Secuii au învățat scrierea de la români! O spune un cronicar maghiar din sec. XIII

Relațiile culturale dintre popoarele din Europa Centrală și de Est în Evul Mediu au fost marcate de schimburi complexe, influențe reciproce și, uneori, de interpretări istorice controversate. Una dintre aceste afirmații intrigante este consemnată de cronicarul maghiar Simon de Kéza în lucrarea sa „Gesta Hunnorum et Hungarorum”, scrisă în jurul anilor 1282-1285. Acesta susține că secuii, un subgrup etnic maghiar din Transilvania, ar fi învățat scrierea de la vlahi, adică de la români. Această afirmație a stârnit dezbateri în rândul istoricilor, mai ales că dovezile moderne indică o origine diferită pentru scrierea secuilor.

Cine sunt secuii?

Secuii, cunoscuți în maghiară ca Székely, sunt un subgrup etnic maghiar care locuiește în principal în Ținutul Secuiesc (Székelyföld), o regiune din Transilvania, România, cuprinzând județele Harghita, Covasna și părți din Mureș. Recenzați ca minoritate distinctă de către guvernul român, secuii numărau aproximativ 581.159 persoane care se declarau maghiari în 2011, reprezentând o parte semnificativă a minorității maghiare din România.

Istoria secuilor

Originea secuilor este un subiect de dezbatere. Cronicile medievale, inclusiv cea a lui Simon de Kéza, susțin că secuii ar fi descendenți ai hunilor conduși de Attila, care s-ar fi retras în Transilvania după destrămarea imperiului hun. Teoriile moderne sugerează că secuii ar putea fi fie un popor turcic asimilat de maghiari, fie grăniceri ai Regatului Ungariei care și-au păstrat privilegiile.

În Evul Mediu, secuii au avut un rol militar important, apărând frontierele estice ale Regatului Ungariei împotriva invaziilor, inclusiv a otomanilor. Ei făceau parte din „Unio Trium Nationum” (Uniunea celor trei națiuni), alături de nobilimea maghiară și sașii transilvăneni, având un statut privilegiat.

Cultura și identitatea secuilor

Secuii vorbesc limba maghiară, cu un dialect distinct, și au păstrat tradiții culturale unice, inclusiv portul tradițional și meșteșugurile. Scrierea maghiară veche, cunoscută și ca rovásírás, este un element important al identității lor culturale, fiind folosită și astăzi în contexte simbolice.

Simon de Kéza și „Gesta Hunnorum et Hungarorum”

Simon de Kéza (Kézai Simon) a fost un cronicar maghiar din secolul al XIII-lea, preot la curtea regelui Ladislau al IV-lea al Ungariei (1272-1290). Cea mai importantă lucrare a sa, „Gesta Hunnorum et Hungarorum”, scrisă în latină între 1282 și 1285, este o cronică care combină legendele hunilor cu istoria maghiarilor, pe care Kéza îi considera înrudiți.

Contextul cronicii

Cronica lui Kéza este structurată în două părți: o secțiune legendară despre huni și o istorie a Regatului Ungariei de la cucerirea Bazinului Panonic. Lucrarea se bazează pe surse mai vechi, inclusiv cronici maghiare, dar și pe lecturi din surse germane, italiene și franceze, după cum afirmă însuși autorul. Scrisă în timpul domniei lui Ladislau al IV-lea, cronica reflectă o încercare de a legitima originea nobiliară a maghiarilor prin legătura cu hunii.

Afirmația despre scrierea secuilor

Într-un pasaj al cronicii, Simon de Kéza descrie secuii ca fiind resturi ale hunilor care, după cucerirea Pannonia de către maghiari sub conducerea lui Árpád, s-au stabilit în munții de frontieră alături de vlahi. Textul latin relevant este următorul:

„Siculi namque Hunnorum residui, cum audissent, Hungaros in Pannoniam iterato venisse, descenderunt obviam eis in Rutheniam, et Pannonia conquesta, partem in ea acceperunt, non in plano Pannoniae, sed cum Blackis in montibus confinii sortem habuerunt. Unde Blackis commixti litteris eorum uti dicuntur.”

Traducerea în română este:

„Căci secuii, care sunt resturile hunilor, când au auzit că maghiarii au venit din nou în Pannonia, au coborât să-i întâlnească în Rutenia, și după ce Pannonia a fost cucerită, au primit o parte din ea, nu în câmpia Pannoniae, ci cu vlahii în munții de frontieră au avut soarta lor. De unde, amestecați cu vlahii, se spune că folosesc literele lor.” (Wikipedia – Scrierea maghiară veche)

Acest pasaj sugerează că secuii, trăind alături de vlahi și amestecându-se cu aceștia, au adoptat scrierea lor.

Scrierea maghiară veche (rovásírás)

Scrierea maghiară veche, numită și alfabetul secuiesc sau runele secuiești, este un sistem de scriere utilizat de secui și de alte grupuri maghiare. Caracterizată prin semne runice, această scriere era gravată pe suprafețe precum lemn, piatră sau metal, de obicei de la dreapta la stânga, deși există și exemple de scriere de la stânga la dreapta.

Caracteristici

Alfabetul rovásírás este un sistem alfabetic, fiecare semn reprezentând un sunet al limbii maghiare. Spre deosebire de alfabetul latin, care a fost adoptat oficial în Ungaria sub regele Ștefan cel Sfânt în secolul al XI-lea, rovásírás era mai potrivit pentru fonemele maghiare, având semne distincte pentru sunete precum „ty” sau „gy”.

Utilizare istorică

Scrierea a fost folosită în Transilvania și Ungaria până în secolul al XI-lea, când alfabetul latin a devenit dominant sub influența Bisericii Catolice. Totuși, în zone izolate din Transilvania, rovásírás a continuat să fie utilizat până în secolul al XIX-lea. În secolul al XX-lea, a avut loc o revitalizare a interesului pentru această scriere, fiind folosită astăzi în contexte simbolice, cum ar fi inscripțiile oficiale ale Consiliului Național Secuiesc din 2008.

Originea scrierii maghiare vechi

Originea alfabetului maghiar vechi este un subiect intens studiat. Majoritatea cercetătorilor, inclusiv lingvistul András Róna-Tas, consideră că rovásírás derivă din scrierea turcică veche (Kök Turki), utilizată în Asia Centrală din secolul al VIII-lea. Contactele dintre proto-maghiari și popoarele turcice în secolele VII-VIII au facilitat adoptarea și adaptarea acestui sistem de scriere.

Dovezi arheologice și istorice

Cele mai vechi inscripții în rovásírás datează din Evul Mediu, dar lipsa relicvelor mai timpurii face dificilă stabilirea unei date precise de origine. Unele teorii sugerează că scrierea ar putea avea rădăcini și mai vechi, posibil legate de logogramele turcice primitive, dar acestea sunt speculative.

Comparație cu alte scrieri

Scrierea maghiară veche seamănă superficial cu runele nordice, dar această asemănare este considerată coincidentală, ambele sisteme fiind adaptări independente ale unui stil de scriere liniar comun în Europa de Est și de Nord.

Controverse și interpretări

Afirmația lui Simon de Kéza că secuii au învățat scrierea de la vlahi este controversată din mai multe motive:

Discrepanța cu scrierea vlahilor

În secolul al XIII-lea, vlahii, ca popor ortodox, foloseau probabil scrierea chirilică, influențați de Biserica Ortodoxă și de vecinătatea cu slavii. Scrierea chirilică este complet diferită de rovásírás, care are caracteristici runice și origini turcice. Este improbabil ca secuii să fi adoptat un alfabet chirilic de la vlahi, mai ales că rovásírás era deja în uz.

Interpretarea termenului „litterae”

În latina medievală, „litterae” înseamnă de obicei literele alfabetului, dar poate însemna și scrieri, literatură sau cunoaștere. În contextul „litteris eorum uti dicuntur” („se spune că folosesc literele lor”), este probabil că Kéza se referă la alfabet. Totuși, unii cercetători au speculat că ar putea fi vorba de o influență culturală mai largă, nu neapărat de un alfabet specific, dar această interpretare este mai puțin plauzibilă.

Identitatea „Blacki”

Unii istorici au propus că „Blacki” ar putea să nu se refere la vlahi, ci la un alt grup, cum ar fi bulgarii sau un trib turcic, posibil Bulaqs. Această ipoteză, susținută de cercetători precum István Ferenczi, este însă respinsă de majoritatea specialiștilor, care consideră că „Blacki” desemnează vlahii, adică românii.

Posibile erori sau legende

Este posibil ca Simon de Kéza să fi bazat afirmația sa pe legende sau informații eronate. Cronica sa combină elemente istorice cu legende, iar afirmațiile despre huni și secui sunt adesea mai mult mitologice decât factuale. De exemplu, legătura secuilor cu hunii este astăzi considerată o construcție narativă, nu un fapt istoric.

Influențe culturale

Chiar dacă secuii nu au adoptat alfabetul vlahilor, este plauzibil ca interacțiunile dintre cele două grupuri să fi dus la schimburi culturale. Documentele medievale confirmă prezența vlahilor în Transilvania în secolul al XIII-lea, iar conviețuirea cu secuii în zonele montane ar fi putut influența anumite practici, dar nu neapărat scrierea.

Tabel: Comparație între scrierile relevante

Caracteristică	Scrierea maghiară veche (rovásírás)	Scrierea chirilică (vlahi)
Origine	Turcică (Kök Turki)	Slavă (Glagolitică adaptată)
Tip de scriere	Alfabetică, runică	Alfabetică
Direcție de scriere	De obicei dreapta-stânga	Stânga-dreapta
Suporturi utilizate	Lemn, piatră, metal	Pergament, hârtie
Perioadă de utilizare	Până în sec. XIX în Transilvania	Sec. IX-XIX în regiune
Asociere culturală	Secui, maghiari	Vlahi, slavi ortodocși

Concluzie

Afirmația lui Simon de Kéza din „Gesta Hunnorum et Hungarorum” că secuii au învățat scrierea de la vlahi este o curiozitate istorică, dar nu este susținută de dovezile moderne. Scrierea maghiară veche, utilizată de secui, are origini turcice, derivând din contactele proto-maghiarilor cu popoarele turcice, în timp ce vlahii foloseau probabil scrierea chirilică. Discrepanța dintre afirmația lui Kéza și cercetările actuale subliniază importanța analizei critice a surselor medievale. Deși interacțiunile dintre secui și vlahi au fost reale și au influențat ambele culturi, adoptarea alfabetului vlahilor de către secui rămâne o ipoteză neconfirmată, probabil bazată pe legende sau erori ale cronicarului.