Adevărul despre m.o.a.rtea lui Tudor Vladimirescu. Cum a sfârșit comandatul de panduri și cine l-a trădat
Tudor Vladimirescu, figură emblematică a istoriei românești, rămâne un simbol al luptei pentru dreptate socială și independență națională în contextul Revoluției de la 1821. Născut în jurul anului 1780 în satul Vladimir din Oltenia, el a devenit un lider carismatic, comandant al pandurilor – o categorie de oșteni olteni – și inițiator al unei mișcări care a zguduit Țara Românească sub dominația fanariotă și otomană. Totuși, sfârșitul său tragic, marcat de trădare și violență, ridică întrebări persistente despre motivele și actorii implicați. Acest articol explorează circumstanțele morții sale, bazându-se pe surse istorice, pentru a dezvălui adevărul din spatele asasinatului care a curmat viața unui revoluționar incomod.
Contextul istoric: Revoluția de la 1821 și alianța cu Eteria
Pentru a înțelege moartea lui Tudor Vladimirescu, trebuie să ne întoarcem la evenimentele din ianuarie 1821. Moartea domnitorului fanariot Alexandru Șuțu, la 19 ianuarie 1821, a creat un vid de putere în Țara Românească. Tudor, deja un om cu experiență militară – participase ca voluntar în războiul ruso-turc din 1806-1812, unde se remarcase prin curaj – a văzut oportunitatea de a declanșa o revoluție. El a adunat pandurii și a pornit o mișcare cu scopuri clare: înlăturarea regimului fanariot, reducerea abuzurilor boierești și restaurarea drepturilor poporului. Proclamația sa de la Padeș, din 23 ianuarie 1821, cerea “dreptate și slobozenie” pentru norod, criticând aspru boierii și fanarioții.
În paralel, în Grecia și Principatele Române se pregătea o altă mișcare: cea a Eteriei (Filiki Eteria), o societate secretă grecească ce visa la eliberarea de sub jugul otoman. Liderul eteriștilor, Alexandru Ipsilanti, un general rus de origine greacă, a văzut în revoluția lui Tudor un aliat potențial. Inițial, cele două mișcări au colaborat: Tudor a facilitat trecerea lui Ipsilanti peste Dunăre, iar eteriștii au promis sprijin. Totuși, alianța era fragilă. Tudor dorea reforme interne și nu un război antiotoman deschis, în timp ce eteriștii vizau o insurecție generală împotriva Imperiului Otoman. Diferențele ideologice – Tudor era un revoluționar social, Ipsilanti un aristocrat cu ambiții imperiale – au dus rapid la tensiuni.
Pe măsură ce pandurii avansau spre București, ocupat în martie 1821, conflictele s-au acutizat. Tudor a încercat să menajeze boierii, sperând să-i atragă de partea sa, dar ura sa față de ei era profundă. El a evitat confruntarea directă cu otomanii, concentrându-se pe reforme interne, ceea ce i-a atras acuzații de trădare din partea eteriștilor. În plus, pandurii săi, majoritar țărani și oșteni simpli, intrau în conflict cu mercenarii eteriști, adesea străini și indisciplinați.
Drumul spre trădare: Evenimentele de la Golești
Punctul culminant al trădării a venit în mai 1821. După ce otomanii au intervenit militar pentru a suprima revoluția, Tudor și pandurii săi s-au retras spre Oltenia. La 18 mai 1821, ei au ajuns la Golești, în județul Argeș, unde au fost primiți de boieri. Aici, eteriștii, sub comanda lui Ipsilanti, au pus la cale un complot pentru a-l înlătura pe Tudor. Motivul oficial: acuzații de colaborare cu otomanii. Istoricii sugerează însă motive mai profunde – Tudor devenise un obstacol pentru planurile eteriștilor, care doreau control total asupra mișcării.
În noaptea de 21 spre 22 mai 1821, Tudor a fost arestat prin trădare. Rolul decisiv l-au jucat eteriștii, dar și unii dintre apropiații săi. Printre trădători se numără căpitanii panduri Iordache Olimpiotul și Farmache, care au colaborat cu eteriștii pentru a-l captura. Olimpiotul, un grec din Eterie infiltrat printre panduri, a fost instrumental în complot. Alți panduri loiali au fost uciși în lupte interne, iar Tudor însuși a fost implicat în execuții ale unor dezertori, ceea ce a slăbit unitatea trupelor sale.
Odată capturat, Tudor a fost transportat la Târgoviște, unde a fost supus unui simulacru de proces. Acuzațiile includeau trădare față de Eterie și intenția de a se alia cu otomanii. Istoricii dezbat dacă aceste acuzații aveau vreo bază – Tudor negociase într-adevăr cu otomanii pentru a evita un masacru, dar scopul său era protejarea poporului român, nu trădarea aliaților.
Moartea cumplită: Tortură și execuție
Moartea lui Tudor Vladimirescu a fost marcată de cruzime extremă. În noaptea de 27 spre 28 mai 1821, la Târgoviște, el a fost torturat de eteriști. Potrivit relatărilor istorice, a fost bătut, ciopârțit și împușcat. Corpul său a fost aruncat într-o fântână pentru a ascunde crima. Această execuție nu a fost un act de justiție, ci un asasinat politic, menit să elimine un rival periculos.
Cine l-a trădat exact? Principalii vinovați sunt liderii eteriști: Alexandru Ipsilanti, care a ordonat arestarea, și executanții direcți precum Giorgakis Olimpiotis (Iordache Olimpiotul) și alți ofițeri greci. Printre panduri, trădători au fost cei care au dezertat sau au colaborat, motivați probabil de promisiuni de răsplată sau frică. Un mister persistă în jurul unui “seif cu bani” dispărut la moartea sa, sugerând posibile motive financiare în trădare.
Controverse și moștenire
Istoriografia românească a dezbătut intens moartea lui Tudor: a fost un asasinat mișelesc sau execuția unui trădător? Surse contemporane, precum memorii ale eteriștilor, îl acuză pe Tudor de duplicitate, dar istorici moderni precum cei citați în articolele analizate văd în el un patriot victimizat de interese străine. Revoluția sa, deși înăbușită, a pavat drumul spre unirea Principatelor și independența României.
În concluzie, moartea lui Tudor Vladimirescu reprezintă un capitol întunecat al istoriei, unde ambițiile personale și interesele geopolitice au prevalat asupra idealurilor revoluționare. Trădat de aliați și de unii apropiați, el a sfârșit ca martir al cauzei românești, amintindu-ne că adevărul istoric este adesea umbrit de trădare și violență. Astăzi, la peste două secole, figura sa inspiră reflecții asupra luptei pentru libertate.
