Letopisețul anonim al Moldovei. Conform legendei, Negru Vodă, un voievod din Făgăraș (Transilvania), ar fi „descălecat” peste Carpați, fondând Valahia și construind cetăți la Câmpulung și Curtea de Argeș (Negru Vodă – Wikipedia).
Critica legendei
Istorici precum Constantin C. Giurescu și Ștefan Pascu consideră că Negru Vodă este o figură mitică, creată pentru a legitima originea statului ([Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, 1935]). În schimb, Neagu Djuvara a propus o teorie controversată, identificându-l pe Negru Vodă cu Thocomerius, un presupus lider cuman menționat în surse ungare ca tată al lui Basarab I ([Neagu Djuvara, Thocomerius-Negru Vodă, 2007]). Această ipoteză este contestată, deoarece nu există dovezi directe care să lege un personaj numit Thocomerius de fondarea Valahiei.
Legenda descălecatului reflectă mai degrabă o nevoie de mit fondator, similar altor povești medievale europene, decât un adevăr istoric. Cronici precum cea a lui Grigore Ureche sau Miron Costin au contribuit la popularizarea sa, dar sursele contemporane epocii (sec. XIII-XIV) nu menționează un astfel de personaj.
Factori care au contribuit la formarea Valahiei
Formarea Valahiei a fost rezultatul mai multor factori:
- Consolidarea elitelor locale: Voievozii precum Litovoi și Seneslau au creat structuri politice care au permis unificarea sub Basarab I.
- Slăbirea controlului ungar: Invazia mongolă și conflictele interne din Regatul Ungariei au redus capacitatea acestuia de a controla sudul Carpaților.
- Influența ortodoxă: Biserica Ortodoxă, influențată de tradițiile bizantine, a jucat un rol în unificarea comunităților românești. Basarab I a sprijinit ortodoxia, ceea ce a întărit identitatea statului ([Istoria românilor, vol. III, Academia Română, 2001]).
- Presiunea mongolă și cumană: Migrațiile și conflictele au forțat comunitățile românești să se organizeze mai eficient pentru apărare.
Controverse și teorii alternative
Pe lângă legenda lui Negru Vodă, alte teorii controversate au încercat să explice apariția Valahiei:
- Originea cumană a dinastiei Basarabilor: Neagu Djuvara susține că Basarab I și predecesorii săi ar fi fost de origine cumană, bazându-se pe nume și pe influența cumanilor în regiune. Această ipoteză este criticată de istorici precum Ioan Aurel Pop, care subliniază continuitatea românească a elitelor ([Ioan Aurel Pop, Românii și România, 1998]).
- Rolul Bulgariei: Unele surse sugerează că al doilea Imperiu Bulgar (1185–1396) ar fi influențat formarea Valahiei, prin contacte culturale și politice. Totuși, documentele bulgare sunt sărace în detalii despre această regiune ([Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, 1935]).
- Mitul descălecatului din Maramureș: O altă legendă, mai puțin cunoscută, sugerează că Valahia ar fi fost fondată de lideri din Maramureș, nu din Făgăraș. Aceasta este infirmată de lipsa dovezilor arheologice sau documentare.
Moștenirea apariției Valahiei
Independența obținută de Basarab I în 1330 a permis Valahiei să devină un stat medieval stabil, cu instituții proprii, precum cancelaria domnească și mitropolia ortodoxă, fondată în 1359 la Curtea de Argeș (Mitropolia Țării Românești – Wikipedia). Cetățile de la Câmpulung, Curtea de Argeș și Târgoviște au devenit centre politice și economice, consolidând statalitatea.
Arheologia confirmă existența unor centre de putere în secolul al XIII-lea, cum ar fi curtea domnească de la Câmpulung, unde s-au descoperit vestigii din timpul lui Basarab I ([Arheologia românească – Academia Română, 2001]). Aceste dovezi susțin ideea unei continuități între formațiunile prestatale și statul medieval.
Concluzie
Apariția Valahiei este rezultatul unui proces complex, influențat de factori interni (elite locale, organizare ortodoxă) și externi (declinul ungar, presiunea mongolă). Basarab I a fost figura centrală care a transformat voievodatele disparate într-un stat independent, marcat de victoria de la Posada. Deși legendele, precum cea a lui Negru Vodă, adaugă un strat de mister, ele sunt considerate mituri de majoritatea istoricilor. Sursele academice, precum Diploma cavalerilor ioaniți și cronicile ungare, oferă o imagine mai clară, dar fragmentară, a acestui proces. Valahia, fondată în tumultul secolului al XIV-lea, rămâne un simbol al rezilienței și identității românești.
