Statuile de daci, realizate în mare parte în timpul împăratului Traian (98-117 d.Hr.), reprezintă o mărturie artistică a cuceririi Daciei de către romani și a integrării acestui popor în imaginarul imperial. Găsite în muzee precum Vaticanul, Uffizi sau Prado, și pe monumente precum Arcul lui Constantin, aceste statui îi înfățișează pe daci, strămoșii poporului român, fie ca prizonieri, fie ca figuri demne, purtând îmbrăcăminte tradițională. Întrebarea „de ce au statuile de daci un braț prins în eșarfă?” se referă probabil la un detaliu al sculpturilor, în special la modul în care mantia dacică este drapată peste un braț, dând impresia că acesta este „prins” sau acoperit.

Contextul istoric și artistic

Cucerirea Daciei și Forul lui Traian

După victoriile lui Traian în Războaiele Dacice (101-102 și 105-106 d.Hr.), romanii au celebrat cucerirea Daciei prin construcția Forului lui Traian în Roma, un complex monumental care includea Columna lui Traian, Basilica Ulpia și numeroase statui de daci. Aceste statui, realizate din marmură albă, porfir sau marmură colorată (pavonazzetto), aveau scopul de a simboliza triumful Romei asupra „barbarilor” daci Museo Nacional del Prado. Potrivit lui Leonard Velcescu, autorul cărții „Dacians in the Roman Sculpture. A Study of Antique Iconography”, imaginea demnă a dacilor a fost plasată în inima Romei, reflectând respectul romanilor pentru acest popor Statues of Dacians.

Statuile de daci ca prizonieri

Multe statui de daci, în special cele din Forul lui Traian și reutilizate pe Arcul lui Constantin, îi înfățișează ca prizonieri, marcând victoria romană. Aceste statui, descrise ca având barbă, tunici, pantaloni lungi (bracae) și mantii, sunt adesea identificate ca „Captivus Dacus” (prizonier dac) datorită poziției și contextului lor Romania Dacia. De exemplu, cele opt statui de pe Arcul lui Constantin, realizate din marmură pavonazzetto, sunt considerate a proveni din Forul lui Traian și simbolizează supunerea dacilor Trajanic Spoils.

Interpretarea „brațului prins în eșarfă”

Mantia dacică și convențiile artistice

În multe statui, daci sunt înfățișați purtând o mantie prinsă peste umărul drept, care se drapează peste corp și poate acoperi brațul stâng. Această descriere apare în mod constant în surse, cum ar fi catalogul Galeriei Palatine din Uffizi, unde se menționează „mantie prinsă peste umărul drept” Uffizi Galleries. Termenul românesc „eșarfă” poate fi o referire la această mantie, care, datorită modului în care este drapată, dă impresia că brațul este „prins” sau acoperit de țesătură. Aceasta este o convenție artistică romană, folosită pentru a evidenția îmbrăcămintea distinctivă a dacilor, care îi diferenția de romani, ce purtau toga.

Captivitate versus stil vestimentar

Deși statuile sunt adesea descrise ca reprezentând prizonieri, nu există dovezi clare în sursele disponibile că brațele lor sunt legate cu o eșarfă sau o funie. În schimb, reliefurile de pe Columna lui Traian și alte monumente, cum ar fi „Marele Frize Traianice” reutilizat pe Arcul lui Constantin, arată daci prizonieri cu mâinile legate în spate Philip Harland. Totuși, statuile independente, cum ar fi cele din Vatican sau Uffizi, tind să îi prezinte pe daci în poziții statice, cu mantia ca element central, nu cu brațele legate. Astfel, „brațul prins în eșarfă” este mai probabil o descriere a mantiei care acoperă brațul, nu a unei legături fizice.

Exemple de statui

Mai jos sunt câteva exemple de statui de daci și descrierile lor relevante:

Controverse și interpretări

Confuzia privind captivitatea

O controversă apare din interpretarea poziției brațelor ca semn de captivitate. În arta romană, prizonierii sunt uneori înfățișați cu mâinile legate, ca în cazul unei statuete galice din Umbria, cu mâinile legate la spate British Museum. Totuși, statuile de daci din Forul lui Traian și Arcul lui Constantin nu par să urmeze această convenție, ci mai degrabă subliniază demnitatea și identitatea culturală a dacilor, așa cum notează Velcescu Statues of Dacians. Confuzia poate proveni din reliefuri, unde prizonierii daci apar cu mâinile legate, dar statuile independente nu reflectă această practică.

Restaurările și modificările

Multe statui de daci au fost restaurate în secolele ulterioare, de exemplu, cele de pe Arcul lui Constantin, unde capetele și antebrațele au fost refăcute în 1732-1733 Statues of Dacians. Aceste restaurări ar putea influența percepția poziției brațelor, dar sursele nu indică adăugarea unor elemente precum eșarfe care să lege brațele. În schimb, mantia rămâne un element constant, sugerând că „eșarfa” este o interpretare a acestui detaliu vestimentar.

Perspectiva culturală

Unii istorici, precum Leonard Velcescu, subliniază că statuile de daci reflectă un respect al romanilor pentru acest popor, considerat „aproape egal cu grecii” de către Dion Chrysostomos Statues of Dacians. Plasarea lor în Forul lui Traian, un loc prestigios, sugerează că nu erau doar prizonieri, ci și simboluri ale unei culturi admirate. Astfel, mantia drapată peste braț ar putea fi o alegere artistică pentru a evidenția această demnitate, nu un semn de supunere.

Moștenirea culturală

Statuile de daci au influențat arta europeană, inspirând artiști renascentiști precum Raffaello și Michelangelo, care au admirat basoreliefurile Columnei lui Traian Statues of Dacians. Pentru poporul român, aceste statui sunt o mărturie a identității strămoșilor daci, iar detaliile vestimentare, precum mantia, sunt văzute ca simboluri ale continuității culturale. Deși „brațul prins în eșarfă” poate fi o interpretare modernă a mantiei, ea subliniază unicitatea reprezentărilor dacice în arta romană.

Concluzie

Expresia „braț prins în eșarfă” în statuile de daci se referă cel mai probabil la modul în care mantia tradițională dacică este drapată peste un braț, de obicei cel stâng, datorită prinderii peste umărul drept. Aceasta este o convenție artistică romană menită să evidențieze identitatea culturală a dacilor, nu un semn de captivitate fizică. Deși statuile sunt adesea descrise ca reprezentând prizonieri, poziția brațelor este mai degrabă dictată de aranjamentul vestimentar decât de legături fizice. Lipsa descrierilor explicite despre brațe legate cu o eșarfă sugerează că această expresie este o interpretare a mantiei, care joacă un rol central în iconografia dacică.