Cărturar maghiar: Românii sunt urmașii geților

Originea poporului român a fost un subiect intens dezbătut în istoriografie, în special în contextul regiunii Transilvania, care a fost disputată între români și maghiari. Teoria continuității daco-romane susține că românii sunt descendenții direcți ai dacilor, un popor indo-european care a locuit în regiunea actuală a României, și care au fost romanizați după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman în anul 106 d.Hr. Geții, adesea considerați sinonimi sau strâns înrudiți cu dacii, sunt centrali în această narativă. Interesant este că un cărturar maghiar din perioada medievală, cunoscut sub numele de Anonymus, oferă sprijin indirect pentru această teorie prin scrierile sale din Gesta Hungarorum, cea mai veche cronică maghiară păstrată.

Contextul istoric: Geții și romanizarea

Geții au fost un trib tracic antic care a locuit în zonele de la nord și sud de Dunărea inferioară, în actualele teritorii ale României și Bulgariei. Menționați în surse grecești, precum „Istorii” de Herodot, geții sunt uneori considerați aceiași cu dacii sau strâns înrudiți cu aceștia, care trăiau în regiunea carpatică. Herodot descrie geții ca fiind „cei mai drepți și mai bogați dintre traci” (Wikipedia: Getae). În anul 106 d.Hr., împăratul Traian a cucerit Dacia, integrând-o în Imperiul Roman. Acest proces a dus la romanizarea populației locale, care a adoptat limba latină și elemente ale culturii romane, punând bazele limbii și identității românești. Astfel, românii sunt considerați descendenții geților/dacilor romanizați, conform teoriei continuității daco-romane.

Gesta Hungarorum și Anonymus

Gesta Hungarorum, sau „Faptele ungurilor”, este cea mai veche cronică maghiară păstrată, scrisă în latină în jurul anului 1200 de un autor anonim, cunoscut ca Anonymus, probabil notar la curtea regelui Béla al III-lea al Ungariei (Wikipedia: Gesta Hungarorum). Lucrarea descrie cucerirea bazinului carpatic de către maghiari la sfârșitul secolului al IX-lea și începutul secolului al X-lea, oferind detalii despre popoarele întâlnite de aceștia. Anonymus, un cărturar educat, a combinat tradiții orale, surse scrise și elemente mitologice pentru a crea o narațiune care să glorifice cucerirea maghiară.

În capitolul 9 al cronicii, Anonymus menționează că bazinul carpatic era locuit de „Sclavi, Bulgari, Blachi ac pastores Romanorum” (slavi, bulgari, vlahi și păstorii romanilor). Termenul „Blachi” se referă la vlahi, adică români, iar „pastores Romanorum” este interpretat de unii istorici ca o referire la aceeași populație romanizată, deși există dezbateri dacă aceștia sunt un grup distinct (Academia.edu: Re-reading Anonymus’ Gesta Hungarorum). Această descriere sugerează că românii, ca vlahi, erau deja prezenți în regiune la sosirea maghiarilor.

Gelou, ducele vlah

Un moment semnificativ în Gesta Hungarorum este descrierea întâlnirii maghiarilor cu Gelou, un duce vlah care domnea în Transilvania. În capitolul 25, Anonymus notează: „Quia essent blasij et sclaui, quia alia arma non haberent, nisi arcum et sagittas, et dux eorum geleou minus esset tenax et non haberet circa se bonos milites, et auderent stare contra audatiam hungarorum, quia a cumanis et picenatis multas iniurias peterentur” („Deoarece erau blasi și sclavi, care nu aveau alte arme decât arc și săgeți, iar ducele lor Gelou era mai puțin tenace și nu avea în jurul său soldați buni, și îndrăzneau să se opună curajului maghiarilor, deoarece sufereau multe nedreptăți din partea cumanilor și pecenegilor”) (Wikisource: Gesta Hungarorum). Această relatare descrie o populație de vlahi și slavi sub conducerea lui Gelou, care a fost învinsă de maghiari.

Prezența lui Gelou și a blachilor în Transilvania este văzută de istoricii români ca o dovadă a continuității populației romanizate în regiune, susținând teoria că românii sunt descendenții geților/dacilor romanizați. Gelou este considerat unul dintre primii conducători români din Transilvania, deși existența sa istorică este disputată (Wikipedia: Gelou).

Controverse și fiabilitatea Gesta Hungarorum

Fiabilitatea Gesta Hungarorum este un subiect de controversă. Unii istorici maghiari, precum Gyula Kristó și Pál Engel, susțin că Anonymus a inventat personaje precum Gelou pentru a explica toponimele, cum ar fi satul Gilău, sau pentru a justifica pretențiile maghiare asupra Transilvaniei. Ei argumentează că Anonymus nu menționează figuri istorice cunoscute din alte surse, precum Svatopluk I al Moraviei, și că include anacronisme, cum ar fi referirea la cumani, care au ajuns în regiune mai târziu (Wikipedia: Gesta Hungarorum). În schimb, istorici români, precum Alexandru Madgearu, consideră că relatarea este în general credibilă, deși conține erori cronologice, și că menționarea blachilor susține prezența românilor în Transilvania înainte de cucerirea maghiară (ResearchGate: Blasi and Pastores Romanorum).

Dezbaterile reflectă tensiunile istorice dintre istoriografia română și maghiară, în special în contextul Transilvaniei. Mulți istorici maghiari susțin teoria imigraționistă, care afirmă că românii au migrat în Transilvania în secolele XII-XIII din sudul Dunării, în timp ce teoria continuității daco-romane este un pilon al identității naționale românești. Cu toate acestea, Gesta Hungarorum rămâne o sursă maghiară care recunoaște prezența vlahilor, oferind o dovadă timpurie a continuității românești.

Alte perspective maghiare

Deși Anonymus este cel mai proeminent cărturar maghiar care susține indirect teoria continuității prin menționarea blachilor, alți istorici maghiari din secolul al XIX-lea, precum Benedek Jancsó, au studiat teoria continuității daco-romane, dar adesea din perspectiva critică a teoriei imigraționiste. În schimb, Gesta Hungarorum se distinge prin descrierea sa timpurie a vlahilor ca populație stabilită în Transilvania, oferind o legătură cu geții/dacii romanizați.

Concluzie

Prin Gesta Hungarorum, Anonymus, un cărturar maghiar din secolul al XII-lea, furnizează o relatare care susține prezența românilor (vlahilor) în Transilvania la momentul cuceririi maghiare. Menționarea blachilor și a ducelui Gelou sugerează că aceștia erau descendenții populației romanizate, inclusiv ai geților/dacilor, conform teoriei continuității daco-romane. Deși fiabilitatea cronicii este contestată, ea rămâne o sursă valoroasă care leagă istoria românilor de rădăcinile lor antice, oferind o perspectivă unică din partea unui cărturar maghiar asupra originilor poporului român.

Tabel: Compararea perspectivelor asupra blachilor în Gesta Hungarorum