Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai emblematici domnitori ai Moldovei, a rămas în istorie nu doar prin victoriile sale militare și ctitoriile religioase, ci și prin misterele care înconjoară moartea și înmormântarea sa. Mort în anul 1504, după o domnie de 47 de ani marcată de lupte aprige împotriva otomanilor și a altor invadatori, Ștefan a fost înmormântat la Mănăstirea Putna, ctitoria sa dragă. Totuși, despre ceremonialul funerar nu s-au păstrat relatări detaliate în cronicile vremii, nici la Grigore Ureche, Dimitrie Cantemir sau Nicolae Iorga, și nici în sursele străine. Acest vid istoric a fost parțial umplut prin cele două deshumări oficiale ale rămășițelor sale, care au dezvăluit aspecte surprinzătoare despre modul în care a fost înhumat. Articolul de față explorează aceste evenimente, bazându-se pe documente istorice și procese-verbale, pentru a răspunde la întrebarea: cum a fost găsit trupul marelui voievod?

Contextul istoric: Moartea și înmormântarea lui Ștefan cel Mare

Ștefan cel Mare a trecut la cele veșnice pe 2 iulie 1504, la Suceava, după o lungă suferință cauzată de o rană veche la picior, agravată de infecții. Cronica lui Grigore Ureche menționează doar că a fost înmormântat cu mare cinste la Putna, dar lipsește orice descriere a ritualului. Absența unor relatări detaliate este neobișnuită, comparativ cu alte cazuri, cum ar fi înmormântarea lui Matei Basarab, descrisă cu fast regal. Această tăcere a dat naștere la speculații, iar deshumările ulterioare au confirmat că înmormântarea a fost una modestă, departe de pompa așteptată pentru un erou național.

Mănăstirea Putna, situată în Bucovina, a fost aleasă ca loc de odihnă veșnică, reflectând legăturile profunde ale lui Ștefan cu Biserica Ortodoxă. Aici, sub lespedea de piatră din biserica mănăstirii, trupul său a rămas neatins timp de secole, până când evenimente istorice au impus deschideri ale mormântului. Aceste deshumări nu au fost motivate de curiozitate științifică, ci de nevoi practice sau religioase, dezvăluind un mod de înhumare neașteptat: fără sicriu, doar învelit într-o mantie domnească.

Prima deshumare: Februarie 1758

Prima deschidere oficială a mormântului a avut loc în februarie 1758, la inițiativa mitropolitului Iacov al Sucevei (cunoscut și ca Iacov Putneanul). Aceasta s-a desfășurat în prezența preoților și monahilor mănăstirii, într-un context religios. Potrivit unei scrisori adresate egumenului Putnei, Kir Venedict, mitropolitul a descris trupul ca fiind găsit “foarte misterios”, fără semne că mormântul ar fi fost deschis anterior. Cadavrul era așezat pe 13 drugi de fier, acoperit doar cu o mantie domnească bogată, iar capul era separat de trup și sprijinit pe câteva cărămizi zidite.

Această deshumare nu a fost doar o inspecție; obiectele de preț găsite în mormânt – inele, coroane, pietre prețioase și alte podoabe – au fost scoase și folosite pentru confecționarea a două coroane pentru icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului și ale lui Iisus Hristos. Este posibil ca și craniul să fi fost manipulat în această perioadă, fiind reposat ulterior. Motivul? Probabil unul practic-religios: valorificarea relicvelor pentru binecuvântarea mănăstirii. Această acțiune a confirmat modestia înmormântării, lipsită de sicriu, ceea ce a ridicat întrebări despre posibila călugărire a lui Ștefan înainte de moarte.

A doua deshumare: Noiembrie 1856

A doua deshumare, mai bine documentată, a avut loc în noiembrie 1856, la cererea egumenului Artimon Bortnik, sub supravegherea autorităților austriece care controlau Bucovina la acea vreme. O comisie oficială, formată din Anton Schonbach (însărcinat oficial), Teoctist Blaezewicz (comisar spiritual), inginerul Anton Rol și medicul Vincențiu Szymonowicz, a deschis nu doar mormântul lui Ștefan, ci și pe cele ale membrilor familiei sale.

Procesul-verbal, publicat ulterior în 1886 de F.A. Wiekenhauser, oferă o descriere detaliată. Osemintele nu au fost atinse direct, dar poziția lor a fost observată cu atenție. Cadavrul era descompus, acoperit de resturi de zidărie, așezat pe 13 bare de fier dispuse pe ambele părți laterale ale mormântului. Partea superioară a corpului lipsea, iar craniul – bine păstrat, gros de aproximativ 12 țoli, lipsit de osul frontal și cu oase laterale rotunjite prin putrezire – era poziționat la o distanță de 5 țoli de restul trupului, sprijinit pe un capătâi de cărămizi de 12 țoli grosime. Această separare a capului a fost interpretată ca rezultat al unei manipulări mecanice anterioare, probabil din 1758.

Îmbrăcămintea consta într-o mantie domnească grea și bogată, cu o cruce de aur la piept, care nu se prăbușise. Obiectele de preț fuseseră deja îndepărtate la prima deshumare. Comparațiile cu alte morminte – precum cel al lui Bogdan (fiul lui Ștefan) sau al lui Ștefan “cel Crud” (nepotul) – au confirmat similitudini: lipsa sicriului, poziționarea pe grilaj de fier și veșminte domnești sau monahale. De exemplu, în mormântul lui Ștefan “cel Crud”, s-au găsit crucifixuri în formă de schimă, sugerând o călugărire premergătoare morții.

Mormantul lui Stefan cel Mare – VOIEVOD PARK

Descoperiri și ipoteze: De ce fără sicriu și ce înseamnă poziția trupului?

Cele două deshumări au relevat un mod de înhumare neconvențional pentru un voievod: fără sicriu, trupul fiind doar învelit în mantie și așezat pe bare de fier. Acest aspect a dat naștere la ipoteze fascinante. Istoricul Silviu Dragomir a sugerat că cele 13 bare simbolizează cei 12 Apostoli plus Maica Domnului, indicând o călugărire înainte de moarte – o practică comună printre domnitorii moldoveni pentru ispășirea păcatelor. Alți cercetători, precum Vasile Andru, leagă acest ritual de o posibilă viață isihastă a lui Ștefan în tinerețe, la Muntele Athos, unde ar fi învățat rugăciunea inimii de la pustnici.

Poziția capului, întoarsă și separată, a fost atribuită intervențiilor umane, nu descompunerii naturale. Medicul din comisia de la 1856 a exclus cauze naturale, sugerând o mutare intenționată. De asemenea, absența coroanei și a altor podoabe în 1856 confirmă jefuirea din 1758. Alte descoperiri din mormintele familiei – fragmente de veșminte cusute cu fir de aur, inele, cruciulițe – întăresc ideea unei tradiții familiale de înhumare modestă, posibil influențată de credințe precreștine sau ortodoxe stricte.

Totuși, unele surse ridică îndoieli asupra autenticității mormântului actual. De exemplu, poziția anormală a craniului și lipsa unor relicve esențiale sugerează posibile mutări sau înlocuiri ale osemintelor, poate în perioade de instabilitate. Autorul Ion Drăgușanul pledează pentru analize ADN moderne pentru a confirma identitatea rămășițelor.

Concluzie: Un mister istoric care persistă

Deshumările lui Ștefan cel Mare au dezvăluit un voievod înmormântat cu simplitate monahală, departe de fastul imaginat. Găsit fără sicriu, pe bare de fier, cu capul separat și trupul în mantie domnească, trupul său evocă o viață marcată de credință profundă și posibil o călugărire finală. Aceste descoperiri nu doar completează golurile istoriei, ci și subliniază legăturile lui Ștefan cu spiritualitatea ortodoxă, inclusiv cu Athosul. Totuși, întrebări rămân: a fost cu adevărat călugărit? Este mormântul actual cel autentic? Răspunsurile definitive ar putea veni doar din cercetări contemporane, dar până atunci, misterul adaugă un strat suplimentar de fascinație legendei lui Ștefan cel Mare.