Pe câte miliarde nu se înțeleg Nicușor Dan și Ilie Bolojan

Creșterea TVA de la 19% la 21% este dorită de Bolojan, dar nedorită de Dan. Despre câți bani vorbim, de fapt, dacă se păstrează aceeași colectare a statului?
Să recapitulăm cifrele.
În 2024, am colectat cuminți aproximativ 121 de miliarde de lei din TVA. Mai știm că cei de la Comisia Europeană ne-au spus că, de fapt, ar fi trebuit să colectăm vreo 172 de miliarde de lei.
Avem un „gap de colectare” de 30%. Practic, statul român e un fel de vânător care, din zece păsări, prinde șapte și pe restul le lasă să zboare liniștite.
Acum, dacă la 19% ar fi trebuit să colectăm 172 de miliarde de lei, dar am reușit să strângem efectiv doar 121 de miliarde, ce se întâmplă dacă urcăm cu TVA la 21%, așa cum s-a aflat că vrea Ilie Bolojan și nu vrea Nicușor Dan?
În logica statului, ar trebui să ajungem la vreo 190 de miliarde de lei de colectat.
Însă dacă păstrăm același randament la colectat – adică un gap de 30% – atunci vom ajunge să colectăm efectiv cam aproximativ 133 de miliarde de lei.
Cele 12 miliarde de lei în plus
Diferența dintre cele 133 de miliarde de lei și cele 121 de miliarde de lei colectate acum este de aproximativ 12 miliarde de lei în plus. Asta înseamnă, în euro, 2,3 – 2,4 miliarde.
Acum, să ne punem în locul Statului. Ei bine, 12 miliarde de lei sunt o sumă consistentă, nu-s de colea. Numai că noi avem un deficit de 30 de miliarde de euro (nu lei!) și, în același timp, lăsăm să ne scape printre degete vreo 9 miliarde de euro, adică aproape 3% din PIB-ul nostru.
Practic, ne bucurăm că am găsit o monedă de 50 de bani pe jos, în timp ce ne-a căzut din buzunar un portofel plin cu bancnote.
Sigur că de undeva trebuie pornit și mărirea TVA e o propunere.