Cum îşi tratau dacii nevestele – se căsătoreau şi cu câte 30 de femei, pe care le cumpărau de la părinţii lor.

Dacii, strămoșii noștri antici care au populat teritoriile actualei Românii și zonele învecinate, reprezintă o civilizație fascinantă, marcată de un amestec de vitejie războinică, credințe religioase profunde și o organizare socială complexă. Cunoscuți din sursele antice grecești și romane, cum ar fi scrierile lui Herodot, Strabon sau Dio Cassius, dacii au fost descriși ca un popor indo-european, parte a familiei tracice, cu o societate patriarhală în care bărbații dominau, dar femeile aveau roluri esențiale în menținerea echilibrului familial și cultural. Totuși, tratamentul nevestelor – sau al femeilor în general – era departe de a fi egalitar, fiind influențat de obiceiuri poligame, norme patriarhale și uneori practici dure, precum sacrificiile umane. Acest articol explorează, pe baza surselor istorice disponibile, modul în care dacii își tratau soțiile, evidențiind atât aspectele cotidiene, cât și cele excepționale ale vieții lor.

Societatea dacică era una războinică, centrată pe triburi și regate, cu un accent puternic pe agricultură, meșteșuguri și comerț. Dacii locuiau în zona Carpaților și a Dunării, formând un regat puternic sub conducători precum Burebista și Decebal. Femeile, deși subordonate bărbaților, jucau un rol vital în perpetuarea tradițiilor, mai ales după cucerirea romană din 106 d.Hr., când au contribuit la păstrarea identității dacice în fața romanizării. Sursele antice sunt limitate și adesea părtinitoare, provenind din perspectiva inamicilor romani, dar ele oferă indicii prețioase despre statutul femeilor.

Statutul femeii în societatea dacică

Societatea dacică era profund patriarhală, descrisă ca “falocratică” în unele analize moderne, unde bărbatul era stăpânul absolut al femeii. Femeile erau responsabile pentru activități casnice, agricultură și meșteșuguri, jucând un rol esențial în economie și în supraviețuirea zilnică a comunității. Descrierile antice le portretizează ca fiind frumoase, cu trăsături severe și expresive, în contrast cu bărbații robuști, cu barbă și păr lung. Totuși, statutul lor era inferior: femeile erau tratate adesea ca proprietăți, moștenite alături de alte bunuri după moartea soțului.

În sursele romane, precum Columna lui Traian, femeile dace apar în scene de captivitate, unde sunt înfățișate ca prizoniere nobile, alături de copii, sub supravegherea romanilor. De exemplu, o scenă arată o femeie dacică, posibil sora lui Decebal, condusă spre o barcă de către împăratul Traian, însoțită de alte femei și copii – un indiciu al faptului că soțiile nobililor aveau un statut ceva mai ridicat, dar totuși vulnerabil în timp de război. Aceste reprezentări sugerează că femeile erau văzute ca parte a prăzii de război, dar și ca elemente cheie în negocierea păcii sau în captivitatea elitelor.

Mai mult, în perioadele de criză, femeile dacice au demonstrat reziliență. După cucerirea romană, ele au fost responsabile pentru păstrarea modului de viață dacic, rezistând asimilării și perpetuând tradițiile în fața invaziilor migratoare. Acest rol cultural subliniază o importanță indirectă, chiar dacă subordonată.

Căsătoria și poligamia la daci

Un aspect central al tratamentului nevestelor era poligamia, practicată pe scară largă în societatea geto-dacă. Conform mărturiilor antice, dacii aveau multiple soții – uneori până la 30 –, pe care le cumpărau de la părinți cu sume de bani sau bunuri. Heraclid din Pont descrie femeile ca fiind folosite ca servitoare: ele spălau rufele, serveau bărbații și se ocupau de relații intime la rând, fără a avea un statut egal. Poligamia era comună printre traci, dar în statul dac centralizat sub Burebista și Decebal, unii istorici sugerează o trecere treptată spre monogamie, ca parte a reformelor administrative.

Interesant este contrastul cu celibatul unor daci, considerați sfinți, care evitau contactele cu femeile, conform lui Strabon. Această dualitate – poligamie extremă versus abstinență – reflectă o societate cu norme variate, posibil influențate de credințe religioase. Căsătoria nu era bazată pe dragoste romantică, ci pe alianțe economice și tribale, femeile fiind adesea văzute ca mijloace de reproducere și muncă.

După moartea soțului, femeile erau moștenite de rudele bărbatului, similar altor bunuri, ceea ce subliniază lipsa lor de autonomie. În cazuri extreme, există relatări despre sacrificii umane, inclusiv ale femeilor și copiilor, prin decapitare sau înjunghiere, practici confirmate de Mircea Eliade ca parte a ritualurilor dacice. Aceste obiceiuri indică un tratament dur, unde femeile puteau fi victime ale ritualurilor religioase sau ale răzbunărilor tribale.

Roluri și responsabilități zilnice

Femeile dacice se ocupau în principal de treburile casnice: creșterea copiilor, prepararea hranei, țesut și agricultură. Dieta lor era bazată pe legume, rădăcinoase, fructe și lactate, preparate prin fierbere sau consumate crude, evitând excesul de carne și sare. În absența bărbaților plecați la război, femeile gestionau gospodăriile, demonstrând o forță interioară remarcabilă.

În sfera religioasă, femeile participau la culte, cum ar fi cel al Cibelei, unde jucau un rol important în răspândirea cultului în Dacia romană. Totuși, erau excluse din anumite ritualuri, precum Mithraismul. Inscripțiile funerare din perioada romană arată că femeile dacice, chiar sub influență romană, își păstrau identitatea, fiind comemorate în versuri care evidențiază dependența socială, dar și contribuțiile lor.

Exemple istorice, precum pedeapsa regelui Oroles – obligat să îndeplinească sarcini feminine după o înfrângere – ilustrează cum rolurile de gen erau stricte, femeile fiind asociate cu munci “inferioare”.

Concluzie

Tratamentul nevestelor la daci era marcat de inegalitate, poligamie și subordonare, într-o societate patriarhală unde femeile erau esențiale, dar lipsite de putere. Totuși, reziliența lor culturală și rolul în perpetuarea tradițiilor le conferă un loc important în istorie. Sursele antice, deși limitate, ne permit să înțelegem o lume complexă, unde vitejia bărbaților era completată de forța tăcută a femeilor. Astăzi, studiul dacilor ne ajută să reflectăm asupra evoluției rolurilor de gen, de la antichitate la prezent.