În ultimii ani, religia străveche a dacilor a devenit sursa unui adevărat teren de joacă pentru pasionații de ezoterism și conspirații. Lumea online este inundată de articole și bloguri care prezintă „zei dacici” de mult uitați, reinterpretând legende antice sau inventând altele noi fără bază istorică. Lipsa izvoarelor clare despre spiritualitatea geto-dacilor a fost umplută de „legende bizare și teorii fanteziste”, după cum notează recent Adevărul. În mediul alternativ apar nume precum Gebeleizis, Zalmoxis ori așa-zisele „zeițe-mamă” antediluviene – zeități care nu există în studiile academice, ci numai în folclorul modern sau lucrări pseudoreligioase. În cele ce urmează vom prezenta câteva dintre aceste teorii exotice, menționând mereu că ele sunt strict speculative și provin din surse neconvenționale (bloguri, publicații ezoterice, forumuri), nu din cercetarea istorică acceptată de specialiști.
Zamolxe – zeu, profet sau extraterestru?
Regele-ultimătă al dacilor, Zamolxe (Zalmoxis), este fără îndoială cea mai cunoscută figură religioasă a geților și dacilor, menționată de Herodot și alți antici ca zeu al nemuririi. Dar în mediul web contemporan, imaginea lui Zamolxe capătă nuanțe nebănuite. Pe de o parte, există „glume virale” care îl prezintă pe Zamolxe drept un fel de psiholog ieșean al antichității, după cum remarca Adevărul. Pe de alta, realitatea post–internet e dominată de interpretări exotice: unii îl îndemnă pe vizitator să creadă că Zamolxe nu era decât un extraterestru venit din alte lumi. Site-ul de conspirații Lovendal descrie pe larg această idee: „Alții, dimpotrivă, cred că Zamolxis nu era altceva decât o ‘ființă extraterestră’ venită din alte lumi, și care a reușit să-i convertească pe daci”. În această viziune, Zamolxe le-ar fi predat geților „învățături diavolești” prin sacrificii rituale – un tablou alarmist, evident neconfirmat de vreo sursă istorică.
Și presa obișnuită semnalează aceste derapaje, deși le tratează sarcastic. De pildă, jurnalistul Daniel Guță notează că pe Facebook și pe site-urile de profil, Zamolxis este portretizat tot mai des ca un fel de guru cosmic. Un grup dedicat istoriei dacilor propaga ideea că Zamolxe „trăiește în planuri subtile, sub Sfinxul din Bucegi”, sub înfățișarea unei „entități spirituale nemuritoare”. Pe un alt grup apare chiar o așa-zisă „Biblie a lui Zamolxis”, cu versete în stil biblic: „Zalmoxe, marele zeu al geto-dacilor, pășea prin întunericul primordial. Cu fiecare pas, lumina se răspândea” – un text clar fabricat modern, care nu are absolut nicio susținere academică. În fond, presa observă că Zamolxe a devenit subiectul unui adevărat cult New Age autohton: unii îl visează călător în timp, alții îi atribuie puteri astronomice, iar câțiva chiar cred că regatul său de sub munții Carpați a fost o „capitală extraterestră” contruită cu tehnologii avansate.
Mai multe site-uri românești de știri au adunat laolaltă aceste teorii. Un articol de pe Playtech enumără cinci „aberații” despre dacii contemporani, printre care chiar afirmația că „dacii ar fi fost legați de extratereștri” și că Sarmizegetusa Regia ar fi fost de fapt o așezare de tip Atlantida sau bază spațială. Același text conspirativ sugerează chiar că dacii au inventat alfabetul latin sau că ar fi construit tuneluri subterane către „altă lume” – ipoteze fanteziste care apar la tot pasul în video-uri de tip „documentar” de pe internet. După cum concluzionează site-ul, aceste idei sunt alimentate de „lipsă de informații precise, interpretări eronate și imaginație prolifică” și ar trebui privite ca „speculații” și nu ca știință.
Gebeleizis și Bendis – șefii panteonului dacic reinterpretat
Un alt nume des invocat în mediile alternative este Gebeleizis (sau Nebeleizis), zeul tunetului la geto-daci menționat tot de Herodot. În studiile serioase, Gebeleizis este însă un personaj real din mitologia antică, asociat cu lumea cerească a tracilor. Cu toate acestea, blogurile mistico-naționaliste îl supun la noi reinterpretări. De exemplu, site-ul Bogdan Mandru îl prezintă ca „Divinitatea Supremă a tracilor, fulgerul fiind una dintre armele pe care acesta le folosea”. În această formulare propriu-zis „istorică” în stil popular, Gebeleizis e descris ca regele cerului și al pământului, purtând trăsături solare și „atribute Uraniene”. Mai mult, se subliniază că el avea o soție – marea zeiță Bendis – astfel încât panteonul geto-dac se definește printr-un „cuplu” divin de rang înalt.
Astfel de afirmații, deși împănate cu elemente autentice (de ex. se știe că existau venerări ale unui zeu al tunetului și ale unei zeițe lunare la traco-daci), nu sunt nicăieri atestate academic ca adevăruri istorice clare. Mai degrabă, ele reflectă tendința sincretistă a unor autori de a băga pe contrasens istoria pre-creștină a românilor. Așa, Bogdan Mandru ia mitologia clasică și (re)dezbate zicând că „Gebeleizis, zeul suprem la traci, a fost ulterior asimilat de creștini drept Sfântul Gheorghe”. Aceste note apar în contexte de blog, nu în lucrări de specialitate.
Pe de altă parte, apar nume de zeități feminine care nu sunt nicăieri atestate în panteonul dacic cunoscut de istorie. De pildă, un blog de mitologie comparată numește Bendis „marea zeiță” a geto-dacilor, responsabilă de natură și destin: „se ocupa cu destinele oamenilor, asemeni Ursitoarelor”. Este o reexagerare modernă, pentru că – deși în tradiția tracică s-a bătut monedă și pe imaginea unei femei-fante/d-înger (rar o nimfă locală a Lunii, similară cu Artemisa – Bendis la tracii nord-dunăreni), rolul său nu era neapărat acela de „țesătoare de soartă”. Totuși, e reprezentativ cum un site neacademc notează explicit asemănarea cu „ursitoarele” preluate din folclor. Aceasta arată modul în care teoriile ezoterice „ancorează” vechile zeități în scheme narative noi: Bendis devine o zeitate univers al credinței populare în predestinare.
Ursitoarea şi alte „zeițe-mamă” din folclor
Un alt exemplu clasic de sinecură mistico-folclorică este Ursitoarea. În credința populară românească, „ursitoarele” sunt cele trei spirite care vestesc soarta nou-născutului. Ele nu fac parte din lista academică a zeităților geto-dacice. Cu toate acestea, unele pagini de internet reinterpretează ursitoarele ca zeități autohtone antice. Un astfel de blog dedicat legendelor dacice chiar descrie o „Ursitoare” personalizată: o anume Gebeleisis, „femeia cu poala albă”, menționată ca mamă a lui Zamolxe. Textul spune că „Zalmoxis apare din Gebeleisis, ursitoarea… și toată lucrarea pe care a făcut-o Zalmoxis a fost o lucrare de laudă a mamei sale, Gebeleisis”. În aceeași sursă, tipărită cu font gotic pe un blog ilustrat, se dă definiția Ursitoarei: „Ursitoarea este o ființă imaginară din mitologia românească, despre care se crede că are darul de a hotărî soarta omului de la naștere”.
Astfel de texte amestecă elemente de folclor modern (literația acestea de după nașterea copiilor) cu pseudo-mitologie daco-getică. Deși media populară țese astfel de legende, ele nu se sprijină pe izvoare antice. Ursitoarea nu apare în vreo sursă clasică despre daci; conceptul e împrumutat direct din credința românească medievală. În același registru, blogul menționat aduce și unele nume complet străine istoriei spațiului carpato-danubiano-pontic: „cele trei mari divinități feminine ale marelui popor trac” ar fi, zice el, Gebeleisis, Semele și Bendis. Semele este o figură preluată din mitologia greacă (Zeus înzestrând-o pe mama Dionis), care nu are niciun fel de loc în religia reală a geto-dacilor. Însă pentru autorii alternativi, acest melanj funcționează ca un artificiu explicativ: dând nastere dacilor altă Semele, ei creează o poveste „antediluviană” cu zeități-mamă inventate.
Zei și locuri „antediluviene”
În aceeași sferă a conspirațiilor, găsim frecvent referiri la „zei antediluvieni” ai spațiului carpato-danubian. Astfel de idei sunt menite să amplifice misterul, sugerând că civilizația dacică ar fi fost legată de perioade extrem de străvechi. De exemplu, un articol senzaţionalist de presă locală scria despre un loc numit „Calea Zeilor antediluvieni” din Munții Făgăraș, pe Valea Dâmboviței. Potrivit textului, acel loc era sacru pentru „legendarilor uriași” geto-daci și pentru un rege mitic Negru Vodă, iar dealul din preajmă este acoperit de statui de piatră cu chipuri de oameni – „dealul cu chipuri” ce amintește de vechii zei. Această relatare, publicată de ziarul Jurnalul, îmbină elemente reale (formațiuni stâncoase ciudate din Țara Făgărașului) cu o interpretare spectaculară: leagă sculpturile din piatră de zeități panteonice arhaice, asemănându-le cu uriași și cu posibile figuri sumeriene.
Aceste poveşti nu fac parte din cercetările de arheologie și istorie serioase. Ele provin din folclorul modern, din povești orale ușor prelucrate și distribuite în mass-media. Menționarea „zeilor antediluvieni” și a unor presupuse „șerugeturi sumeriene” de către jurnalist este o suprapunere fantezistă pentru a atrage cititorul curios. Studiile academice nu susțin că dacii ar fi venerat ființe universale primordiale asemănătoare zeilor din mitul creației, nici că ar fi existat o cultură subterană secretă cu tuneluri către alte lumi. Ceea ce aflăm din surse universitare este, de fapt, foarte sumar: daci și greci știau că daco-geții trimiteau mesageri și făceau ritualuri ale destinului şi nemuririi, dar nimic despre extratereștri sau zeițe de altă planetă.
Concluzii – între mister și speculație
În ansamblu, imaginile care reies din aceste teorii alternative contrastează puternic cu ce știm cu adevărat despre religia dacilor. Cercetătorii consacrați descriu un panteon politeist relativ modest, cu Zamolxe (sau Salmoxis) în rol de figură centrală a nemuririi, Gebeleizis (Zeuz cel trac) asociat cu tunetul, și posibile entități feminine ale pământului și focului (unii identifică o Zeiță a vetrei străbune, dar nu îi cunoaștem numele vechi). În schimb, publicațiile ezoterice suflecă totul într-o cheie emoțională și identitară, rafinând vechi nume și adăugând altele precum Ursitoarea sau zeități cosmic-fantastice.
Este important de subliniat că niciuna din aceste idei nu e confirmată științific. Adevărul e că nu avem izvoare clare – nici măcar un set consistent de statui sau inscripții care să ne spună, de pildă, că existau trei ursitoare trone pe un munte sacru al dacilor. Orice informație care apare doar în bloguri, forumuri, cărți „alternativiste” sau emisiuni de senzațional nu trebuie citită ca pe o certitudine istorică. Ele fac parte dintr-un curent mai larg de „mitologie reconstruită” a dacilor, un fel de storytelling naționalist-folcloric modern, destinat unui public curios de mistere antice și spiritualitate „geto-dacică”.
În ton jurnalistic, observăm că entuziaștii de azi transformă civilizația geto-dacă într-un spațiu al posibilităților fantastice. Zeii adevărați ai dacilor – așa cum apar ei, e adevărat, doar neclar în istorie – devin în propagandă noi personaje cu puteri supranaturale. Rămâne responsabilitatea cititorului să diferențieze între ceea ce a fost consemnat de istorici și folcloriști (de ex. credința în nemurire, sacrificiile lui Zamolxe menționate de Herodot) și ceea ce este scenariu modern sau interpretare personală. Practic, toate „zeitele antediluviene” sau „cultul ursitoarei dacice” despre care scriu bloguri și site-uri alternative sunt invenții literare, nu fapte atestate de arheologie.
Pentru publicul larg, astfel de povești pot avea farmecul lor (mai ales dacă îți place senzaționalul), dar ele nu schimbă concluziile specialiștilor. Istoria dacilor rămâne în mare parte un domeniu misterios şi puțin cunoscut – nu pentru că ar fi fost dezvăluite conspirații vechi, ci pur și simplu pentru că sursele scrise antice sunt extrem de limitate. Până când nu vor apărea dovezi noi și credibile (spre exemplu inscripții autentice sau artefacte cu nume de zei neinterpretate cum trebuie), orice „cult” neoficial trebuie văzut drept speculație. În sens jurnalistic, trebuie amintit că autorii acestor teorii alternative nu au datocatoare verificabile și adesea au motivații ideologice sau editoriale. Ceea ce ne-au lăsat dacii cu adevărat – câteva mărturii grecești, unele vestigii arheologice și o bogăție de folclor lingvistic – este departe de „religia cosmica a daco-geților” vehiculată în spațiul online.
