Cum arată Luminița Bucur, soția lui Brânzoi în serialul „Las Fierbinți”, în viața de zi cu zi: „La casting mi-au zis că trebuie să mă facă urâtă”
Luminița Bucur interpretează rolul soției lui Brânzoi în serialul „Las Fierbinți”, difuzat pe Pro TV. Dincolo de acest proiect, în viața de zi cu zi, actrița are o altă înfățișare, pentru serial a fost transformată din punct de vedere fizic.
Lenuța Brânzoi e rolul interpretat de Luminița Bucur în „Las Fierbinți”. Aproape la fiecare apariție ea poartă basma pe cap, are chiar și ileacă. Încă de când a fost la casting și a luat rolul, regizorul a anunțat-o că va trece printr-o schimbare radicală. „Am fost de la început invitată la casting pentru rolul de „nevastă Brânzoi”. Nu am cum să uit acel casting pentru că a trebuit să îi dau o palmă soțului încă de la început. Nu îmi venea să cred că realmente trebuie să îi dau o palmă.
Atunci, regizorul, Dragoș Buliga, mi-a zis că trebuie să îi dau una pe bune. Ionuț (nr. Ionuț Ciocia, interpretul personajului Brânzoi) a fost un drăguț și mi-a zis că este în regulă, să dau. Iar la finalul castingului a fost adorabil că mi-au zis că trebuie să mă facă urâtă, asta apropo de diferența dintre personaj și cum arăt în viața reală. A fost o superprovocare și mă bucur tare mult că ei au crezut atunci în mine”, a povestit Luminița Bucur pentru EGO.ro.
În viața de zi cu zi, actrița își aranjează atent părul, se machiază și des optează pentru rujul roșu.
„Rolul este în continuare o provocare, pentru că nu are legătură cu mine și a fost superprovocator, iar faptul că ne recunosc oamenii pentru asta ne-am pregătit și încercăm să rămânem normali. Ne bucurăm foarte tare că proiectul nostru a prins și că le place oamenilor. E un sentiment plăcut că ne validează prin bucuria lor”, a mai spus actrița despre serialul „Las Fierbinți”.